Echinocțiul de toamnă. Tradiții și obiceiuri păstrate în satele ieșene

* pe 22 septembrie 2025, la ora 21:19, are loc echinocțiul de toamnă – momentul în care ziua și noaptea au aceeași durată * în satele din județul Iași, acest prag nu a fost privit doar ca un fenomen astronomic, ci și ca o clipă de bilanț și de legătură cu tradițiile: binecuvântarea roadelor la biserică, șezătorile și obiceiurile de vindecare păstrate din vechime

Echinocțiul, cunoscut și ca echinox, provine din latinescul aequinoctium – „aequus” (egal) și „nox” (noapte). Este ziua în care Pământul, datorită înclinării axei sale cu 23,5° față de planul orbitei, primește lumină egală pe ambele emisfere. Soarele răsare exact la Est și apune exact la Vest, iar la Polul Nord începe noaptea polară de șase luni, în timp ce la Polul Sud se instalează ziua polară. În România, la amiază, Soarele urcă până la aproximativ 45° pe cer. După echinocțiu, nopțile devin mai lungi, până la solstițiul de iarnă din 21 decembrie.

În tradițiile românești, echinocțiul de toamnă a marcat dintotdeauna sfârșitul muncilor câmpului. În satele din Iași, după culesul porumbului și strugurilor, gospodarii adunau în hambare grâul, așezau merele în lăzi și strângeau nucile. Se tăia vița uscată, se pregăteau lemnele de foc și se începea conservarea legumelor. Femeile puneau murături și dulceață, iar bărbații se îngrijeau de vinul nou, lăsat să fiarbă în butoaie.

Obiceiurile religioase și simbolice erau la fel de importante. Roadele pământului – pâine, struguri, vin și mere – erau duse la biserică pentru binecuvântare. În unele sate din Iași, în această zi se aduceau și prune la sfințit, păstrate apoi pentru leacuri, fiind folosite la vindecarea bubelor. Tot acum, ultimele fructe căzute din pomi nu se culegeau, ci se lăsau ca ofrandă pentru Mama Natură, semn de respect față de ciclurile anotimpurilor.

Credințele populare spuneau și că florile și frunzele așezate pe cruce la această sărbătoare căpătau putere de leac. Păstrate în casă, ele erau folosite pentru vindecarea durerilor de cap sau de dinți, fiind considerate daruri tămăduitoare. Copiii primeau mere și nuci, simboluri ale belșugului, dar și hrană pentru anotimpul rece. În unele sate, la marginea hotarului se aprindeau focuri de toamnă, menite să alunge spiritele rele și să marcheze schimbarea de ritm în viața comunității.

Astăzi, Iașul păstrează amintirea acestor tradiții mai ales prin târgurile de toamnă din piețele mari, unde se aduc fructe, vin, miere și produse de sezon. Echinocțiul de toamnă 2025 este, așadar, un moment dublu: calculat cu precizie de astronomi și păstrat de tradițiile satului ieșean. Este ziua în care echilibrul dintre zi și noapte se reflectă în echilibrul dintre credință, natură și viața comunității.

Maura ANGHEL