Arheolog pentru o zi! Șantierul de la Cucuteni își deschide porțile
Duminică, 5 iulie, la Cucuteni – Cetățuia, locul care ascunde vestigii vechi de aproximativ 7.000 de ani, vizitatorii vor putea păși direct în inima cercetărilor arheologice și vor vedea cu ochii lor cum ies la suprafață urmele unei civilizații care continuă să uimească lumea.
Este o incursiune într-o lume dispărută cu mii de ani înaintea Imperiului Roman, într-o vreme în care pe actualul teritoriu al Moldovei înflorea una dintre cele mai spectaculoase culturi preistorice din Europa.
Iașul devine, pentru o zi, capitala arheologiei
Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Centrul Arheoinvest îi invită pe curioși, pasionați de istorie și familii cu copii să participe la Ziua Porților Deschise organizată pe șantierul arheologic de la Cucuteni - Cetățuia.
Întâlnirea este programată la ora 11:00, la Pod Mitoc, în localitatea Băiceni, comuna Cucuteni, iar de acolo începe o adevărată aventură printre urmele unei civilizații care încă își păstrează multe dintre secrete.
Cei care vor ajunge la șantier vor avea ocazia rară de a urmări, pas cu pas, munca arheologilor. Fragmente de ceramică pictată, unelte din piatră, obiecte folosite de oamenii care au trăit în urmă cu șapte milenii și urmele unor locuințe impresionante sunt doar o parte dintre descoperirile care vor putea fi admirate.
Specialiștii vor explica modul în care fiecare bucată de ceramică, fiecare urmă din pământ și fiecare obiect descoperit contribuie la reconstruirea unei istorii fascinante.
O experiență pe care muzeele nu o pot oferi
Cultura Cucuteni este considerată una dintre cele mai spectaculoase civilizații preistorice ale Europei. Ceramica pictată manual, decorată cu spirale și motive geometrice, continuă să fie admirată în marile muzee ale lumii.
Așezările uriașe, organizarea comunităților și nivelul artistic atins de oamenii Cucuteni ridică și astăzi numeroase întrebări în rândul arheologilor.
Iar multe dintre răspunsuri se află chiar sub pământul de la Cetățuia.
Spre deosebire de o vizită obișnuită într-un muzeu, participanții vor vedea exact locul în care istoria este descoperită. Vor putea discuta cu arheologii, vor înțelege cum se desfășoară o săpătură și vor afla câtă muncă se ascunde în spatele fiecărei descoperiri care ajunge ulterior într-o vitrină.
Este una dintre puținele ocazii din an în care publicul poate pătrunde într-un șantier arheologic activ și poate vedea cum trecutul este readus la viață, strat cu strat.
Departe de agitația orașului, dealurile de la Cucuteni păstrează una dintre cele mai valoroase moșteniri arheologice ale continentului. Fiecare campanie de cercetare aduce noi surprize și noi indicii despre oamenii care au locuit aici cu mii de ani înainte de apariția marilor civilizații cunoscute.
Duminică, porțile acestei lumi misterioase se deschid pentru toată lumea. Carmen DEACONU