INCHIDE

Descindere în forță în târgurile de animale din Iași

Descindere în forță în târgurile de animale din Iași

Atmosferă tensionată sâmbătă dimineață în târgurile de animale din comunele Focuri și Țigănași, unde polițiștii ieșeni au declanșat o amplă acțiune de control pentru verificarea respectării legislației privind protecția și bunăstarea animalelor.

Încă de la primele ore ale dimineții, echipe ale Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Iași, sprijinite de polițiștii secțiilor rurale Popricani și Hârlău, au luat la puricat comercianții, transportatorii și deținătorii de animale prezenți în cele două târguri.

În intervalul 07:00 – 13:00, oamenii legii au desfășurat verificări minuțioase, având ca obiectiv depistarea persoanelor care ignoră normele sanitar-veterinare și obligațiile privind identificarea și înregistrarea animalelor.

Bilanțul controalelor arată amploarea operațiunii: 58 de persoane legitimate, 3 autovehicule verificate, 9 sancțiuni contravenționale aplicate, amenzi în valoare totală de 4.320 de lei, 96 de pliante preventive distribuite cetățenilor.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor privind identificarea și evidența animalelor, domeniu în care autoritățile constată frecvent nereguli.

Unul dintre cazurile care au atras atenția polițiștilor a fost cel al unui bărbat din comuna Fântânele. Acesta a fost depistat având asupra sa un exemplar din specia ecvină cu vârsta de peste un an, fără documentele obligatorii prevăzute de legislația sanitar-veterinară. Mai grav, animalul nu era identificat prin microcipare și nici înregistrat în sistemele oficiale.

Pentru aceste abateri, proprietarul s-a ales cu sancțiuni aplicate atât în baza Hotărârii de Guvern nr. 984/2005, cât și a Legii nr. 61/1991.

Autoritățile atrag atenția că lipsa documentelor și a identificării animalelor nu reprezintă simple formalități birocratice. Aceste măsuri sunt esențiale pentru prevenirea răspândirii bolilor, combaterea traficului ilegal de animale și asigurarea trasabilității efectivelor. Andrei TURCU