Iașul și-a dublat numărul fântânilor

* în doar un an, județul a trecut de la 1.584 la 3.114 fântâni publice raportate, potrivit Direcției de Sănătate Publică * creșterea nu reflectă neapărat o explozie a construcțiilor rurale, ci o corectare întârziată a evidențelor, care ridică întrebări despre cât de bine știm, de fapt, din ce surse de apă beau oamenii din sate

În documentele Direcției de Sănătate Publică Iași, numărul fântânilor pare să fi explodat peste noapte: de la 1.584 de fântâni publice în 2023 la 3.114 în 2024. Este o creștere spectaculoasă, de 1.530 de fântâni într-un singur an, care nu are nicio legătură cu investiții sau proiecte noi de alimentare cu apă. Explicația este una administrativă: multe primării nu raportaseră până acum toate fântânile existente, iar inventarele din anii trecuți au fost incomplete sau neactualizate. Practic, hârtiile au fost puse în ordine, nu infrastructura.

Acest „record” administrativ nu înseamnă, însă, că Iașul stă mai bine la apă sigură. Mai degrabă arată cât de lacunară a fost evidența până acum. Cifra de 3.114 cuprinde doar fântânile publice raportate de UAT-uri, nu și fântânile din curțile oamenilor, puțurile săpate la mică adâncime fără avize sau izvoarele improvizate din capătul satului. În multe comune, tocmai aceste surse „invizibile” sunt cele din care oamenii beau, gătesc, spală, își hrănesc animalele.

În plus, rapoartele sanitare vorbesc de ani de zile despre calitatea discutabilă a apei din fântâni: depășiri la nitrați și nitriți, contaminare bacteriană, valori crescute ale unor indicatori care trădează infiltrarea apelor menajere. Configurația clasică a gospodăriei rurale – latrină, grajd și fântână în aceeași curte – lasă urme în subteran, chiar dacă la suprafață apa pare limpede și „rece de la fântână”.

Iar dacă apa este uneori nesigură, alteori lipsește. În ultimii ani, Apele Române au semnalat repetat scăderi ale nivelului pânzei freatice în zone din Iași, fântâni care seacă în perioadele de vârf și gospodării rămase complet fără apă în lunile de vară. Seceta hidrologică nu este doar o problemă agricolă, ci una de supraviețuire pentru comunitățile care depind exclusiv de puțurile lor.

Responsabilitatea este împărțită între instituții: DSP se ocupă de calitatea apei, Apele Române monitorizează resursele subterane, iar administrațiile locale și cea județeană gestionează proiectele mari de apă-canal. Însă între aceste paliere administrative se află realitatea celor care trăiesc în sate, unde o fântână neanalizată poate rămâne ani întregi singura sursă de apă pentru băut și gătit. Între aceste paliere administrative, însă, realitatea de la poarta oamenilor rămâne aceeași: fântâni multe, greu de numărat și, de cele mai multe ori, cu prea multe semne de întrebare la fundul găleții.

Dan DIMA