Spre deosebire de Lia Savonea, Dan Voiculescu era un democrat

„Nu avem toată puterea până când nu avem Justiția.” Vorbele lui Dan Voiculescu din 2012 i-au scandalizat atunci pe cetățenii care nu acceptau ideea ca o putere în stat să o captureze pe cealaltă. Dar cine erau puterile în stat care se confruntau frontal?

Puterea legislativă era reprezentată de majoritatea celor 322 de parlamentari, conturată încă din 2007, de la prima suspendare a președintelui în funcție, Traian Băsescu.

Puterea executivă era reprezentată de președintele Traian Băsescu, de premierii Boc și Mihai Răzvan Ungureanu și de guvernul PDL–UNPR–UDMR, plus minoritățile naționale.

Puterea judecătorească era reprezentată de binomul SRI–DNA, în care procurorii, struniți de ofițerii de informații, îi dominau pe judecători. Ea era subordonată puterii executive, iar ambele erau în conflict cu puterea legislativă.

Declarația lui Dan Voiculescu avea, la acea vreme, drept scop transferul puterii judecătorești de sub controlul puterii executive în cel al puterii legislative. Viziunea lui Dan Voiculescu era scandaloasă: puterea trebuie să fie unitară și asumată politic. Comparativ cu zilele noastre, însă, contextul din 2012 era unul mai democratic. Cât de democratic putea fi în România.

Elementul esențial era că puterea judecătorească era controlată de cele două puteri alese prin vot, în mod mai mult sau mai puțin democratic. Adevărul trist este că noi, românii, am avut mereu o „rețetă secretă” pentru capitalism/democrație. Am fost o democrație electivă, nu una liberală, în care drepturile și libertățile să fie respectate cu sfințenie, sub supravegherea unor instituții cu rol de arbitru extrem de puternice.

Răsturnarea puterilor

Astăzi, puterea judecătorească (controlată strict de gruparea Savonea) o domină pe cea legislativă (care s-a predat fără luptă odată cu noile legi ale Justiției din 2022) și este în conflict cu cea executivă (cu premierul Ilie Bolojan, pentru că președintele Nicușor Dan a ales implicarea parțială și non-confruntațională).

Problema este că puterea judecătorească nu este nici asumată, nici controlabilă, prin vot sau alte pârghii democratice. Sistemul de „checks and balances” este distrus.

Politicienii le-au cedat benevol puterea magistraților, iar aceștia o exercită departe de orice mecanism de control. Astăzi, politicienii sunt doar niște vietăți minuscule în insectarul Liei Savonea, țintuiți cu dosare. Un insectar în care, după cum spuneam, s-au așezat de bunăvoie.

România este în plin paradox: pe scena publică se vorbește despre „capturarea Justiției”, în timp ce sistemul judiciar este un centru autonom de putere, fără control democratic, fără contrapondere reală și fără răspundere în fața cetățenilor.

Alegeri inutile

Practic, putem considera că România a organizat degeaba alegeri în ultimul an, fie ele anulate sau validate, pentru că miza nu a fost alternanța la putere. Puterea era în altă parte: în justiție, la magistrați, la oameni care nu vor și nu pot fi forțați să o cedeze. Iar alegerile în justiție le face doamna Savonea. Ea sună și decide cine câștigă sau nu un loc în arhitectura de putere, pe care tot ea a creat-o cu meticulozitate și răbdare. Aici este marea ruptură democratică. Nici măcar nu este vorba despre un stat paralel, ci despre un stat ilegitim, creat de puterea judecătorească, cu complicitatea puterii legislative.

Politicienii au cedat, pas cu pas, nu pentru că au fost forțați, ci pentru că le-a convenit. Au preferat un sistem care îi ține în șah, dar îi și protejează, le asigură impunitate în fața legii, în locul unui sistem deschis, imprevizibil și controlat democratic.

Un scurt salt în timp: după plecarea lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni și instalarea regimului Klaus Iohannis, puterea judecătorească, dominată de procurori, s-a eliberat și s-a așezat la masa negocierilor cu puterea legislativă și cea executivă. Judecătorii opresați s-au răzbunat și au transferat din puteri către celelalte două puteri. CCR a scos SRI din „câmpul tactic” al anchetelor penale, protocoalele dintre parchete și serviciile secrete au fost denunțate etc.

În tot acest timp, puterea judecătorească a negociat cu puterea legislativă noile legi ale Justiției. O veritabilă „constituție” a Republicii judecătorilor, ce avea să se instaleze la putere și să nu o mai părăsească nici până în prezent. „Meritul” Liei Savonea a fost să nu cedeze puterea preluată de la politicieni de gruparea Coldea/Kovesi, ci să o transfere de la procurori la judecători.

Această arhitectură de putere, dominată în prezent de judecători, are un scop foarte clar: menținerea privilegiilor. Pentru magistrați și supușii lor din rândul puterii legislative, dar și executive: politicienii de rit vechi. Acest scop poate fi atins numai într-o Românie cu instituții slăbite, caracterizată de absența oricărei presiuni reale din partea societății. Un model de stat extractiv, nu democratic. Statul nu mai servește cetățeanul, ci se servește de el. O arhitectură de tip feudal.

În această Românie, votul contează tot mai puțin atunci când puterea este concentrată în mâinile unei oligarhii, iar mecanismele de control sunt neutralizate. Contează doar cine controlează instituțiile-cheie, cine decide regulile jocului, cine stabilește ce este sau nu legal, constituțional.

Ce se întâmplă în aceste zile la Curtea Constituțională nu este o criză accidentală, ci o tentativă de a bloca recucerirea puterii de către politicieni. Altfel spus, puterea judecătorească vrea să împiedice puterea executivă să își recapete drepturile constituționale. În tot acest timp, puterea legislativă și mare parte din puterea executivă rămân subordonate și complice puterii judecătorești.