Fructele preferate ale copiilor. Ce aleg cei mici când vine vorba de gustul fericirii?

Într-un univers invadat de dulciuri ambalate strălucitor și gustări crocante cu nume greu de pronunțat, fructele par, totuși, să-și păstreze locul de cinste în inimile celor mici. Copiii nu aleg doar cu gura, ci cu imaginația, cu amintirile și cu toate simțurile activate. Am pornit într-o mică anchetă printre grădinițe și școli și am descoperit o lume în care bananele sunt considerate eroine, căpșunile – regine, iar pepenii – cei mai buni prieteni ai verii.

E joi dimineață într-o școală primară dintr-un cartier liniștit al Iașului. În pauza mare, printre ghiozdane, pachețele și râsete, copiii desfac fructe. Un băiețel mușcă hotărât dintr-un măr roșu și crocant, în timp ce o fetiță din clasa pregătitoare își scoate tacticos o banană dintr-un șervețel colorat. La masa alăturată, două surori împart o caserolă cu căpșuni tăiate în jumătăți și le aleg pe cele mai mari, pe rând, ca la un joc vechi de când lumea.

„Căpșuna e regina fructelor! E roșie, are pistrui și e dulce de nu mai pot!”, spune Daria, 6 ani, cu o siguranță care nu lasă loc de dezbatere. Căpșunile sunt, de departe, cele mai populare. Nu doar pentru gustul lor, ci și pentru ce reprezintă: începutul verii, desertul din farfuria bunicii, prăjitura preferată de la ziua de naștere.

Dar căpșuna nu e singură pe tron. Banana, de exemplu, se bucură de o loialitate aparte. „E ușor de desfăcut și nu face mizerie”, spune Radu, 5 ani, arătând cu mândrie cum o decojește „dintr-o singură mișcare”. Pentru cei mai mici, banana e fructul perfect: nu are sâmburi, nu curge, nu pătează și, mai ales, e mereu la fel – blândă și prietenoasă.

Merele, pe de altă parte, sunt atât de prezente în viața copiilor încât par parte din decor. Toți le cunosc, toți le mănâncă, dar puțini le mai laudă cu entuziasm. „Eu le mănânc repede, ca lupul!”, zice Andrei, 7 ani, arătând cu mândrie un măr ciopârțit până la cotor. Merele sunt ca un bunic sobru și de încredere: nu se laudă, dar sunt acolo când ai nevoie de ei.

Apoi vin strugurii – dulci, veseli și distractiv de mâncat. Ilinca, o fetiță cu părul prins în două funde roz, mărturisește că strugurii o fac să se simtă „ca într-o poveste cu zâne”, mai ales când găsește un bob perfect, rotund și răcoros. În gândirea copiilor, un ciorchine e mai mult decât o gustare – e o comoară ascunsă.

Desigur, vara aduce cu ea o stea sezonieră: pepenele. Copiii vorbesc despre el ca despre un supererou jucăuș, suculent și uriaș. Vlad, 6 ani, spune simplu: „Mă face să zic mmmm fără să vreau!”. Cu coaja lui verde, forma haioasă și felia perfectă pentru a fi mâncată cu ambele mâini, pepenele e mai mult decât hrană – e bucurie în formă de fruct.

Interesant este că tot mai mulți copii cunosc și apreciază fructele exotice. Kiwi-ul e „pufos pe dinafară și acrișor pe dinăuntru”, după cum afirmă Sara, 9 ani, iar mango e descris ca „o prăjitură portocalie care nu trebuie gătită”. Deși nu sunt la fel de accesibile ca merele sau bananele, aceste fructe apar tot mai des în gustările de la școală, semn că și curiozitatea gustului face parte din meniu.

Părinții intervievați spun că, atunci când nu sunt forțați, copiii aleg singuri fructele și o fac cu încântare. Cei mici nu se raportează la fructe ca la „opțiuni sănătoase”, ci ca la prieteni de încredere sau personaje din povești. Atunci când li se oferă libertatea de a alege, se conturează o hartă afectivă a gustului. Fiecare fruct are un rol, o poveste, o emoție.

Tania DAMIAN