Cinci ani de procese şi o condamnare pentru cel mai absurd accident

default

Dimensiune font:

| 03-08-2020 22:17

 * din cauza  muzicii şi a zgomotului făcut de tobe, şoferul nu şi-a dat seama că a trecut cu roata peste bombeul pietonului şi că i-a rupt coastele cu oglinda retrovizoare * şi-a continuat drumul liniştit, dar a fost judecat apoi pentru părăsirea locului accidentului * a primit o condamnare cu suspendare, un an şi patru luni, plus plata sumei de 3.000 lei

Un proces ce s-a întins pe aproape cinci ani de zile s-a soldat cu condamnarea proprietarului unui bolid pentru unul dintre cele mai stupide accidente petrecute vreodată la noi în ţară.

Răzvan M., pe atunci în vârstă de 22 de ani, venea spre Iaşi, pe data de 27 noiembrie 2015, la volanul puternicului său Audi de culoare neagră. Un model sport, cu tobe sparte, care scoteau un zgomot asurzitor. Să fi fost ora 18.15, mă cam grăbeam, abia trecusem de Rond Era şi aveam ceva viteză... Pe neaşteptate, mi-a sărit în faţă un bărbat corpolent, îmbrăcat în haine de culoare închisă, care a traversat neregulamentar printre pilonii de la axul drumului. Am frânat din toate puterile şi am tras stânga de volan, ca să-l evit. Acesta şi-a continuat traversarea în fugă către acostament. Prietenul meu de pe locul din dreapta s-a uitat în retrovizoare şi mi-a spus că pietonul s-a împiedicat şi a căzut. Eu eram convins că între autoturism şi respectivul n-a existat niciun contact, nu auzisem nimic. Probabil şi din cauza zgomotului făcut de tobe”, avea să declare Răzvan în faţa anchetatorilor. Şi-a continuat drumul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, n-a anunţat poliţia despre evenimentul rutier.

Victima, Ioan L., recunoaşte că a traversat neregulamentar, spune că s-a oprit când a văzut bolidul ce se apropia în mare viteză şi scoţând un zgomot infernal, dar n-a mai avut timp să se ferească. Maşina a trecut cu roata dreaptă faţă peste laba piciorului său drept, iar oglinda retrovizoare l-a izbit puternic în coaste. Şoferul a continuat cursa, Ion a mai încercat să facă doi paşi, dar n-a izbutit să termine de traversat strada. S-a prăbuşit precum un sac cu cartofi.

Norocul lui a fost că din spate venea o Dacie Logan ce mergea cu viteză mică. Şoferul acesteia apucase să vadă accidentul, a oprit în faţa rănitului pentru a-l proteja, a pus maşina pe avarie, apoi a sunat la 112. „Audi-ul tocmai ne depăşise, tobele sport făceau un zgomot asurzitor. Am apucat să-l vedem pe pietonul ce încerca să traverseze în fugă. Acesta s-a oprit, dar a fost atins din lateral de către bolid. Omul s-a rotit în loc, apoi a căzut pe carosabil, după care s-a rostogolit către acostament”, a declarat şoferul de pe Logan, care a devenit fără să vrea martor în proces.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au făcut măsurătorile de rigoare, au constatat că nu există nicio urmă de frânare şi au deschis dosar penal pentru „părăsirea locului accidentului”. L-au identificat foarte repede pe Răzvan, deoarece şoferul Loganului reţinuse numărul Audi-ului.

Cât îl priveşte pe Ioan, acesta a fost dus la spital, iar de acolo a mers la Legală, de unde şi-a scos certificat. „Persoana vătămată a prezentat fracturi costale C V, VI drepte, fractură humerus drept, fractură calcaneu drept, leziuni care au necesitat 100-110 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, care include şi recuperarea funcţională”, se scrie în actul emis de IML.

Identificat şi luat la întrebări, Răzvan şi-a prezentat versiunea descrisă la început, dar, pus în faţa probelor şi declaraţiilor date de martori, a fost nevoit să admită că e vinovat. Om inteligent, absolvent de facultate, şi-a achitat datoriile către victimă cu mult înainte ca dosarul să ajungă pe masa judecătorilor. Aşa că s-a ales doar cu o condamnare cu suspendare, un an şi patru luni, plus plata sumei de 3.000 lei. Cheltuielile judiciare şi expertizele făcute. Sentinţa a fost pronunţată joia trecută de către Judecătoria Iaşi. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
25/04/2024 10:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Primăria vrea să scape de serviciul public de termoficare!
25/04/2024 07:51

Primăria Municipiului Iaşi (PMI) va scoate la licitaţie, pană la sfarşitul lunii mai, delegarea serviciului public de alimentare cu agent termic a locuinţelor racordate la sistemul centralizat de termofic ...

Începând din toamnă, ieșenii vor putea zbura mai des către București
25/04/2024 07:32

Începand din toamnă, iesenii vor putea călători de şase ori pe săptămană către Bucuresti, odată cu introducerea de către compania Animawings de noi zboruri directe cu Capitala. Anuntul a fost f ...

De Paște, Rotary dăruiește zâmbete
25/04/2024 07:24

În prag de sărbătoare, Clubul Rotary Iasi se pregăteste să aducă lumina bucuriei in inimile copiilor aflati in situatii dificile. În cadrul unui proiect plin de generozitate si compasiune, in ...

Iașul, pol de atracție pentru cei mai buni dermatologi
25/04/2024 07:04

 Timp de o săptămană, Iasul a găzduit cea de-a 13-a editie a Primăverii Dermatologice Iesene, un eveniment de referintă in domeniu, care a reunit peste 1.600 de participanti si 130 de lectori de pres ...

Renașterea vine pe aripi de înger
25/04/2024 06:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

La Iași vor fi tipărite 1.610.00 buletine de vot
25/04/2024 06:49

La alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, in municipiul Iasi vor fi deschise 270 de sectii de votare organizate in 140 de centre de vot. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pe listel ...

Autorităţile locale vor parc industrial pe fosta platformă Fortus
25/04/2024 06:44

* „Din păcate, avem o comunicare din ce in ce mai greoaie in ceea ce priveste intentia Consiliului Judetean Iasi de preluare de la statul roman a unei suprafete de teren si a unor active de la Fortus in ...

CJ se împrumută pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a Iaşului
25/04/2024 06:41

Aleşii judeţului au aprobat miercuri contractarea de către Consiliul Judeţean Iaşi a unui credit de angajament in valoare de 9,5 milioane de lei pentru derularea Programului Judetean de Dezvoltare Economic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei