Reacția MAE în scandalul excluderii României de pe lista statelor pentru care Ucraina acceptă dubla cetățenie
Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe precizează că modificarea legislativă adoptată de Ucraina cu privire la statele pentru care acceptă dubla cetățenie nu vizează drepturile comunităților românești.
MAE precizează că respectivele modificări legislative adoptate de Ucraina se referă la obținerea cetățeniei ucrainene.
„În cursul ultimilor trei ani, legislația ucraineană cu privire la cetățenie a suferit mai multe amendamente, menite să ușureze obținerea cetățeniei ucrainene, fără a renunța la celelalte cetățenii deținute, de către cetățeni străini care luptă ca voluntari în cadrul forțelor armate ucrainene sau desfășoară activități umanitare pe teritoriul Ucrainei, familiile acestora, precum și pentru a menține și întări legăturile cu statul ucrainean ale comunităților ucrainene din străinătate” potrivit MAE.
Adoptată în iunie 2025 și intrată în vigoare la data de 16 ianuarie 2026, legea nu se referă la persoane care au deja cetățenia ucraineană.
„Legea vizează în principal, deși nu exclusiv, comunitățile ucrainene din străinătate. De altfel, cele cinci state din prima listă aprobată de executivul ucrainean sunt statele în care locuiesc cele mai mari comunități ucrainene din străinătate” mai precizează MAE.
Ce au solicitat reprezentanții PSD
Reprezentanții PSD au solicitat autorităților române clarificări „urgente” cu privire la motiviele pentru care Kievul a omis România de pe lista statelor pentru care Ucraina acordă dublă cetățenie.
„Partidul Social Democrat solicită instituţiilor cu atribuţii în politica externă, Administraţiei Prezidenţiale şi Guvernului prin Ministerul Afacerilor Externe, să clarifice urgent cu autorităţile ucrainene motivele pentru care România a fost omisă din lista statelor pentru care Ucraina a reglementat posibilitatea de a avea acord de dublă cetăţenie. PSD consideră că această omisiune afectează în mod vădit comunitatea românească din Ucraina şi contrastează puternic cu sprijinul necondiţionat oferit de ţara noastră, pe tot parcursul războiului ruso-ucrainean” potrivit comunicatului de presă dat publicității de PSD.
Mihai Dima cotidianul.ro