Percheziții la Bacău, într-un dosar cu fraudă de 50.000 de euro. 9 persoane acuzate de fals în documente au fost duse la audieri

perchezitii-politie-mascati (1)

Dimensiune font:

| 15-03-2023 13:45

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au efectuat, marţi, 7 percheziţii domiciliare în judeţul Bacău şi 2 în judeţul Botoşani la persoane bănuite de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătura privată, falsificare de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false.

Potrivit IPJ Bacău, ar fi fost săvârşite 68 de infracţiuni iar prejudiciul total este de aproximativ 50.000 euro.

‘În fapt, în cursul anului 2022, mai multe persoane, pretinzând ca sunt reprezentanţii unor societăţi comerciale, ar fi încheiat în fals, 52 de contracte de prestări servicii la distanţă, în numele unor persoane juridice, cu un operator de telefonie mobila, în complicitate cu angajaţi ai acestuia şi un consilier juridic, în scopul obţinerii unor dispozitive şi echipamente de telefonie mobilă’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Cătălina Păduraru.

Percheziţiile au fost efectuate în baza mandatelor emise de către Judecătoria Bacău şi au vizat descoperirea şi ridicarea mijloacelor materiale de probă cum ar fi înscrisuri, echipamente informatice, mijloace de stocare electronice, evidenţe extracontabile şi bani.

La sediul IPJ Bacău au fost conduse 9 persoane pentru audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La acţiune au participat jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:37

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
La pas prin Murgeni, un târg răzășesc cu nevoi europene
31/03/2023 12:43

Murgeni este un mic oras din judetul Vaslui, cu o viată molcomă si destul de multe probleme legate de traiul nu foarte imbelsugat. Asta in ciuda unei istorii bogate, care ar putea face ca asezarea să devin ...

Cea mai mare companie low cost din Europa a aterizat la Iași
31/03/2023 10:17

* Ryanair a devenit a cincea companie aeriană ce operează anul acesta pe Aeroportul din Iasi * operatorul irlandez va asigura 30 de curse săptămanal, către Dublin, Milano (Bergamo), Bruxelles (Charleroi) s ...

Ieşenii care fac zgomot după lăsarea întunericului, amendaţi!
31/03/2023 10:15

După un model care s-a dorit a fi implentat in Bucureşti, municipalitatea ieşeană le-a pus gand rău celor care poluează fonic, in special odată cu lăsarea serii. Fie că este vorba de şoferi care rulea ...

Doar 55,17 la sută dintre elevii ieșeni au trecut Simularea Evaluării Naţionale
31/03/2023 09:34

Calculele matematice şi gramatica limbii romane par a fi o foarte mare dilemă pentru mulţi dintre elevii ieseni care termină opt clase. Cel puţin aşa reiese din primele rezultate ale Simulării Evaluării ...

Iașul a depășit pragul de 190.000 salariați
31/03/2023 09:33

  Potrivit datelor furnizate de Directia Judeteană Statistică (DJS) Iasi, efectivul de salariati din judetul Iasi la data de 31 ianuarie 2023 a fost de 190.499 persoane, in crestere cu 3.609 persoane (+ ...

Camionagii rulează bine-mersi pe marile bulevarde, la ore de vârf!
31/03/2023 09:32

  Din nou, consilierii locali ieşeni au atras atenţia asupra unor hotărari votate in trecut, dar care, in prezent, nu sunt puse in aplicare. Una dintre acestea se referă la restricţiile de circulaţi ...

Victorie degeaba în instanţă, apelantul rămâne după gratii
31/03/2023 08:30

Multă vreme, ieşeanul Florin Ovidiu Pancu (43 de ani) s-a crezut mare şmecher şi tare mardoi, imposibil de atins de către braţul legii. Prima altercaţie care i-a adus dosar penal a avut loc in seara de 1 ...

„Rolul de femeie este cel mai frumos din viața mea”
31/03/2023 08:13

- Dacă ar fi să fiti portretizată intr-un tablou, cum v-ar plăcea să arătati? Cum v-ati imagina portretul dvs imortalizat pe o panză? - As ruga artistul să-mi surprindă lumina si bucuria din ochi. Cat ...

800.000 de lei pentru containerele-clasă de la Colegiul Pedagogic
31/03/2023 07:59

Recent, primarul Mihai Chirica şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi s-au intalnit ieri, conform unei promisiuni anterioare, cu reprezentanţii conducerii, a părinţilor şi elevilor de la Col ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei