Iașul, în topul celor mai rentabile orașe pentru investiții imobiliare
Investițiile în apartamente rămân profitabile în marile orașe din România, iar Iașul se menține printre cele mai atractive piețe pentru proprietarii care cumpără locuințe pentru închiriere. Potrivit unei analize realizate de cea mai mare platformă imobiliară din țară, municipiul ocupă locul al treilea la nivel național în clasamentul randamentului brut anual obținut din închirierea unui apartament cu două camere, fiind depășit doar de București și Constanța.
În timp ce piața imobiliară din Cluj-Napoca continuă să fie afectată de prețurile foarte ridicate ale locuințelor, Iașul oferă unul dintre cele mai bune echilibre dintre costul de achiziție și veniturile din chirii, ceea ce îl transformă într-o destinație atractivă pentru investitori.
Un apartament de peste 100.000 de euro produce o chirie de 450 de euro pe lună
Conform datelor analizate, un apartament cu două camere din Iași, cu o suprafață de aproximativ 52 de metri pătrați, costă în medie puțin peste 102.000 de euro. În schimb, proprietarii îl pot închiria cu aproximativ 450 de euro pe lună, ceea ce generează un randament brut anual de 5,3%.
Acest nivel plasează Iașul peste orașe precum Brașov, Timișoara, Oradea, Sibiu sau Craiova și foarte aproape de Constanța, care înregistrează un randament de 5,4%.
Bucureștiul conduce clasamentul, Clujul rămâne codaș
Capitala oferă în prezent cel mai ridicat randament brut din țară, de 6,2%, datorită combinației dintre prețurile încă moderate comparativ cu Clujul și cele mai mari chirii din România.
La polul opus se află Cluj-Napoca, unde prețul mediu depășește 3.300 de euro pe metru pătrat, cu aproximativ 50% peste nivelul din București. Deși chiriile sunt printre cele mai ridicate din țară, rentabilitatea investiției ajunge la doar 3,9%, cea mai mică dintre toate marile orașe analizate.
Analiza arată că proprietarii nu păstrează integral veniturile din chirii. Pe lângă impozitul pe venit, aceștia achită contribuția la sănătate (CASS), impozitul pe proprietate și asigurarea obligatorie a locuinței.
În practică, costurile fiscale și taxele echivalează cu aproximativ o chirie pe an, însă chiar și după aceste plăți investițiile continuă să genereze venituri constante, mai ales în orașele universitare.
Iașul își păstrează avantajul de mare centru universitar
Pentru Iași, unul dintre principalele atuuri rămâne cererea constantă pentru locuințe de închiriat, alimentată de zecile de mii de studenți și de dezvoltarea continuă a sectorului IT, medical și al serviciilor.
Aceste elemente mențin piața chiriilor la un nivel ridicat și oferă investitorilor perspective stabile pe termen lung, chiar dacă prețurile apartamentelor au continuat să crească.
Totuși, analiza arată și o tendință care afectează toate marile orașe: rentabilitatea investițiilor imobiliare este mai mică decât în urmă cu un an. Motivul este simplu: prețurile locuințelor au crescut într-un ritm mai rapid decât chiriile.
Cu toate acestea, Iașul rămâne în grupul restrâns al orașelor unde investițiile rezidențiale continuă să ofere un raport atractiv între cost și venit, confirmând că piața imobiliară locală își păstrează unul dintre cele mai solide profile investiționale din România. Daniel BACIU