Cele mai cunoscute rețete de drob și secretul gospodinelor din satele Iașului

În județul Iași, de la oraș până în satele din jur, drobul de miel nu lipsește aproape niciodată de pe masa de Paște. Chiar dacă în ultimii ani gusturile s-au mai schimbat, iar unii caută variante mai ușoare sau mai rapide, rețeta clasică rămâne în picioare. În multe gospodării din comunele ieșene, drobul se face încă după rânduiala veche: cu organe de miel, ceapă verde, usturoi verde, mărar, pătrunjel, ouă și, acolo unde se găsește, cu prapur.

Cea mai cunoscută rețetă este, fără îndoială, drobul tradițional de miel în prapur. Organele se fierb, se toacă, apoi se amestecă bine cu verdețurile tocate mărunt și cu ouăle care leagă compoziția. Prapurele este cel care dă preparatului acea crustă ușor rumenită și păstrează în interior gustul fraged, fără să lase drobul să se usuce. Este varianta pe care multe familii din zona Iașului o consideră „adevărată”, chiar dacă necesită mai multă muncă.

La fel de cunoscut este și drobul cu ouă fierte la mijloc, preferat mai ales pentru aspectul festiv. În momentul în care este tăiat, ouăle apar frumos în felie, iar tava capătă acel aer de sărbătoare „ca la mama acasă”. În multe familii, această variantă este nelipsită, mai ales acolo unde masa de Paște trebuie să arate bine, nu doar să fie gustoasă.

O altă rețetă foarte răspândită este drobul fără prapur, copt direct în tavă sau în formă de chec. Este mai simplu de făcut și mai accesibil pentru cei care nu mai păstrează toate etapele vechi ale preparatului. Gustul rămâne apropiat de cel tradițional, mai ales dacă în compoziție intră suficientă verdeață și dacă drobul nu este ținut prea mult la cuptor.

În zona rurală a Iașului, drobul încă se face „după ochi”, nu după rețete scrise. Proporțiile se simt, nu se măsoară la gram. Gospodinele știu că ficatul nu trebuie să domine prea tare, că ceapa și usturoiul verde trebuie să fie din belșug, iar mărarul și pătrunjelul nu sunt doar decor, ci sufletul preparatului. La fel de important este și felul în care sunt fierte organele: nici prea puțin, nici prea mult, pentru ca textura să rămână bună, iar gustul să nu devină greu.

„Drobul bun nu se face nici în grabă, nici cu zgârcenie. Trebuie să aibă verdeață multă, să simți mielul, dar să nu-ți stea în gât. Eu pun ceapă verde, mărar și pătrunjel din belșug și-l las să se rumenească frumos, nu să se usuce. Așa se face la noi, la Dobrovăț, de când mă știu”, spune tanti Jeni, o gospodină pentru care masa de Paște începe, în fiecare an, cu tava de drob scoasă din cuptor.

În multe sate din jurul Iașului, drobul nu este doar o mâncare, ci și o probă de gospodărie. Fiecare casă are mica ei diferență: unele gospodine adaugă puțină pâine înmuiată, altele pun mai multe ouă, unele toacă totul foarte fin, altele lasă compoziția mai grunjoasă. Dar esența rămâne aceeași: un preparat cu gust puternic, de primăvară, de sărbătoare și de familie adunată la masă.

Pentru ieșeni, drobul de miel rămâne unul dintre acele feluri de mâncare care nu țin doar de foame, ci și de memorie. El aduce înapoi bucătării încălzite de cuptor, mirosul de verdeață proaspăt tăiată și acea grabă bună din zilele de dinaintea Paștelui. Iar dintre toate rețetele, cele mai iubite rămân tot cele vechi, făcute simplu, cu răbdare și cu măsura pe care doar gospodinele o știu. Clara DIMA