Un salariu nu mai ajunge – o generație întreagă caută al doilea venit pentru a supraviețui
România traversează o veritabilă tornadă economică, iar efectele se simt direct în buzunarele oamenilor. Ce până ieri părea un fenomen izolat – nevoia unui venit suplimentar – astăzi devine o realitate care afectează aproape fiecare familie. Datele sunt cutremurătoare: 1 din 2 angajați consideră că un singur venit nu mai este suficient pentru un trai decent, iar presiunea financiară atinge cote istorice.
Ultimele luni au adus o creștere continuă a prețurilor, iar românii simt pe pielea lor impactul fiecărei majorări. Trei sferturi dintre participanții la cel mai recent sondaj realizat de o platformă de recrutare online recunosc că simt presiunea financiară aproape insuportabilă, iar aproape jumătate mărturisesc că abia reușesc să își acopere cheltuielile de bază. Pentru mulți, ideea de economii sau de mici plăceri a devenit un lux, iar finalul lunii nu mai aduce satisfacții, ci anxietate și griji.
Cifrele nu mint: 19,3% dintre respondenți au trebuit să renunțe la micile plăceri sau să reducă economiile, în timp ce doar 5,3% se pot declara în siguranță financiară, fără a simți impactul majorărilor de prețuri.
Salariul unic – o relicvă a trecutului
Realitatea este crudă: pentru aproape jumătate dintre angajați, un singur venit nu mai este suficient. 42,5% spun răspicat că au nevoie de mai multe surse de venit, în timp ce alți 48% recunosc că un singur venit ar fi suficient doar dacă salariul depășește pragul de 7.000 lei net pe lună. Practic, fără venituri substanțial crescute sau fără o activitate suplimentară, românii nu mai pot supraviețui în actualul climat economic.
Românii se reorientează: două joburi, noua normalitate
Fenomenul se răspândește rapid: aproape 35% dintre angajați sunt dispuși să caute activ un al doilea venit, iar pentru alți 19% aceasta este o prioritate absolută. Mai mult, 52% preferă combinația între un job fix și unul flexibil, pentru a-și suplimenta veniturile.
Astfel, activități precum livrările rapide de mâncare, ridesharing-ul sau freelancing-ul devin tot mai populare, oferind flexibilitate și șansa de a completa venitul fără a renunța la locul principal de muncă. Pentru mulți, aceasta nu mai este o opțiune, ci o necesitate vitală.
Românii știu exact ce li se cere pentru a respira financiar: jumătate dintre respondenți spun că au nevoie de încă 2.000 – 3.000 lei/lună, 28% au nevoie de un venit suplimentar de 1.000 – 1.500 lei/lună, 16% recunosc că ar trebui să-și dubleze veniturile pentru a simți stabilitate, doar 7% se pot descurca cu 500 – 800 lei în plus.
Fără plasă de siguranță: românii sunt vulnerabili
Situația devine și mai alarmantă când ne uităm la fondurile de urgență: doar 6,7% au economii suficiente pentru a face față unui eveniment neașteptat, 34% au economii insuficiente, care s-ar epuiza rapid, peste 59% nu au nicio rezervă și ar fi nevoiți să se împrumute sau nu ar ști cum să reacționeze.
Aceasta înseamnă că orice problemă neașteptată – fie că este vorba despre o boală, o reparație majoră sau pierderea unui venit – poate declanșa o criză financiară imediată.
Situația este agravată de politica salarială a ultimului an: majorările de salarii au fost sub nivelul inflației sau chiar înghețate, ceea ce înseamnă că puterea reală de cumpărare a scăzut.
În același timp, piața muncii reacționează: numărul de joburi part-time a crescut cu 15% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar aplicările pentru aceste joburi sunt în creștere cu 5%. Românii nu mai caută doar un loc de muncă, ci o plasă de siguranță financiară.
România se află în fața unei transformări structurale a economiei și a modului de viață al unei întregi generații.
Suntem, practice, martorii unei noi realități sociale: România în care două joburi devin regula, nu excepția, iar supraviețuirea financiară este cel mai mare obiectiv al fiecărui angajat. Carmen DEACONU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!