În Piața Chirilă miroase urât. Este acel miros greu, de spațiu neîngrijit, de resturi, de marfă ținută în condiții discutabile și de nepăsare adunată în timp. Pe tarabe, produsele par adesea puse la întâmplare, fără rânduială și fără respect pentru cumpărător: roșii, harbuji, verdețuri, fructe și legume amestecate într-un decor care nu inspiră nici prospețime, nici încredere.

Pentru mulți ieșeni, mersul la piață nu mai înseamnă economie, ci nervi și suspiciune. Prețurile sunt mari, uneori greu de justificat prin calitatea produselor sau prin condițiile în care acestea sunt expuse. Piața, care ar trebui să fie locul produsului curat și al relației directe cu producătorul, pare tot mai des un spațiu al ambiguității.

Marfă cu legendă locală

Cea mai mare problemă nu este că se vând produse de import. Importurile sunt legale, dacă sunt declarate corect. Problema apare atunci când aproape orice produs capătă, peste tarabă, o poveste locală convenabilă. Cireșele sunt „de Comarna” sau „de Fălticeni”, roșiile sunt „de Todireni”, brânza este „de Aroneanu”, iar cumpărătorului i se cere să creadă totul pe cuvânt.

Doar că, la un moment dat, povestea nu mai ține. Dacă am compara cantitățile vândute zilnic cu suprafețele reale ale livezilor, solariilor și gospodăriilor invocate, am ajunge probabil la concluzia absurdă că plantațiile din jurul Iașului ar trebui să acopere mare parte din România. Prea multe cireșe „locale”, prea multe roșii „de-ale noastre”, prea multă brânză „din sat”, toate apărute exact când cumpărătorul întreabă de proveniență.

Cumpărătorul nu cere poezie de piață. Cere să știe ce cumpără. Dacă roșiile sunt din Turcia, să scrie Turcia. Dacă harbujii sunt din Egipt, să scrie Egipt. Dacă marfa vine din Basarabia, Cernăuți sau din altă parte, să fie spus limpede. Iar dacă este într-adevăr locală, proveniența trebuie să poată fi dovedită, nu doar rostită convingător.

Găini tăiate, expuse în soare

Una dintre imaginile greu de acceptat este cea a găinilor tăiate, expuse în soare, lucind sub lumină, în condiții care ridică serioase semne de întrebare privind igiena alimentară. Carnea crudă nu poate fi tratată ca o marfă oarecare, lăsată la vedere, în căldură, într-un spațiu cu praf, insecte și circulație intensă.

Nu trebuie să fii specialist ca să înțelegi riscul. Carnea de pasăre este un aliment sensibil, iar expunerea necorespunzătoare poate favoriza contaminări care dau peste cap stomacul și sănătatea. Într-o piață în care se vând zilnic legume, fructe, brânzeturi și carne, igiena nu este un moft, ci o obligație.

Se plâng și comercianții, dar în șoaptă

Situația îi apasă nu doar pe cumpărători. Chiar și unii dintre cei care au închiriat boxele de la măcelărie se plâng, dar o fac în șoaptă. Vorbesc încet despre miros, condiții și lipsa unor intervenții vizibile. Mare lucru însă nu se întâmplă.

Explicația nerostită pare să fie aceeași: deh, e piață privată. Vrei, bine. Nu vrei, asta e. Doar că o piață privată în care se vinde hrană nu poate funcționa ca un spațiu rupt de interesul public. Acolo intră zilnic oameni, pensionari, familii, copii. Acolo trebuie să existe reguli, curățenie, etichete corecte și respect.

Bătrânii de la colț, cei mai ușor de alungat

În timp ce în interiorul pieței se adună probleme mari, la colț de stradă stau bătrânii cu leuștean, bujori, ceapă verde sau câteva legături de verdeață. Nu au tarabe, nu au boxe, nu au cantități mari. Au doar câteva produse din curte și speranța că mai strâng câțiva lei.

Ei vând cu frică, privind mereu în jur, de teamă că Poliția Locală îi va alunga. Sunt cei mai vizibili și cei mai vulnerabili. Nu ei umplu piața de marfă incertă, nu ei stabilesc prețurile uriașe, nu ei controlează condițiile din interior.

Piața Chirilă are nevoie de controale reale: igienă, proveniență, etichetare, prețuri afișate corect și condiții decente. Iașul nu are nevoie de piețe în care cumpărătorul intră cu speranță și iese cu gust amar. Dan DIMA