PSD, rupt între guvernare și opoziție. Ce vor greii PSD din țară
Dacă unii lideri din teritoriu și-ar dori mai mult opoziția, alții vor liniște în teritoriu și mizează pe rămânerea la guvernare. Sunt, însă, și voci care spun că nu s-au dumirit dacă PSD chiar este la putere.
Liderii PSD s-au reunit marți într-o ședință a Biroului Permanent Național în care au discutat, pe lângă analiza privind eșecul lui Daniel Băluță, și despre viitorul partidului la guvernare. Imediat după ședință, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat că formațiunea politică a decis să intre într-o perioadă de analiză a guvernării.
Întrebat când ar urma să fie gata o astfel de analiză, liderul PSD a precizat că după ce guvernul va veni cu liniile mari ale bugetului pe anul viitor. Cum bugetul va fi aprobat, cel mai probabil, la finalul lunii ianuarie, atunci este așteptată și o decizie a PSD în ceea ce privește rămânerea la guvernare.
„Aşa cum am luat decizia în urmă cu şase luni de zile, cam o lună de zile am avut această analiză internă finalizată cu acel vot dat de toţi primarii PSD, toţi aleşii locali, aproximativ 5.000 de oameni, astăzi am hotărât să intrăm în această perioadă de analiză internă, analiză legată de guvernare, de participarea noastră la guvernare”, a spus Sorin Grindeanu.
„Dacă coaliția nu respectă și interesele electoratului PSD, de ce să mai rămânem?”
Decizia rămâne, astfel, la mâna liderilor din teritoriu. Contactați de Cotidianul, mai mulți grei din local ai partidului au avut păreri împărțite. Pe de o parte, unii spun că această decizie nu este una care poate fi luată imediat și că este nevoie, într-adevăr, de o consultare serioasă în partid.
Totuși, mai mulți lideri critică faptul că cerințele PSD nu sunt respectate în guvern, ceea ce ar putea cântări capital la decizia finală.
„Dacă cerințele noastre în ceea ce privește bugetul și salariile nu sunt respectate, nu văd cum mai putem rămâne. Noi trebuie să reprezentăm oamenii care ne-au votat pe noi. Dacă coaliția nu respectă și interesele electoratului PSD, de ce să mai rămânem?”, a declarat un lider din teritoriu sub protecția anonimatului.
„Trebuie să decidem dacă suntem la guvernare sau în opoziție. În momentul ăsta nu ne-am decis”
Mai mult, demersul lui Sorin Grindeanu de a porni o analiză este văzută ca unul „corect politic” în teritoriu.
„Ținând cont că suntem a cincea roată la căruță, deși suntem cel mai important partid din coaliție, că Bolojan nu se consultă niciodată, că ești pus în situația de a face opoziție în coaliție, că o parte din electorat l-am pierdut prin asocierea cu USR, așa cum am intrat la guvernare printr-o consultare largă a partidului, cel mai probabil așa se va și ieși”, a spus un alt lider din țară.
Există, însă, și voci care spun că ieșirea de la guvernare nu este una benefică și se opun vehement. „Vor începe certurile la nivel local între partide. Mai e și vorba de stabilitatea țării, care va avea de suferit”, a spus unul dintre lideri.
De asemenea, alții consideră că partidul trebuie să decidă dacă partidul este, într-adevăr, la guvernare, având în vedere disensiunile din coaliție.
„E clar că ceva nu funcționează. Trebuie să decidem dacă suntem la guvernare sau în opoziție. În momentul ăsta nu ne-am decis. Suntem la guvernare cu câteva fotolii de miniștri, dar toate actele sunt contestate de noi și părem în opoziție. Nu funcționează nici parteneriatul cu USR”, a explicat un lider PSD din teritoriu.
Ieșirea de la guvernare, luată în calcul la centru
Surse politice din PSD au declarat încă de luni partidul urmează să clarifice dacă mai rămâne sau nu în coaliție. Totuși, aceleași surse spuneau că decizia nu este urgentă și va fi luată după rezolvarea mai multor chestiuni importante din Guvern. Printre ele, adoptarea bugetului pentru anul viitor, astfel încât PSD să se asigure că se pune la adăpost într-o oarecare măsură.
Alegerile de duminică arată că PSD a mai rămas puternic doar la nivel local, acolo unde a reușit să câștige 10 din 12 primării. A câștigat și președinția Consiliului Județean Buzău, prin Marcel Ciolacu.
PSD recunoaște amenințarea AUR
Când vine vorba de alegerile parlamentare, PSD înregistrează scoruri modeste și tânjește la rezultatul la care a dus Liviu Dragnea partidul pe vremuri. Nici la alegerile prezidențiale nu mai stă bine.
În 2024 a fost pentru prima dată în istorie când partidul nu a avut candidat în turul doi. Scenariul s-a repetat și în mai 2025, atunci când candidatul susținut de PSD, Crin Antonescu, a ratat calificarea în turul final.
Liderii social-democrați pun eșecurile multiple pe seama creșterii AUR și conștientizează că partidul condus de George Simion îngroapă scorul PSD.
„E clar că oamenii sunt nemulțumiți și AUR câștigă cu discursul de opoziție”, a spus un membru PSD.
