Un ieşean a câştigat apelul cu patru luni înainte de a fi liberat la termen

2teasta

Dimensiune font:

| 19-03-2023 10:15

 * el fusese condamnat pentru „ucidere din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” şi „vătămare corporală” * această din urmă infracţiune l-a trimis, de fapt, după gratii * victima agresiunii sale a rămas fără o bucată de ţeastă


Dragoş A. (43 de ani) se află încarcerat, în Penitenciarul Vaslui, unde execută o pedeapsă rezultantă de patru ani şi două luni. A ajuns după gratii pe 24 mai 2019, când i-au fost contopite trei pedepse. Luase cu suspendare pentru ucidere din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, dar i s-a înfundat din pricina unei infracţiuni mult mai vechi, „vătămare corporală”, comisă în seara de 15 august 2010.

Dragoş era în căruţă, împreună cu tatăl său, Mihai, se întorceau de la câmp bine aghezmuiţi şi mai aveau doar câţiva metri până acasă. Ghinionul a făcut ca, fix în acel moment, să iasă în drum vecinul, Viorel M., un vechi duşman al familiei A. Şi acesta era cherchelit, ieşise pentru a merge în vizită la sora sa, Tanţica.

După un scurt schimb de replici dure, Mihai a coborât din căruţă, având asupra sa o secure. Viorel nu s-a arătat deloc impresionat, Dragoş a sărit în ajutorul tatălui, el fiind înarmat cu o furcă. Cei doi l-au bătut bine pe Viorel, tânărul a rămas cu o bucată din ţeasta adversarului înfiptă în furcă, a luat-o ca trofeu, s-au urcat în căruţă, continuându-şi, liniştiţi, drumul.

Cel bătut a izbutit să se târască până în curtea casei, aici a fost găsit de fiii săi, care l-au ajutat să se ridice, apoi au chemat ambulanţa.

 

Pierdere de substanţă osoasă craniană, irecuperabilă indiferent de efectuarea sau nu a unei cranioplastii

Dus la spital în stare gravă, Viorel a scăpat, totuşi, cu viaţă. Din păcate, s-a ales cu o infirmitate fizică permanentă, pierderea de substanţă osoasă craniană fiind „irecuperabilă indiferent de efectuarea sau nu a unei cranioplastii”, cum avea să se consemneze în certificatul medico-legal.

Cum era şi normal, Viorel a făcut plângere penală, acuzându-şi vecinii de tentativă la omor. Spre ghinionul său, la scena cu securea şi furca nu asistase niciun martor, singura probă fiind certificatul medico-legal. Din acest motiv, urmărirea penală a durat ani în şir, rechizitoriul finalizându-se abia în 2016.

Lăsat în libertate, Dragoş s-a urcat băut la volan, a comis un accident mortal şi s-a ales cu încă un dosar penal. Accidentul a avut loc pe 27 iunie 2015, mult mai târziu decât agresiunea, însă acest caz a fost soluţionat primul. Astfel, pe 5 ianuarie 2017, inculpatul a fost condamnat la doi ani şi zece luni, dar cu suspendare.   

Pentru ţeasta fragmentată, săteanul şi-a primit pedeapsa pe 24 mai 2019. S-au descontopit precedentele, s-a recalculat şi a rezultat una de patru ani şi două luni. De data asta, cu executare în regim de detenţie.

Ajuns în închisoare, Dragoş a aflat de celebra decizie nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constitutionale, cea privind prescripţia şi, la sfârşitul anului trecut, a făcut contestaţie în anulare pentru fapta de vătămare corporală. După şase termene de judecată, cei de la Curtea de Apel i-au dat dreptate şi, prin hotărârea definitivă pronunţată alaltăieri, a dispus încetarea procesului penal pe această speţă. Victoria a venit cu doar patru luni înainte de liberarea la termen. Claudiu CONSTANTIN

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
800.000 de lei pentru containerele-clasă de la Colegiul Pedagogic
30/03/2023 23:59

Recent, primarul Mihai Chirica şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi s-au intalnit ieri, conform unei promisiuni anterioare, cu reprezentanţii conducerii, a părinţilor şi elevilor de la Col ...

Doi ani de detenţie pentru un ieşean care a condus fără permis
30/03/2023 23:59

 În 99,9% din cazuri, infracţiunile la regimul rutier se lasă cu condamnări neprivative de libertate. Cu suspendare sau cu amanarea aplicării pedepsei. Chiar şi in speţele in care se consemneaz ...

Portal de Open Data la Primăria Iaşi
30/03/2023 23:59

Primăria Iasi a lansat portalul Open Data (https://iasi.oras.digital/), un instrument inovator care va ajuta comunitatea ieseană să acceseze si utilizeze informatiile publice. Acesta oferă cetătenilor si c ...

Camionagii rulează bine-mersi pe marile bulevarde, la ore de vârf!
30/03/2023 23:59

  Din nou, consilierii locali ieşeni au atras atenţia asupra unor hotărari votate in trecut, dar care, in prezent, nu sunt puse in aplicare. Una dintre acestea se referă la restricţiile de circulaţi ...

Ieşenii care fac zgomot după lăsarea întunericului, amendaţi!
30/03/2023 23:59

După un model care s-a dorit a fi implentat in Bucureşti, municipalitatea ieşeană le-a pus gand rău celor care poluează fonic, in special odată cu lăsarea serii. Fie că este vorba de şoferi care rulea ...

Jaf la beţie, într-un bordei improvizat
30/03/2023 23:59

Marius R. e prototipul perfect al borfaşului rural, care trăieşte din mici furtişaguri, talhării ori combinaţii dubioase. Originar dintr-o comună din Botoşani, individul s-a aciuat de caţiva ani intr-u ...

Victorie degeaba în instanţă, apelantul rămâne după gratii
30/03/2023 23:59

Multă vreme, ieşeanul Florin Ovidiu Pancu (43 de ani) s-a crezut mare şmecher şi tare mardoi, imposibil de atins de către braţul legii. Prima altercaţie care i-a adus dosar penal a avut loc in seara de 1 ...

Doar 55,17 la sută dintre elevii ieșeni au trecut Simularea Evaluării Naţionale
30/03/2023 22:14

Calculele matematice şi gramatica limbii romane par a fi o foarte mare dilemă pentru mulţi dintre elevii ieseni care termină opt clase. Cel puţin aşa reiese din primele rezultate ale Simulării Evaluării ...

Iașul a depășit pragul de 190.000 salariați
30/03/2023 21:15

* la sfarsitul lunii ianuarie 2023, efectivul de salariati a fost de peste 190.000 persoane * castigul salarial mediu nominal brut in judetul Iasi a ajuns la 6.637 lei * fată de media pe tară, castigul salari ...

Cea mai mare companie low cost din Europa a aterizat la Iași
30/03/2023 20:17

* Ryanair a devenit a cincea companie aeriană ce operează anul acesta pe Aeroportul din Iasi * operatorul irlandez va asigura 30 de curse săptămanal, către Dublin, Milano (Bergamo), Bruxelles (Charleroi) s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei