INCHIDE

Maghiarul Zsombor Piros, noul campion al turneului Concord Iași Open

Maghiarul Zsombor Piros, noul campion al turneului Concord Iași Open

* Titouan Droguet, la a doua finală consecutivă pierdută la Iași * proba de dublu a turneului de la Iași fost câștigată de suedezii Erik Grevelius și Adam Heinonen, cei doi învingând în finală gemenii sârbi Ivan și Matej Sabanov

Jucătorul maghiar Zsombor Piros, locul 169 ATP, este noul campion al turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open – Powered by MET, concurs prevăzut cu premii totale de 160.680 de euro și 100 de puncte ATP.

La capătul unei finale spectaculoase, cu schimburi electrizante ce au ridicat tribunele în picioare, sportivul din Ungaria în vârstă de 25 de ani l-a învins pe francezul Titouan Droguet, 25 de ani, numărul 116 mondial, favorit 4, scor 6-1, 7-6 (2).

Zsombor Piros, campion la Concord Iași Open

Pentru Piros, acesta este al doilea turneu consecutiv câștigat în România, după ce săptămâna trecută a triumfat la Challenger-ul de 75 de puncte de la Brașov. Zece meciuri, tot atâtea victorii pentru Piros în cele două săptămâni petrecute în România.

De remarcat că jucătorul maghiar Zsombor Piros a cedat un singur set până la finală, în optimi, când a trecut de al treilea favorit, bosniacul Damir Dzumhur.

Titouan Droguet, două finale consecutive pierdute la Iași

Pentru Droguet, în schimb, aceasta a fost a doua finală consecutivă pierdută la Iași, după ce anul trecut ceda în ultimul act în fața danezului Elmer Moller, scor 6-3, 1-6, 6-7 (2)

Până la finală, Titouan Droguet a câștigat toate cele patru meciuri fără să piardă vreun set, iar în sferturi și semifinale a eliminate favoriții 7 (Gustavo Heide), respectiv 1 (Valentin Royer). De asemenea, Droguet a eliminat nu mai puțin de 3 conaționali în drumul către finală.

Pentru triumful de la Iași, Piros va primi 100 de puncte ATP și un cec în valoare de 23.750 de euro, în timp ce finalistul Titouan Droguet rămâne cu 50 de puncte ATP și 14.000 euro.

Suedezii Erik Grevelius și Adam Heinonen au câștigat proba de dublu

Proba de dublu a turneului de la Iași fost câștigată de suedezii Erik Grevelius și Adam Heinonen, cei doi învingând în finală gemenii sârbi Ivan și Matej Sabanov, scor 6-4, 6-2.

Pentru succesul de la Iași, perechea suedeză va primi 100 de puncte ATP și 7.220 de euro, iar finaliștii vor rămâne cu 60 de puncte și 4.180 de euro.

Un ieșean în vârstă de 91 de ani a jucat contra lui Andrei Pavel, în deschiderea finalei

Între ceremonia de premiere a probei de dublu și finala de simplu, spectatorii au avut parte de un moment surpriză. Un ieșean în vârstă de 91, Petrică Taciuc, pasionat de tenis, care încă joacă de două ori pe săptămână, chiar și la această vârstă, a primit în dar un moment plin de emoție din partea lui Andrei Pavel. Fostul număr 13 mondial, director al turneului Concord Iași Open, a jucat un game cu nonagenarul născut în Pașcani, în uralele publicului. O amintire de neprețuit pentru Petrică Taciuc, care la 91 de ani a avut onoarea de a juca tenis contra unuia dintre foștii mari jucători ai lumii, numărul 13 mondial în anul 2004.

Rezultatele finalelor ediției 2026 a turneului Concord Iași Open – Powered by MET:

Finala simplu

Zsombor Piros (HUN) vs [4] Titouan Droguet (FRA) 6-1, 7-6 (2)

Finala dublu

Erik Grevelius (SWE) / Adam Heinonen (SWE) vs Ivan Sabanov (SRB) / Matej Sabanov (SRB) 6-4, 6-2.