Investițiile străine în Iași se prăbușesc! Cu aproape 77% mai puțin capital decât anul trecut
Iașul primește un semnal de alarmă din statistica investițiilor străine! În luna iulie 2026, numărul societăților cu participare străină la capitalul social înregistrate în județ a coborât la doar 9, față de 17 în aceeași lună a anului trecut. Este o scădere de aproape 47%, într-un moment în care competiția dintre marile centre economice pentru atragerea capitalului străin devine tot mai dură.
Dar adevăratul șoc nu este numărul firmelor, ci valoarea banilor aduși în joc.
În iulie 2025, capitalul social subscris de firmele cu participare străină în Iași ajungea la 53,1 milioane de lei. Un an mai târziu, suma s-a prăbușit la doar 12,5 milioane de lei. Diferența este de aproximativ 40,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă o scădere de peste 76%.
Exprimată în euro, căderea este la fel de spectaculoasă: de la 10,47 milioane de euro în iulie 2025, la doar 2,39 milioane de euro în iulie 2026. Practic, capitalul străin nou subscris în Iași este acum cu aproape 77% mai mic decât în urmă cu un an.
Iașul, contracție mult mai violentă decât media națională.
Și asta într-o lună în care, la nivel național, numărul societăților nou înmatriculate cu participare străină a scăzut într-un ritm mult mai redus: de la 541 la 457, adică aproximativ 15,5%.
Capitalul străin subscris în România a scăzut și el, dar cu circa 34%, de la 3,54 miliarde de lei la 2,32 miliarde. Iașul, prin urmare, a avut o contracție mult mai violentă decât media națională.
Iar clasamentul transmite un mesaj interesant. După numărul de firme, Iașul rămâne pe locul 7 la nivel național, la fel ca în iulie 2025. Problema este că la valoarea capitalului, județul a coborât de pe locul 6 pe locul 11. Cu alte cuvinte, Iașul încă atrage firme, dar atrage mult mai puțini bani.
Imaginea devine și mai dură dacă privim spre principalii competitori. Bucureștiul domină detașat, cu 227 de societăți și 1,51 miliarde de lei capital subscris. Ilfov vine cu 62 de firme și 235,2 milioane de lei. Clujul are 24 de societăți și 130,5 milioane de lei, iar Timișul 27 de firme și 46 de milioane de lei.
Iașul: 9 firme și 12,5 milioane de lei.
Este adevărat că o singură investiție de dimensiuni mari poate schimba radical statistica unei luni, iar datele despre capitalul social subscris nu reprezintă automat valoarea totală a investițiilor realizate în economie. Totuși, diferența de la un an la altul este suficient de mare pentru a ridica un mare semn de întrebare.
Pentru un județ care se promovează drept unul dintre marile centre universitare, IT și de inovare ale României, problema nu este că au venit doar nouă companii cu capital străin în iulie.
Problema este că banii aduși de acestea au fost de patru ori mai puțini decât cu un an înainte.
Iașul are universități, forță de muncă calificată, o piață de consum importantă și acces la proiecte majore de infrastructură. Tocmai de aceea, statistica din iulie 2026 ar trebui să provoace nu festivism, ci întrebări serioase.
Pentru că cele 12,5 milioane de lei din iulie nu spun doar cât a venit în Iași. Spun și cât de mare este distanța dintre ambițiile economice ale județului și capitalul străin care ajunge, efectiv, aici.
Daniel BACIU