INCHIDE

Festivalul familiei aduce peste 50 de ateliere gratuite la Iași

Festivalul familiei aduce peste 50 de ateliere gratuite la Iași

* ediția a VI-a este programată duminică, 6 septembrie, între orele 11:00 și 19:00 * fondurile strânse în timpul evenimentului vor fi folosite pentru sprijinirea familiilor cu cel puțin șapte copii

Parcul Expoziției din Iași va găzdui, la începutul lunii septembrie, unul dintre cele mai ample evenimente din Moldova dedicate familiei. Copiii, părinții și bunicii sunt invitați să petreacă împreună o zi cu activități educative, jocuri, spectacole și ateliere practice.

Festivalul familiei este organizat de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune. Evenimentul a ajuns la cea de-a VI-a ediție și reunește asociații, instituții publice, organizații educaționale și afaceri locale implicate în proiecte pentru copii și comunitate.

Ediția din acest an este programată în apropierea sărbătorii Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana, considerați ocrotitorii familiei creștine. Festivalul are loc și în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine.

Peste 50 de activități cu participare gratuită

Programul va cuprinde peste 50 de ateliere și activități organizate pe durata întregii zile. Participanții vor putea alege între experimente științifice, activități STEM, lucru manual, lectură, dans, jocuri de familie și ateliere culinare.

Vor exista și sesiuni de educație pentru sănătate și prim ajutor, activități pentru dezvoltarea emoțională a copiilor, demonstrații sportive și experiențe dedicate creativității.

Printre organizațiile și instituțiile implicate se numără Școala STEM „Young Engineers”, Școala de dans „Spirit of Dance”, Asociația „Caravana cu Medici” – Filiala Iași, Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi”, Editura Doxologia, Asociația „Iași pentru viață”, Asociația „Edulink”, Asociația „Împreună pentru Miroslava” și Centrul de educație timpurie „DIMIKIDS”.

La activități vor contribui și cabinete medicale, psihologi, artizani, producători locali, edituri, cluburi sportive și firme din domeniul educației, turismului și serviciilor pentru familii.

Teatru, muzică și spectacole pentru copii

Programul de pe scena festivalului va include spectacole de teatru, momente muzicale și reprezentații pregătite pentru publicul de toate vârstele.

Vor participa Corul de Copii al Municipiului Iași, dirijat de Cosmin Morariu, Compania Teatrală „Zum Zum”, Marionnette Show de la Ateneul Național din Iași și grupul folk „Ariciorii”, coordonat de părintele Ștefan Cenușă.

Pe scenă vor mai urca Filip Cenușă împreună cu tatăl său, preotul Ștefan Cenușă, precum și soții Maria Tovba și Andrei Yvan.

Aproximativ 10.000 de participanți la ediția din 2025

Festivalul a crescut de la un an la altul, iar ediția din 2025 a adunat aproximativ 10.000 de persoane în Parcul Expoziției. Organizatorii pregătesc în acest an un program mai amplu, cu activități distribuite pe parcursul a opt ore.

„Festivalul familiei nu este doar o zi de activități și de bucurie, ci o mărturisire că familia rămâne locul în care omul învață să iubească, să dăruiască și să spere”, a transmis preotul Lucian Apopei, directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor.

Acesta a arătat că evenimentul își propune să readucă în atenție valoarea timpului petrecut împreună și rolul familiei în formarea copiilor și în construirea comunității.

Festivalul susține familiile cu cel puțin șapte copii

Evenimentul are și o componentă socială. Fondurile strânse în cadrul festivalului vor fi direcționate către proiectul „Dar pentru copii”, inclus în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian”.

Prin acest proiect, Departamentul Pro Vita sprijină familiile cu cel puțin șapte copii să beneficieze de locuințe și de condiții potrivite pentru creșterea și educarea acestora.

Festivalul familiei este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași, cu sprijinul mai multor instituții media și companii locale.

Evenimentul va avea loc duminică, 6 septembrie 2026, între orele 11:00 și 19:00, în Parcul Expoziției. Intrarea și participarea la activități sunt gratuite.

Maura ANGHEL