INCHIDE

Bani pentru monorail: o factură de 27.000 de euro, achitată din donații private

Bani pentru monorail: o factură de 27.000 de euro, achitată din donații private

Proiectul monorailului din Iași face un prim pas concret, însă nu din bani publici, ci din contribuțiile ieșenilor și ale mediului privat. Asociația civică #HaiCaSePoate a anunțat că a achitat prima tranșă din cele două facturi emise de compania Rossada Innovative Solution din București pentru realizarea Studiului de Prefezabilitate al Monorailului Iași, în valoare de aproximativ 27.000 de euro.

Potrivit coordonatorilor proiectului, documentația este finanțată integral prin donații și sponsorizări, fără implicarea financiară a Primăriei Iași în această etapă. „Acest studiu este sută la sută o inițiativă civică-privată și nu implică cheltuieli din partea Primăriei Iași”, au transmis reprezentanții Asociației #HaiCaSePoate.

Studiul va fi donat Primăriei

Inițiatorii proiectului spun că obiectivul este finalizarea Studiului de Prefezabilitate până în mai 2027, după care documentația va fi oferită gratuit administrației locale.

Planul propus este unul ambițios: după predarea studiului, Primăria ar urma să continue proiectul prin elaborarea Studiului de Fezabilitate, proiectarea și, ulterior, execuția investiției cu finanțare europeană în perioada 2028-2034.

Campania de strângere de fonduri continuă

Asociația anunță că plata de acum reprezintă doar prima etapă și că este nevoie în continuare de sprijin financiar pentru acoperirea costurilor studiului.

Organizația dă asigurări că toate sumele colectate prin donații și sponsorizări vor fi folosite exclusiv pentru achitarea facturilor emise de compania care realizează documentația tehnică.

Un proiect care divide opinia publică

Monorailul este una dintre cele mai spectaculoase, dar și controversate idei de infrastructură urbană propuse pentru Iași în ultimii ani. Susținătorii consideră că orașul are nevoie de un sistem modern de transport care să reducă traficul și timpul petrecut în ambuteiaje. Criticii spun însă că proiectul ar putea avea costuri uriașe și ridică semne de întrebare privind fezabilitatea sa într-un oraș cu infrastructura actuală.

Până la eventualele decizii ale autorităților, inițiativa rămâne una fără precedent: un studiu tehnic pentru un proiect major de infrastructură este finanțat direct de cetățeni și de companii private, urmând să fie donat municipalității. Daniel BACIU