Laptele devine un lux: Scumpiri în lanț și noi majorări așteptate până la sărbători
Prețul laptelui continuă să crească semnificativ de la o lună la alta, înregistrând majorări de până la 20% la unele sortimente. De exemplu, un litru de lapte cu 1,5% grăsime, care în vară costa 5 lei, a ajuns în prezent la 6,29 lei. În unele băcănii, prețul laptelui integral, cu 3,5% grăsime, a crescut de la 9 lei la 10,5 lei pe sticlă. Creșterea prețurilor este cauzată de mai mulți factori, printre care seceta, care a afectat producția de furaje și cereale, dar și creșterea importurilor de lapte.
Retailerii și comercianții sunt notificați constant de producători în legătură cu noile scumpiri, pe fondul inflației și al reducerii cantității de lapte disponibilă pe piață. „Am fost anunțați de patru furnizori că urmează noi creșteri de preț, între 2% și 5%,” a declarat Feliciu Paraschiv, reprezentant al Asociației Comercianților Mici și Mijlocii. De asemenea, Ionuț Grama, proprietarul unei băcănii, estimează că prețurile au crescut, în medie, cu 15% în ultimele luni.
„Odată cu finalul verii au fost o serie de scumpiri pe zona de lapte. În medie, cred că undeva la 15% am avut o majorare a preţurilor, pe produsul final la raft. Scumpirile au început undeva la finalul lunii august şi încă mai avem notificări că urmează o nouă serie de scumpiri”, spune Ionuț Grama, proprietar Băcănie.
În plus, unele magazine nu respectă plafonarea adaosului comercial impusă prin ordonanța de urgență valabilă până la 31 decembrie 2024. Ministerul Agriculturii a primit sesizări cu privire la practicile comerciale neloiale și a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să inițieze controale în perioada următoare.
„Agenţia Naţională Fiscală să verifice ordonanţa care este în vigoare până la 31 decembrie. Sunt anumite sesizări din partea anumitor procesatori că ar fi anumite practici comerciale neloiale. Ştie ANAF-ul. O să meargă în verificări în perioada următoare”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
Amenda pentru nerespectarea plafonării adaosului comercial poate ajunge până la 100.000 de lei pentru fiecare produs în cauză. În acest context, experții avertizează că prețurile la lapte și alte produse lactate ar putea continua să crească până la sfârșitul anului, afectând în special consumatorii din România
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Un gest simplu, un impact uriaș: copiii care ar putea vedea din nou marea
Povestea lui Matei Romaneț: când copilăria devine o luptă zilnică pentru fiecare pas
Peste 27.000 de copii români beneficiază de serviciile centrelor de zi pentru prevenirea separării copilului de famili
O mamă. O fetiță. Opt ani de luptă fără zi liberă.
S-a născut sănătos. După 5 zile, viața lui s-a schimbat pentru totdeauna
Zeci de mii de români cer legalizarea parteneriatelor civile
,,Fiecare zi îmi curbează coloana tot mai mult… Operația este șansa mea.”
Administrator obligat de instanță să acopere un prejudiciu de 10 milioane de euro într-un dosar de insolvență
Vize SUA - Cetățeni din alte 12 țări trebuie să depună o garanție de 15.000 de dolari pentru viză
Cum afli dacă ești asigurat cu verificare simplă prin CNP? Iată tot ce trebuie să cunoști!