Alex Tudor cotidianul.ro
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Mutare șoc pe scena politică: Pieleanu anunță posibila alianță PSD-AUR din cauza măsurilor lui Bolojan
Nicușor Dan trasează direcțiile politicii externe: SUA, NATO și Marea Neagră, priorități pentru 2026
Un profesor de economie face praf Guvernul Bolojan! ‘Și o maimuță putea să crească povara fiscală’
Sindicaliștii din MADR ies la atac. ”Nu acceptăm distrugerea agriculturii românești pentru interese externe!”
Reforma administrației, la linia de start. Dragoș Pîslaru: Este un pachet de măsuri așteptat de români
Partidele politice ne costă 107 euro pe minut. Promisiunile s-au evaporat, banii curg
Fost șef al operațiunilor CIA: Putin nu va câștiga războiul, iar România va rămâne o țară sigură, în ciuda conflictului de la graniță. „Trump nu vrea să fie omul care a pierdut Ucraina”
Nicușor Dan nu va merge la Forumul de la Davos, unde participă și Donald Trump. Cine reprezintă România
Cornel Nistorescu:Groenlanda României
Adrian Năstase avertizează asupra riscurilor globale după declarațiile lui Donald Trump: I se fâlfâie
Unirea României cu Republica Moldova îi sperie pe maghiari. Reacții dure de la Budapesta după declarațiile făcute de Maia Sandu
Tensiuni pe aeroport! Zeci de pasageri Wizz Air, dați jos din avion după o decizie de ultimă oră
Cum arată calculele pentru play-off după FC Argeș – FCSB 1-0. Campioana își complică tot mai mult viața
Trump primește medalia Nobel pentru Pace… dar nu și premiul
Dacia pregătește șampania în Raliul Dakar! Doar un dezastru ar putea răsturna clasamentul la vârf
Boli psihice care interzic șofatul. Ce afecțiuni pot duce la suspendarea permisului de conducere
Boli care întârzie menstruația. Ce este normal, când apar problemele și ce cauze pot sta la bază
FOTO Patrimoniul Iașului se extinde: câteva zeci de clădiri din centru, propuse ca monumente istorice
Bolojan, la Iași, între huiduieli și promisiuni: buget rapid, reformă dură și autostrăzi cu termen-limită 2030
România își împinge infrastructura în Ucraina
Ilie Bolojan, la Iași -- autostrăzile spre Ungheni și Siret, pe repede-nainte. Protest în fața Palatului Culturii
Noaptea gerului la Iași. Acțiune în teren pentru identificarea persoanelor fără adăpost
Filipii de iarnă. Sărbătorile lupilor
De la casual la competitiv: evoluția gaming-ului ca hobby
Unde va fi construit primul „oraș Mercedes-Benz” din lume. În centru va fi construită o clădire de aproximativ 341 de etaje FOTO/VIDEO
Planul de apărare al României, de 16 miliarde de euro, a fost aprobat de CE. Autostrăzile A7 și A8, printre proiectele finanțate
Ce înseamnă cu adevărat „durabilitate pe viață” pentru un implant dentar?
Ce pensie ai la 30 de ani vechime?
Ce analize sunt gratuite cu trimitere de la medicul de familie? Iată lista investigațiilor decontate de CNAS!
O pivniță veche din cimitirul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” adăpostește singurul osuar din Iași. Aici se află osemintele a 290 de persoane
Augustin Zegrean, după ce judecătorii CCR au amânat, din nou, Legea pensiilor magistraților: De data aceasta este justificată
Tinerii Iașului pot vizita Europa gratuit. Bruxelles-ul pune la bătaie peste 40.000 de permise prin programul DiscoverEU
Ștefan Mandachi oferă 50.000 de euro satelor care eliberează câinii din lanț
Iașul schimbă constructorul pe autostradă! Umbrărescu, învins la licitația A8
Politehnica Iași a tras astăzi linie și a luat-o de la capăt
Amenințarea cu bombă de la Pleiada, un fals
S-a aprobat finanțarea pentru Centura Podu Iloaiei. 12 luni durata de execuție!
Primăria dă drumul la asfalt! Licitație uriașă pentru zece străzi
Licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț, blocată de contestații. Patru constructori cer anularea rezultatului
Comisia Europeană oferă tinerilor peste 40.000 de permise de călătorie gratuite în UE
Premierul Ilie Bolojan vine mâine la Iași. Întâlnire cu primarii și discuții despre marile proiecte ale județului
Educația ieșeană, condusă pe avarie: 121 de directori rămân fără mandat, dar nu pleacă din funcție!
Autostrada Unirii: bani pentru hârtii înainte de asfalt. Peste 10 milioane de lei pentru avocați și cadastru
Nouă școli din județul Iași, închise din cauza vremii!
Zilnic, zeci de ambulanțe sunt puse inutil pe drumuri de către ieșeni!
Cât a costat deplasarea lui Nicușor Dan la Paris cu aeronava Spartan
Explodează bomba pensiilor: calculele pentru 2026 arată pierderi pentru milioane de români
”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presă APETREI DANIEL
Postul intermitent, demontat de un nou studiu. Fără restricții alimentare, efectele sunt aproape zero
Măcel în Universități. Bolojan preia Educația și pregătește lovitura care va goli amfiteatrele
Risc ridicat de avalanşă în Munţii Făgăraş
