Invazia șacalilor în Moldova. Fenomenul scapă de sub control!

* în Iași, situația nu este deloc liniștită: vânătorii au primit aprobări pentru 387 de intervenții, cu concentrații mai mari în anumite fonduri cinegetice din Țuțora, Trifești, Victoria sau alte zone rurale unde contactul dintre sălbăticie și gospodării devine tot mai direct

În ultimii ani, România pare să asiste la o explozie tăcută, dar tot mai agresiv resimțită în teren, a uneia dintre cele mai adaptabile specii de prădători din fauna europeană: șacalul auriu. Ceea ce odinioară era considerat o prezență marginală, aproape exotică, limitată la Delta Dunării și câteva zone din sud, s-a transformat într-un fenomen de expansiune rapidă, greu de controlat și, pentru mulți localnici, din ce în ce mai îngrijorător.

Dacă în urmă cu câțiva ani vorbeam despre o populație estimată la aproximativ 19.000 de exemplare, astăzi cifrele vehiculate urcă abrupt spre peste 46.000 de indivizi la nivel național, o creștere care ridică semne serioase de întrebare asupra echilibrului ecosistemelor. Practic, în mai puțin de cinci ani, șacalul a reușit să își extindă arealul din zonele umede și de câmpie până în regiuni unde, în mod tradițional, nu era întâlnit.

În Moldova, fenomenul a căpătat deja accente alarmante. Localnicii vorbesc despre prezențe tot mai dese în apropierea satelor, despre nopți tulburate de urlete stranii și despre pierderi în gospodării, în special în rândul animalelor mici. Autoritățile au fost nevoite să reacționeze, iar cotele de intervenție au crescut semnificativ: la nivelul nord-estului țării se vorbește despre peste 2.300 de exemplare propuse pentru recoltare, cu județe precum Vaslui și Iași în prim-plan, unde presiunea asupra fondurilor cinegetice a devenit constantă și vizibilă.

Doar în Vaslui, estimările și aprobările de intervenție depășesc praguri greu de ignorat, cu peste o mie de exemplare raportate în anumite zone, în special acolo unde ecosistemul rural oferă hrană ușor accesibilă și adăposturi naturale.

În Iași, situația nu este deloc liniștită: vânătorii au primit aprobări pentru 387 de intervenții, cu concentrații mai mari în anumite fonduri cinegetice din Țuțora, Trifești, Victoria sau alte zone rurale unde contactul dintre sălbăticie și gospodării devine tot mai direct.

La nivel regional, presiunea continuă: Botoșani, Bacău, Neamț - toate raportează cifre în creștere, într-un tablou general care sugerează nu o simplă variație naturală, ci o expansiune susținută, aproape neîntreruptă.

Nu putem vorbi doar despre biodiversitate sau echilibru ecologic, ci despre o realitate concretă: o specie extrem de adaptabilă și de periculoasă își revendică, pas cu pas, propriul spațiu în peisajul României.

În spatele acestor cifre se conturează imaginea unui prădător extrem de adaptabil, oportunist, capabil să supraviețuiască în medii diverse și să exploateze orice resursă disponibilă. șacalul auriu este descris de specialiști ca un „supraviețuitor absolut”, un animal care nu doar că se adaptează, dar poate remodela lanțuri trofice întregi în zonele în care se instalează.

Lipsa prădătorilor naturali eficienți, în special a lupului în zonele de câmpie și deal, este adesea invocată ca factor agravant. În absența unui echilibru natural puternic, șacalul își extinde teritoriile, ocupă nișe ecologice abandonate și exercită o presiune tot mai mare asupra faunei locale - de la animale sălbatice mici până la iezi, miei sau alte specii domestice vulnerabile.

Mai mult, schimbările climatice și iernile tot mai blânde sunt considerate factori care au facilitat această expansiune. Condițiile mai puțin dure, resursele alimentare abundente în jurul localităților și adaptabilitatea comportamentală ridicată transformă șacalul într-un competitor redutabil pentru speciile native.

În multe zone din estul și sud-estul Europei, studiile au arătat deja un tipar îngrijorător: acolo unde coexistă lupul, șacalul și vulpea, se creează o ierarhie naturală dură, dar stabilizatoare. Însă acolo unde lupul lipsește sau este foarte rar, șacalul urcă rapid în vârful lanțului trofic local, iar efectele se resimt direct în echilibrul faunei mici și mijlocii.

În acest context, localitățile rurale devin frontul vizibil al unei transformări mai profunde: o schimbare lentă, dar continuă, a raportului dintre om și fauna sălbatică. Aparițiile nocturne, atacurile asupra animalelor din gospodării, marcarea teritoriilor și comportamentul tot mai îndrăzneț al haitelor amplifică percepția unei prezențe tot mai greu de ignorat. Carmen DEACONU