INCHIDE

Alarmă la Iași: peste 8.000 de apeluri la 119! Sute de copii au ajuns în protecția statului

Alarmă la Iași: peste 8.000 de apeluri la 119! Sute de copii au ajuns în protecția statului

Cifre alarmante privind situațiile în care copiii din județul Iași au avut nevoie de intervenția autorităților! Peste 8.300 de apeluri au fost primite de serviciul 119 de la operaționalizarea acestuia, iar mii de sesizări privind abuzuri, neglijare sau exploatare au ajuns să fie verificate de specialiști.

Datele au fost prezentate în cadrul unei sesiuni de informare și publicitate dedicată proiectului „Sistem Next Generation 119”, întâlnire la care au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai instituțiilor responsabile de protecția copilului și sistemului educațional, precum și reprezentanți ai elevilor.

La nivelul județului Iași au fost înregistrate 8.373 de apeluri de la operaționalizarea serviciului 119. Dintre acestea, 2.725 au reprezentat sesizări privind abuzul, neglijarea sau exploatarea copiilor, cazuri care au fost verificate de echipele DGASPC.

În urma intervențiilor, 444 de copii au fost preluați, iar pentru 299 dintre aceștia a fost necesară menținerea unei măsuri de protecție specială.

Numărul apelurilor continuă să fie ridicat

Numai în primul semestru al acestui an au fost înregistrate 800 de apeluri la 119 în județul Iași.

Prefectul județului Iași a subliniat rolul serviciului în identificarea și protejarea copiilor aflați în situații de risc, dar și necesitatea modernizării acestuia: „119 este o punte reală între copiii aflați în suferință și instituțiile care îi pot proteja. Digitalizarea acestui serviciu înseamnă intervenții mai rapide, mai bine coordonate și mai aproape de nevoile copiilor”.

Prin proiectul „Sistem Next Generation 119”, serviciul urmează să fie transformat într-o platformă digitală integrată, cu instrumente care să permită intervenții mai rapide și o mai bună coordonare între specialiști.

Noul sistem va include un website modern, un chatbot multilingv, comunicații voce-video securizate pentru echipele de intervenție, soluții pentru localizarea resurselor și echipelor din teren, precum și mecanisme de monitorizare și formare a specialiștilor.

Proiectul este finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare și este implementat de ANPDCA, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Numărul unic 119 este gratuit și disponibil 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, fiind destinat semnalării situațiilor de abuz, neglijare, exploatare sau violență asupra copiilor. Carmen DEACONU