Comuna Dobrovăț caută 9.200 de lei pentru un defibrilator
* locuitorii din Dobrovăț încearcă să cumpere primul defibrilator automat extern din comună * proiectul costă 14.200 de lei, însă până acum au fost strânși doar 5.000 de lei
La aproximativ 30 de kilometri de Iași, o urgență cardiacă poate transforma timpul de așteptare a ambulanței într-o luptă contra cronometru. Comunitatea din Dobrovăț încearcă să reducă acest risc prin achiziționarea primului defibrilator automat extern din comună.
Campania a fost lansată pe platforma Fiideajutor.ro, iar primul pas a fost deja făcut. În primele zile ale lunii, 20 de localnici au participat la un curs de prim ajutor susținut cu sprijinul Crucii Roșii Române – Filiala Iași.
Participanții au învățat să recunoască semnele unui stop cardiac, să solicite corect intervenția serviciilor de urgență și să înceapă manevrele de resuscitare până la sosirea echipajului medical. Exercițiile au inclus și utilizarea unui defibrilator automat extern.
Aparatul va putea fi folosit și de persoane fără studii medicale
Defibrilatorul automat extern analizează ritmul cardiac și indică, prin mesaje vocale, pașii pe care trebuie să îi urmeze persoana care acordă primul ajutor. În cazul în care aparatul identifică un ritm ce poate fi corectat, acesta administrează un șoc electric controlat.
Dispozitivul este conceput astfel încât să poată fi utilizat și de oameni fără pregătire medicală, însă intervenția trebuie însoțită de apelarea numărului 112 și de manevrele de resuscitare indicate.
Aparatul cumpărat prin campania de la Dobrovăț ar urma să fie montat într-un loc accesibil permanent. El va putea fi folosit atât pentru locuitorii comunei, cât și în cazul turiștilor sau pelerinilor care vizitează zona și Mănăstirea Dobrovăț.
Douăzeci de localnici sunt deja pregătiți să intervină
Inițiativa le aparține Florinei și lui Costache Cenușă, localnici care au participat anterior la un curs de prim ajutor. Experiența i-a determinat să înceapă campania și să formeze în comună un grup de oameni capabili să intervină într-o situație critică.
„Vrem să avem oameni pregătiți să salveze vieți. Să construim o rețea de sprijin, astfel încât nimeni să nu fie singur în fața unui moment critic. Oricine poate deveni salvatorul cuiva: un vecin, un copil, un trecător”, transmit inițiatorii proiectului.
Din cei 14.200 de lei au fost adunați numai 5.000
Valoarea totală a proiectului este de 14.200 de lei. Suma acoperă cumpărarea defibrilatorului, accesoriile necesare, montarea aparatului și instruirea persoanelor care îl vor utiliza.
Până la începutul lunii august au fost strânși 5.000 de lei, ceea ce înseamnă că pentru finalizarea proiectului mai sunt necesari 9.200 de lei.
Donațiile pot fi făcute cu mențiunea „VIATA”, pe site-ul Fiideajutor.ro, prin platforma Donorbox sau prin transfer bancar în conturile Arhiepiscopiei Iașilor, deschise la UniCredit Iași:
RON: RO27 BACX 0000 0030 1057 8064
EUR: RO70 BACX 0000 0030 1057 8066
USD: RO43 BACX 0000 0030 1057 8067
Fiideajutor.ro este platforma de sprijin comunitar a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, prin care sunt promovate campanii destinate persoanelor și comunităților care au nevoie de ajutor.
Clara DIMA