Începe 'Litoralul pentru toți'. Turiștii se pot caza în hoteluri cu tarife începând de la 38 de lei pe noapte / persoană
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social „Litoralul pentru toți”. Turiștii se pot caza în hoteluri cu tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.
„Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social “Litoralul pentru toți”,, desfășurat între 01-30 septembrie 2024. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”,
Până acum, peste 57 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc au aderat la program, oferind aproximativ 6.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR se așteaptă ca până la începutul programului, peste 80 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.
Turiștii pot face deja rezervări de sejururi
„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise pana la mijlocul lunii septembrie, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt foarte avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc și, în același timp, să aducem satisfacție și zâmbete pe fețele românilor", a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turistii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Venus.
Pachetele turistice pot fi achitate și cu carduri de vacanță.
Subiecte asemanatoare
Salariul minim ar putea trece printr-o schimbare importantă în următorii ani
Ce se întâmplă cu transferul dosarului de pensie și cine asigură plata în această perioadă
Ce se întâmplă la centrala Cernavodă în timp ce producția de energie se schimbă
Reducerea gradului de handicap și pașii mai puțin știuți care pot schimba totul
Pensii și salarii în așteptare Ce semnal transmite Băsescu înainte de deciziile Guvernului
Pensii recalculate și reguli neașteptate pentru sumele primite în plus sau în minus
Ce se poate întâmpla când copacii dispar de pe străzi fără documente
Cernavodă revine în prim-plan după o perioadă dificilă pentru energie
Accident feroviar în Suceava și manevrele care au schimbat cursul unei zile obișnuite
Mesajul RO-Alert ajunge în Brăila și Galați și stârnește neliniște printre locuitori
Marian Neacșu anunță măsuri speciale după evenimentele din Europa
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Comuna Lungani adună aproape 10% din șomerii județului Iași
Peste 4.300 de copii din Iași au certificat de handicap. Șase din zece sunt încadrați în grad grav
Autorizațiile rezidențiale din Iași, în picaj. Scăderea este de 66%
Mii de bărbați află anual că au cancer de prostată. Boala ucide în tăcere
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
Peste 8.300 de proiecte eliminate din listele CNI! Ce trebuie să facă primăriile pentru a le salva
Rețeta zilei: Plăcintă cu praz și brânză, rumenă și crocantă
Noul ministru al Apărării, Ștefan-Radu Oprea, face pași pentru transferul de tehnologie ucraineană în România. O schimbare de abordare față de mandatul precedent
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
Partidul Snobilor Deconectați
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor