Elena Lasconi îl torpilează pe Victor Ponta: NU reușește să se maturizeze. Pe bucata suveranistă e aglomerație
Lidera USR îl atacă pe Victor Ponta, care i-ar putea fi contracandidat la alegerile prezidențiale. Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi, despre o eventuală candidatură a lui Victor Ponta la prezidenţiale, că acesta nu prea reuşeşte să se maturizeze, dar nu o încurcă deloc. ”Probabil că aşteaptă să fie invalidat Călin Georgescu, ca să ia o bucată din partea suveranistă, dar acolo e aglomeraţie mare”, a mai spus Lasconi.
”Nu mă încurcă Victor Ponta deloc. El tot doreşte prietenie cu politica, pentru că a încercat de mai multe ori să vină pe scena politică şi ne reamintim că în 2020 cu partidul lui Pro România nu a reuşit să intre în Parlament şi după aia s-a evaporat acest partid. În PSD nu a reuşit să intre de Ciolacu”, a spus Lasconi.
Preşedinta USR a arătat că ”Victor Ponta nu prea reuşeşte să se maturizeze”, adăugând că este părerea sa personală
”A fost prim-ministru social-democrat, dar a făcut alianţe cu liberalii. Ba era cu chinezii în admiraţie. Ba acum este suveranist şi că e cu Trump. Nu reuşeşte să se hotărească ce este. Şi deşi a avut atâtea experienţe, a fost prim-ministru, a avut foarte multe funcţii importante şi a jucat pe scena politică, nu pare să se maturizeze”, a precizat ea.
”Probabil că aşteaptă să fie invalidat Călin Georgescu, ca să ia o bucată din partea suveranistă, dar acolo e aglomeraţie mare, pentru că mai este şi domnul Simion, este şi doamna Şoşoacă şi ne-am putea trezi şi cu alţi candidati, surprinză”, a completat Lasconi.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!