Hiporexia, pierderea poftei de mâncare/ O afecțiune care apare la o treime din oamenii care au depășit vârsta de 70 de ani
Dimensiune font:
Pierderea poftei de mâncare după vârsta de 70 de ani poate părea un lucru normal, motiv pentru care mulți oameni nu îi acordă prea multă importanță. Totuși, hiporexia, o tulburare alimentară caracterizată prin scăderea treptată a apetitului la persoanele în vârstă, nu este deloc o problemă banală.
Deși este posibil ca oricine să treacă printr-o perioadă cu apetit redus, această situație este mai des întâlnită la vârstnici. Potrivit dr. Federico Cuesta, șeful secției de Geriatrie la Spitalul Clinic San Carlos din Madrid și membru al Societății Spaniole de Geriatrie și Gerontologie (SEGG), „între 20% și 30% dintre persoanele în vârstă prezintă o pierdere fiziologică a apetitului asociată procesului de îmbătrânire.”
Cauzele pierderii apetitului
Hiporexia este o tulburare cu mai multe cauze. Printre acestea, dr. Cuesta enumeră: pierderea sensibilității la gust și miros, un fenomen comun odată cu înaintarea în vârstă; efectele secundare ale unor medicamente, care pot reduce pofta de mâncare; probleme de deglutiție (dificultăți în a înghiți alimentele); prezența unor afecțiuni acute, cum ar fi infecțiile, cancerul, deteriorarea cognitivă sau bolile cardiace sau probleme de sănătate mentală, cum ar fi depresia, anxietatea sau singurătatea.
Consecințele hiporexiei
Atunci când această pierdere de apetit persistă, consecințele pot fi severe. Dr. Carmen Aragón, reprezentant al Societății Spaniole de Endocrinologie și Nutriție (SEEN), avertizează asupra riscurilor.
Acestea pot fi malnutriția, care afectează funcțiile generale ale corpului, sarcopenia, o afecțiune care presupune pierderea masei musculare și fragilitatea generalizată, definită prin pierderea capacității corpului de a se adapta la schimbări și boli.
În plus, hiporexia poate agrava afecțiunile cronice deja existente, cum ar fi diabetul, insuficiența renală sau bolile cardiace. Dr. Cuesta atrage atenția asupra sarcopeniei, subliniind că aceasta crește vulnerabilitatea pacientului și îl face mai dependent de ceilalți.
Ce trebuie făcut când se identifică o astfel de afecțiune
Este esențial să se identifice rapid cauzele acestei tulburări și să se ia măsuri adecvate.
Este necesar un plan alimentar personalizat, adaptat nevoilor și preferințelor vârstnicului. Starea nutrițională a acestuia trebuie monitorizată regulat. Problemele de sănătate fizică și mentală care contribuie la hiporexie este necesar să fie tratate minuțios. De asmeanea, este de ajutor menținerea unei vieți sociale active, care să reducă efectele singurătății.
În concluzie, deși pierderea apetitului poate părea un aspect obișnuit al procesului de îmbătrânire, aceasta nu trebuie neglijată. Este important să se acorde atenție semnelor și să se intervină pentru a preveni complicații grave, cum ar fi malnutriția sau pierderea mobilității.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau