AUR acordă asistenţă juridică pensionarilor nemulţumiţi de recalcularea pensiilor. Anunțul făcut de Simion
George Simion, preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), anunţă că juriştii din partidul său acordă asistenţă juridică pensionarilor care sunt nemulţumiţi de noile reglementări din sistemul de pensii.
"Pensionarii care se simt afectaţi de noile reglementări sunt invitaţi să se adreseze direct preşedintelui AUR, George Simion, prin intermediul paginii sale de Facebook, sau să se prezinte la sediile AUR din toată ţara. Începând de luni, între orele 17.00 şi 19.00, toate birourile AUR vor fi deschise pentru a prelua nemulţumirile pensionarilor şi pentru a le oferi suport în formularea contestaţiilor sau a altor acţiuni legale", scrie luni liderul AUR, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, iniţiativa vine în contextul în care sute de mii de pensionari consideră că drepturile lor "sunt ignorate sau chiar încălcate" prin recalculările impuse de actuala guvernare.
În opinia lui Simion, Legea pensiilor "nu este altceva decât o generoasă mână de praf în ochii pensionarilor, doar un exerciţiu propagandistic menit să aducă în curtea falimentarului guvern PSD-PNL mai multe voturi".
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Zeci de mii de români cer legalizarea parteneriatelor civile
,,Fiecare zi îmi curbează coloana tot mai mult… Operația este șansa mea.”
Administrator obligat de instanță să acopere un prejudiciu de 10 milioane de euro într-un dosar de insolvență
Vize SUA - Cetățeni din alte 12 țări trebuie să depună o garanție de 15.000 de dolari pentru viză
Cum afli dacă ești asigurat cu verificare simplă prin CNP? Iată tot ce trebuie să cunoști!
Totul despre pensia de urmaș în 2026. Cine beneficiază și care sunt condițiile de acordare
Schimbări în legislația jocurilor de noroc: registru unic și sancțiuni mai dure
Un copil din trei trăiește în lipsuri. România are cei mai săraci copii din Uniunea Europeană
PSD Iaşi acuză Consiliul Judeţean de lipsă de responsabilitate, după ce ambulanţele nu au putut ajunge la doi pacienţi din cauza noroiului de pe un drum judeţean / Un bebeluş şi un bărbat au murit înainte de sosirea echipajelor medicale