INCHIDE

Centrul MAVIS al UMF Iaşi, premiat la PIN Awards 2026

Centrul MAVIS al UMF Iaşi, premiat la PIN Awards 2026

Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic (CITT) MAVIS al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a primit distincţia „Special Jury Prize” în cadrul Galei PIN Awards 2026, unul dintre cele mai importante evenimente regionale dedicate tehnologiei, inovării şi antreprenoriatului digital.

Organizată la Iaşi de Fab Lab Iaşi, gala a reunit peste 250 de participanţi din mediul tehnologic, antreprenorial, academic şi civic, sub tema „Comunitatea şi colaborarea”.

Evenimentul a avut ca scop recunoaşterea proiectelor şi organizaţiilor care contribuie la dezvoltarea ecosistemului regional de inovare. „Premiul Special Jury Prize acordat Centrului MAVIS reprezintă o recunoaştere a activităţii colective remarcabile desfăşurate în domeniul cercetării, inovării şi transferului tehnologic, precum şi a rolului pe care UMF Iaşi îl are în conectarea medicinei cu tehnologia, cercetarea aplicată şi mediul economic”, a spus prof.univ.dr Ionuţ Nistor, coordonatorul Centrului MAVIS.

Premiul a fost o surpriză pentru reprezentanţii Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic (CITT) MAVIS. „Nu ne aşteptam să primim acest premiu. Nu era o categorie listată printre categoriile de anul acesta. Distincţia confirmă direcţia strategică a universităţii de a transforma expertiza medicală şi rezultatele cercetării în soluţii cu aplicabilitate practică pentru sistemul de sănătate şi societate”, a declarat Ionuţ Nistor.

Înfiinţat prin proiectul „Centrul de Inovare şi Transfer Tehnologic - CITT MAVIS”, centrul funcţionează ca un catalizator al colaborării dintre cercetători, mediul de afaceri şi utilizatorii finali. Activitatea sa este orientată spre dezvoltarea şi transferul de tehnologii inovatoare în sănătate, cu accent pe provocări precum îmbătrânirea populaţiei, accesul la servicii socio-medicale, prevenţia, diagnosticarea şi terapia bolilor. „Premiul vine după mai mulţi ani de implicare în zona de inovare şi cercetare, la intersecţia dintre medicină, inginerie şi tehnologie. Suntem o echipă tânără la MAVIS, un nucleu de persoane cu interes în zona de cercetare şi competenţe în medicină şi inovare. Ne dorim să fim conectaţi cu celelalte universităţi, cu tehnologia de tehnologie şi de bussines din Iaşi şi din zona Moldovei. În acelaşi timp urmărim ce se întâmplă în Vest, în SUA, Anglia, Europa pentru a fi tot timpul la curent cu cele mai noi tehnologii, a spus prof.univ.dr Ionuţ Nistor.

Potrivit reprezentanţilor UMF Iaşi, distincţia confirmă rolul universităţii ca actor activ în dezvoltarea ecosistemului regional de inovare şi susţine obiectivul de a transforma Iaşul într-un centru important al inovării medicale, prin proiecte dezvoltate la intersecţia dintre medicină, tehnologie şi antreprenoriat. „Premiul acordat Centrului MAVIS este o recunoaştere pentru întreaga echipă care a construit, cu seriozitate şi viziune, această direcţie de inovare şi transfer tehnologic în cadrul UMF Iaşi. Medicina de astăzi nu mai poate fi separată de tehnologie, de cercetarea aplicată şi de colaborarea interdisciplinară”, a declarat Viorel Scripcariu, rectorul UMF. Laura RADU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!