Austria taie din nou avântul României spre Schengen. ”Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului” Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Austria taie din nou avântul României spre Schengen. ”Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul dru
Ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat joi, 10 octombrie, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar există motive de optimism prudent.
„Controalele suplimentare la frontieră au dus la scăderea presiunii în multe țări”, a declarat Karner. Acesta a citat exemplul frontierei dintre Austria și Ungaria, unde numărul de treceri ilegale ale frontierei a scăzut semnificativ. Cu toate acestea, el consideră că nu a sosit încă momentul ca România și Bulgaria să adere la Schengen: „Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner (ÖVP).
Karner este însă ministru interimar, după ce partidul său a pierdut alegerile din Austria, care este încă în plin proces de negocieri pentru o viitoare guvernare.
Austria blochează în prezent aderarea completă a Bulgariei și a României, care sunt membre ale Schengen cu frontierele aeriene și maritime de la sfârșitul lunii martie. Controalele la frontierele aeriene şi maritime au fost astfel eliminate, dar nu şi cele terestre, considerate cele mai importante.
Actualul comisar UE pentru afaceri interne, suedeza Ylva Johansson, şi-a exprimat dorinţa de a asista la ridicarea controalelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria înainte de încheierea mandatului său. Este de aşteptat ca aceasta să-i lase locul succesorului său desemnat, actualul ministru austriac de finanţe Magnus Brunner, în decembrie sau ianuarie, odată cu învestirea noii Comisii Europene.
„Am avut experienţe bune la frontierele aeriene şi cred că este timpul să ridicăm controalele şi la frontierele terestre”, a subliniat joi Johansson.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este de asemenea în favoarea aderării depline a României şi Bulgariei în Schengen.
Şi ministrul maghiar de Interne, Sándor Pintér, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE, s-a exprimat în favoarea aderării României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul anului. El urma să aibă joi şi convorbiri bilaterale cu ministrul austriac de interne, Gerhard Karner.
Este necesară o nouă decizie a Consiliului JAI pentru a stabili data ridicării complete a controalelor la frontierele cu România şi Bulgaria, dar o astfel de decizie nu este încă planificată pentru Consiliul JAI care are loc joi.
”România este pregătită!”
România va adera anul acesta la Schengen terestru, a declarat miercuri prim-ministrul Marcel Ciolacu. Premierul a indicat Consiliul JAI din decembrie ca dată la care s-ar putea lua decizia.
El a răspuns astfel întrebat despre faptul că joi, 10 octombrie, urmează să se desfăşoare Consiliul JAI şi subiectul aderării României la Spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre „nu se află pe agendă”.
România este pe deplin pregătită să intre în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, înaintea Consiliului JAI de la Luxemburg.
"Am aplicat şi am îndeplinit toate criteriile pentru a intra şi cu graniţele terestre. Implementăm perfect decizia Schengen aerian adoptată de Consiliu anul trecut în decembrie. Am redus semnificativ migraţia ilegală prin eforturile Poliţiei de Frontieră şi cooperare poliţienească. Vom continua să aplicăm toate procedurile Schengen şi suntem pregătiţi să implementăm toate instrumentele Schengen", a spus Predoiu.
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă s-a arătat neîncrezător cu privire la șansele accederii României la Schengen terestru până la finalul anului, susținând că dezbaterea s-a inflamat artificial, electoral, și că nu există „pași clari” care să indice o decizie favorabilă în acest an.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Subiecte asemanatoare
Premieră națională, la Spitalul de Recuperare
Sclavie modernă, la Hadâmbu!
Șomaj record în inima Moldovei. Iași, fața nevăzută a județului care se crede european
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Trenul Iași – Timișoara, „obligat” să meargă cu 200 km/h!
Două spitale ieșene își caută manageri prin toată Uniunea Europeană
Bătălie aprigă pe A8, la Iași! Constructori din șase țări se luptă pentru cel mai scump tronson rutier din istorie
Profesorii fug din școli. Fosta șefă a ISJ Iași, Luciana Antoci, avertizează: „Plata cu ora nu mai motivează pe nimeni”
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Alertă sanitară: focare de hepatită A în județ! Zeci de copii, spitalizați
Economie
Valoarea tichetului de masă a fost limitată la 45 de lei. Suma abia acoperă un prânz modest
Explozia joburilor part-time a fragmentat economia Iașului
Se anunță o nouă criză alimentară. Aproape jumătate din ouăle României pleacă la export
Puterea de cumpărare a ieșenilor s-a prăbușit. Energia și mâncarea le-au golit buzunarele
Stabilitatea leului, asigurată de fondurile străine
Se clatină scaunele șefilor din vămi
SOCIAL
Calendar ortodox, 12 noiembrie. Sfântul Atanasie Todoran
Criză de bone și femei de serviciu. Tarifele cresc, iar oferta scade
Dani Mocanu, arestat împreună cu fratele său BREAKING Manelistul Dani Mocanu și fratele lui au fost arestați la Napoli (oficial)
Sondaj INSCOP Research: 64% dintre tineri ar vota cu AUR, SENS și USR, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare
USR propune schimbarea Codului Civil - În caz de divorț, soția să poată păstra numele fără acordul soțului
În ce condiții poți fi scos din succesiune, deși ești copilul defunctului
Ultima Ora
Spitalul groazei din Târnăveni! Pacienți legați de scaune, lăsați dezbrăcați în frig și să trăiască printre mizerie și mucegai
Giovanni Becali o susține pe Farul, echipa lui Gică Hagi
Încarci mașina electrică acasă și dai drumul la cuptor și mașina de spălat în același timp? Plătești „amendă”
Anchetă în Siria, în urma unui jaf de amploare la Muzeul Național din Damasc / Au fost furate mai multe antichități, inclusiv statuete ale Zeiței Venus
Câte calorii are o cafea cu lapte și zahăr
