Ion Iliescu: 'Well-being este o temă a stângii'

„Viața lungă implică protecționism, acces la resurse, un sistem medical formidabil, o piață a muncii care să nu confiște nici intimitatea, nici sănătatea individului, produse alimentare de calitate. Dacă stânga ar juca această carte cu mai multă fermitate, ar câștiga din nou, la nivel european, lupta împotriva dreptei care i-a împrumutat temele. Să fim serioși, ecologia pe care o strigă dreapta acum este un derivat al acestei teme mai largi, a vieții lungi și fericite – pe care o propunea stânga! – dar și al strigătului de disperare în fața consecințelor industrializării masive și necalculate, capitaliste, asupra mediului înconjurător. Pe de altă parte, nu cred că cineva poate atinge o vârstă matusalemică fără sănătate mintală. Astăzi da, toată lumea aspiră către well-being, dar și asta e o temă a stângii, îmi pare rău să dezamăgesc progresiștii de dreapta.

Marcuse, în 1967 – țin minte și acum notele de lectură pe care le făceam – a publicat un eseu despre agresivitatea societăților industriale avansate, sau așa-ziselor societăți afluente. Observa că pe măsură ce cantitatea de bunuri „neproductive”, „neprofitabile” crește, crește și standardul de viață pentru comunitățile dezavantajate, dar asta nu e suficient ca să trăiești „normal”. Normalitatea e un standard impus și de puterea politică, și de sfera civilă, în egală măsură, și e responsabilitatea amândurora. Marcuse, ca și Fromm, susțin că dacă societatea e bolnavă, individul nu are cum să fi sănătos. O societate sănătoasă e cea care previne alienarea, excesele, conflictele sociale, ostracizările. Poți face politici publice în jurul unui psyche. Asta nu au înțeles cei care fac politică în ultimele decenii.

Un om angoasat, cu frici, cu anxietăți, pe care societatea le manipulează și le controlează, nu poate trăi mult, și cu atât mai puțin bine. Agresivitatea a fost instrumentalizată social ca o structură civilizațională și, spunea Marcuse, un vehicul al progresului; retorica publică, de la formele ei tradiționale la cele moderne, vorbește despre agresiunea tehnologică și satisfacția socială obținută de pe urma ei; pe măsură ce civilizația e mai dezumanizată, indivizii iubesc mai puțin, refugiindu-se în tehnologie, pe care o folosesc compulsiv pentru satisfacerea oricărei nevoi. La ce duc toate acestea? Tocmai la activarea instinctelor destructive ale ființei umane, de care vorbea și Freud. E un privilegiu să trăiești les temps modernes. Dar e și o minune să le reziști. Personal cred că am înțeles asta, și am ajuns în generația nonagenarilor”, a declarat Iliescu.