Academicianul care a descoperit limbajul bazat pe ADN conferenţiază la Politehnică

3academician

Dimensiune font:

| 28-02-2020 00:00

* descoperirea acestui nou domeniu în informatică i se datorează acad. Gheorghe Păun, modelele realizate în calculul celular purtând numele de sisteme P, de la Păun * academicianul a explicat faptul că descoperirea sa a fost o revelație în dublu sens

Luni, 2 martie, de la ora 12, în Aula Magna a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași va avea loc conferința intitulată „Despre puterea cuvintelor (mai ales în vremea postadevărului)”, susținută de către matematicianul și informaticianul acad. Gheorghe Păun.

Aceasta este cea de-a treia conferință organizată sub egida „Moștenirea lui Asachi”, după ce acad. Eugen Simion a vorbit despre „Cultură și știință”, în timp ce acad. Ion Tighineanu, care a primit cu ocazia conferinței sale și titlul de Doctor Honoris Causa al TUIASI, a susținut conferința „Nanoparticule, nanomembrane și nanoarhitecturi complexe”.  Evenimentele, în care mari personalități ale culturii și științei vor susține conferințe și dezbateri publice, sunt organizate în parteneriat cu acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române.

Acad. Gheorghe Păun și-a dat doctoratul în 1977, la București, cu lucrarea „Simularea unor procese economice prin mijloacele teoriei limbajului”, lucrarea sa fiind coordonată de acad. Solomon Marcus. Acesta și-a dedicat viața cercetării științifice, lucrând încă din 1990 la Institutul de Matematică al Academiei Române, iar pentru 10 ani fiind și profesor la Universitatea din Sevilla. Revistele de specialitate plasează cercetarea sa în domeniul teoriei limbajelor formale, a lingvisticii computaționale, calculului bazat pe ADN și calcul celular sau membranar. Descoperirea acestui nou domeniu în informatică i se datorează acad. Gheorghe Păun, modelele realizate în calculul celular purtând numele de sisteme P, de la Păun. Academicianul a explicat faptul că descoperirea sa a fost o revelație în dublu sens. Daiana SFREDEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Hoțul a restituit chiloţii furați, dar tot n-a scăpat de puşcărie
20/04/2021 16:55

Era aproape ora 23.00 cand a pătruns in apartament şi n-a zăbovit acolo mai mult de 15 minute. A inşfăcat o pereche de chiloţi, una de adidaşi, una de ghete din piele de culoare maro, două perechi de bl ...

Ieșean făcut KO cu propria bâtă de baseball şi tâlhărit de amicii de pahar
20/04/2021 16:51

Costel M. lucra, impreună cu nepotul său, Cătălin, şi prietenul acestuia, Vasile H. la vila consăteanului lor din Leţcani, Ştefan B. Beneficiarul ii omenea aşa cum se cuvine şi, ca un ritual, după sf ...

Senatoarea Șoșoacă, acuzată că a încălcat deontologia parlamentară
20/04/2021 16:00

    Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară in cazul senatoarei ieşence Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate in sesizarea grupului PNL, a afirmat, ier ...

10 persoane din Neamț au fost arestate pentru trafic de droguri de mare risc
20/04/2021 15:41

Cele 10 persoane care au fost reţinute de procurorii DIICOT Neamţ pentru trafic de droguri de mare risc la sfarşitul săptămanii trecute au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, de judecătorii Tribun ...

Un bărbat din Iași a obținut în instanță daune morale de 10.000 de euro, după ce un restaurant a refuzat să-l servească
20/04/2021 15:06

Tribunalul Iasi a obligat decis ca firma care administrează restaurantul „Moara de Foc”, din municipiul Iasi să ii plătească unui profesor universitar despăgubiri de 10.000 de euro, după ce in ...

Primarul Bacăului, acuzat că ar fi provocat un accident de muncă
20/04/2021 13:35

Primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, ar putea fi cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru că ar fi provocat un accident de muncă, la adăpostul pentru caini. Incidentul a surveni ...

Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial
20/04/2021 13:07

Circa 110 km de drum de mare viteză - drum expres sau autostradă - vor fi realizati intre Pascani si Suceava si mai departe pană la Vama Siret, in continuarea autostrăzii „Moldovei” A7 care ajun ...

GALERIE FOTO/VIDEO - Daruri de Paști pentru copilașii de la Casa Mia Inculeț
20/04/2021 12:43

 Doar o oră, atat a fost de ajuns pentru ca toti cei 30 de copilasi de la Casa Mia Inculet să umple centrul de veselie. Ei au primit vizita colegilor nostri de la Ziarul Evenimentul, care le-au adus daru ...

Doar 7 botoșăneni s-au imunizat cu serul AstraZeneca
20/04/2021 12:34

Autorităţile sanitare din Botoşani avertizează asupra atractivităţii scăzute in cazul singurului centru de vaccinare din municipiul reşedinţă de judeţ in care se administrează serul AstraZeneca. ...

HiSky începe operarea pe Aeroportul Iași
20/04/2021 12:27

Compania aeriană HiSky deschide săptămana viitoare prima sa cursă de linie la Aeroportul International Iasi. Noua rută directă Iasi-Dublin (si retur) va fi disponibilă incepand cu data de 29 aprilie si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei