INCHIDE

Rusia ar urma să renunțe la planurile de anexare a Transnistriei, iar Republica Moldova ar trebui să se gândească la un plan etapizat pentru reintegrare

Rusia ar urma să renunțe la planurile de anexare a Transnistriei, iar Republica Moldova ar trebui să se gândească la un plan etapizat pentru reintegrare

Dinspre Tiraspol, Chișinău și Moscova vin tot mai multe semnale că Transnistria, regiunea de est a Republicii Moldova, necontrolată de autoritățile constituționale moldovene, ar urma să fie lăsată pe “cont propriu”, ceea ce ar presupune că și-ar epuiza, într-un viitor previzibil, și ultimele resurse care îi mai țin în viața așa-zisa, butaforica “independență”.

“Abandonarea”, inclusiv economică, de către Federația Rusă a Transnistriei ar reprezenta o fereastră de oportunitate pentru reintegrarea acesteia în cadrul Republicii Moldova. Autoritățile pro-europene de la Chișinău, în frunte cu Președinta Maia Sandu, și-au exprimat dorința pentru ca aderarea la UE să aibă loc nu înainte ca Transnistria să revină “la matcă”.

Un propagandist de elită al lui Putin suprinde cu declarațiile sale șocante despre Transnistria. Ce ar putea sugera acestea

Propagandist de casă al Kremlinului, prezentatorul rus Vladimir Soloviov a șocat, recent, cu ultimele sale declarații despre enclava moldovenească pro-rusă Transnistria. Obișnuit mai degrabă cu critici acerbe împotriva Republicii Moldova și a autorităților sale pro-europene, Soloviov a declarat că Rusia ar trebui “să nimicească” regiunea din stânga Nistrului deoarece aceasta nu mai este de “niciun folos” în punerea presiunilor rusești pe Chișinău.

Soloviov este cunoscut ca fiind o figură publică influentă a regimului de la Moscova, iar unii îl consideră o voce care ar transmite, “de o manieră mai necenzurată, necivilizată”, mesajele oficiale ale lui Putin. Lipsa laturii romanțate și protective rusești din retorica lui Soloviov ar putea sugera o reconsiderare majoră a poziției Federației Ruse în raport cu Transnistria.

“Noi, în general, iubim oamenii cu viziuni sovietice. Dar ca să poți influența niște procese, îți trebuie niște instrumente. Dar ele nu sunt, ele fizic nu există. Noi aici putem discuta la nesfârșit. Pentru Transnistria avem o singură opțiune, să o nimicim”, a amenințat propagandistul Soloviov.

La un moment dat, Soloviov a fost confruntat de un invitat al emisiunii sale de propagandă, care a sugerat că Republica Moldova nu ar fi dispusă să apeleze la forță pentru a recuceri Transnistria, spre deosebire de Ucraina în raport cu regiunea sa estică, Donbas. “Moldovenii, în tot cazul, au o frică față de război. Lor, indiferent de pozițiile politice pe care le au, în tot cazul, nu le surâde istoria ucraineană (agresiunea rusească în Ucraina).”

Același invitat a sugerat că Rusia ar trebui să aibă o abordare delicată față de situația din Republica Moldova, care este diferită de cea din Ucraina și care prezintă o serie de contradicții (majoritatea moldovenilor doresc aderarea la UE, dar o și mai mare majoritate este împotriva aderării la NATO): “Totuși, marea majoritate a cetățenilor acestei țări se opun oricărui război și cam 75% se opun și aderării la NATO. Asta înseamnă că noi încă avem resurse pentru a lucra cu populația, dar și influență pentru a manevra procesele politice interne.”

De asemenea, Soloviov a trimis săgeți și în direcția politicienilor pro-ruși de la Chișinău, cărora le-a reproșat că “au luat bani rusești” dar nu au reușit să exploateze în favoarea Rusiei dispozițiile pro-neutralitate ale moldovenilor, și reticența lor față de blocul NATO.

Presa transnistreană nu mai poate ascunde dezastrul

După ce presa moldovenească a făcut dezvăluiri despre situația extrem de critică din economia autoproclamatei “Republici Moldovenești Nistrene”/ Transnistria, presa rusă transnistreană, la rândul ei, inclusiv cea controlată de regimul ilegal și secesionist de la Tiraspol, nu s-a grăbit să infirme “zvonurile”, ba chiar a scris despre alte probleme locale precum raționalizarea energiei electrice.

Această ultimă problemă cu care se confruntă cetățenii transnistreni se adaugă mai vechilor probleme legate de lipsa apei calde și a gazelor naturale. Jurnaliștii moldoveni vorbesc despre un colaps economic al regimului separatist, și se întreabă cât de mult ar mai putea rezista “economia” transnistreană.

La ora actuală, economia regiunii transnistrene se confruntă cu cea mai gravă criză din istoria sa. După ce Federația Rusă a renunțat să mai pompeze ajutoare economice, iar restricțiile privind livrările de gaze au devenit o problemă majoră, producția industrială a scăzut cu peste 40%, iar sectoare cheie, precum metalurgia, energia și industria chimică care înainte reprezentau pârghii de presiune economică și politică față de R. Moldova, sau de control al malului drept, au înregistrat prăbușiri de 50–60%. În plus, deficitul bugetar pentru 2025 este estimat la peste 130 de milioane de euro.

Liderii europeni doresc o reintegrare rapidă și pașnică a regiunii transnistrene: “Europa este și casa voastră”

Aflată într-o vizită oficială la Chișinău, Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos, a reafirmat poziția Uniunii Europene față de susținerea integrității teritoriale a Republicii Moldova, și și-a exprimat încrederea că autoritățile moldovene vor reuși să găsească o soluție pentru reintegrarea Transnistriei înainte de aderarea la UE.

Marta Kos a dat asigurări că fondurile europene destinate Republicii Moldova vor ajunge și în stânga Nistrului. Și Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, aflată zilele trecute într-o vizită în R. Moldova, și-a exprimat încrederea că Guvernul pro-european al Republicii Moldova va reuși să negocieze reintegrarea regiunii secesioniste, fără însă a menționa dacă acest proces ar putea împiedica aderarea țării la UE.

Anterior, vicepreședinta Comisiei Europene și Înaltă Reprezentantă pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a declarat într-un interviu acordat presei moldovene că problema transnistreană nu poate fi un obstacol în procesul de aderare la UE, iar UE nu va condiționa sau întârzia acest proces din cauza regimului separatist și ilegal de la Tiraspol.

Autoritățile de la Chișinău nu au un plan complet de reintegrare, dar ar putea fi nevoite să acționeze rapid și improvizat

Reprezentanții puterii pro-europene de la Chișinău au fost mereu evazivi atunci când au fost întrebați despre cum mai exact văd realizarea reintegrării raioanelor transnistrene. Această atitudine trădează, spun unii comentatori politici de la Chișinău, lipsa unui interes real, de-a lungul anilor, al autorităților față de regiunea transnistreană, văzută mai degrabă ca focar de destabilizare politică și povară economică pentru micuțul stat moldovean.

Acest lucru explică și lipsa, în toți cei 33 ani de când Guvernul de la Chișinău nu controlează Transnistria, lipsa unui plan real și coerent de reintegrare, inclusiv rapidă, a malului stâng al Nistrului.

Conform lui Igor Grosu, deputat și Președinte al Parlamentului R. Moldova, demilitarizarea și democratizarea regiunii sunt condiții esențiale pentru unificarea țării și integrarea completă în Uniunea Europeană. De asemenea, Grosu a sugerat că pentru reintegrare ar fi nevoie de mai mult timp, și a propus ca acest lucru să se întâmple în doi pași, mai întâi prin aderarea R. Moldova la UE, urmând ca Transnistria, după ce va fi demilitarizată și democratizată, să i se alăture.

“Noi trebuie să fim pregătiți”, a punctat Grosu, sugerând că contextul geopolitic ar putea influența viteza de reacție a Guvernului.

Întrebată la un post de televiziune național din Republica Moldova despre pașii necesari pentru realizarea reintegrării, Președinta Maia Sandu a declarat că acest lucru ar presupune cu prioritate retragerea pașnică a trupelor rusești de ocupație din stânga Nistrului, precum și asumarea unor costuri economice considerabile din partea Chișinăului pentru egalizarea standardelor de viață pe ambele maluri ale Nistrului.

Constantin Dicusar oficiuldestiri.ro

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!


Subiecte asemanatoare