După anul 2028, fondurile europene ar putea fi gestionate prin ADR-uri
Primarii cer ca descentralizarea fondurilor europene să continue şi în următorul exerciţiu financiar, astfel încât proiectele administraţiilor locale să fie gestionate prin Agenţiile pentru Dezvoltare Regională. Solicitarea a fost formulată în cadrul discuţiilor privind viitorul sistem de finanţare europeană pentru perioada 2028-2034.
Directorul general al ADR Nord-Est, Vasile Asandei, spune că România va intra într-o etapă cu schimbări majore în modul de gestionare a fondurilor europene. Dacă în actualul exerciţiu financiar există 16 programe, dintre care opt regionale şi opt naţionale, pentru perioada 2028-2034 este prevăzut un singur Plan Partenerial Naţional-Regional.
Una dintre problemele aflate încă în discuţie este dacă descentralizarea începută în perioada 2021-2027 va continua şi dacă viitorul plan va avea capitole distincte pentru fiecare regiune, cu autorităţi de management la nivelul ADR-urilor. „Am avut şi noi o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale, ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, Asociaţiei Municipiilor, Asociaţiei Oraşelor şi Asociaţiei Comunelor. Şi acolo domnii reprezentanţi au spus că şi dumnealor doresc să continue acest proces de descentralizare, să existe capitole regionale, în aşa fel încât proiectele de la nivelul administraţiei locale să fie implementate prin ADR-uri”, a declarat Vasile Asandei.
Directorul ADR Nord-Est spune că a discutat această variantă şi cu reprezentanţii Guvernului, iar ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi-ar fi exprimat susţinerea pentru continuarea descentralizării. Decizia finală va depinde însă de cadrul instituţional care va fi stabilit pentru noul exerciţiu financiar.
Se dorește un sistem mai simplu de finanţare
Asandei pledează, în acelaşi timp, pentru un sistem mai simplu de finanţare, în care proiectele să nu mai fie împărţite între numeroase programe cu reguli şi calendare diferite. „Ar fi de preferat, dacă tot avem un plan de ţară cu banii alocaţi de la Uniunea Europeană, să avem un plan de ţară cu toţi banii pe care îi propunem la investiţii şi să nu mai fie programe diferite care finanţează aceleaşi lucruri”, a spus acesta.
În opinia directorului ADR Nord-Est, existenţa unor reguli şi calendare diferite complică activitatea administraţiilor locale. O primărie care derulează proiecte prin mai multe programe trebuie să lucreze simultan cu cerinţe şi termene diferite, ceea ce poate întârzia implementarea investiţiilor. „Trebuie să schimbăm această situaţie şi să avem un plan foarte clar, o unitate care implementează, pentru că, în felul ăsta, reducem birocraţia, creştem eficienţa şi alocăm banii cu cap”, a afirmat Asandei.
„Investim, dar nu ne dezvoltăm”
Directorul ADR Nord-Est atrage atenţia şi asupra modului în care sunt stabilite priorităţile de investiţii. România trebuie să treacă, în opinia sa, de la finanţarea unui număr foarte mare de proiecte la o abordare bazată pe strategie şi prioritizare. „Dacă nu avem o viziune, dacă nu ştim unde vrem să ajungem, dacă nu ştim să ne prioritizăm interesele, proiectele, resursele, lucrăm haotic”, a declarat Asandei.
Acesta spune că România trebuie să evite situaţia în care numărul mare de investiţii este confundat cu dezvoltarea. „Am citit un studiu care spune că am ajuns deja în situaţia în care investim, dar nu ne dezvoltăm, pentru că nu orice investiţie aduce dezvoltare”, a afirmat directorul ADR Nord-Est.
Printre problemele care ar trebui rezolvate în următorul exerciţiu financiar se numără şi legislaţia necorelată, dificultăţile în obţinerea avizelor şi durata procedurilor de achiziţie publică. Asandei consideră că achiziţia unei lucrări nu ar trebui să ajungă să dureze ani, deoarece întârzierile duc la pierderi de timp şi resurse şi pot modifica semnificativ costurile proiectelor.
În ceea ce priveşte Iaşul, directorul ADR Nord-Est spune că în prezent sunt în derulare câteva sute de proiecte, în domenii precum infrastructură rutieră, mobilitate, transport public, educaţie şi sănătate. Printre proiectele importante se află şi Spitalul Regional de Urgenţă, gestionat prin ADR Nord-Est.
Pentru următoarea perioadă, Asandei spune însă că obiectivul ar trebui să fie unul diferit: mai puţine proiecte, dar mai bine prioritizate şi duse la bun sfârşit. Laura RADU