Lecția unei foste campioane și regretele tardive: A făcut trei avorturi de dragul carierei. Acum a rămas și fără bani și fără copii
„Cariera înainte de toate” este una dintre lozincile cele mai des uzitate atunci când o femeie este îndemnată să facă avort. Activiștii susțin că un copil ar fi o „piedică” în calea dezvoltării profesionale a unei femei.
Cu toate acestea, realitatea este, de fiecare dată, diferită, iar regretele sunt tardive.
Este cazul marii campioane de atletism Maricica Puică. Ajunsă acum la 74 de ani, Puică a admis public că a făcut trei avorturi în tinerețe, de dragul carierei sportive. Concurența era atât de mare, a povestit ea, încât a face un an de pauză pentru sarcină i s-a părut că-i va compromite locul în atletismul românesc.
„Nu m-a obligat nimeni să merg la atletism. Am făcut-o din plăcere, de bună voie. Am acceptat o serie de sacrificii, între care marele regret e că n-am avut un copil și asta din cauza unor ”prieteni”, pentru că, dacă mă opream din competiții, nu mai reușeam să răzbesc așa cum trebuie. Era extrem de greu să reziști.
Vreți să fiu acum foarte sinceră? Am avut trei băieți! De trei ori am fost însărcinată. Și i-am dat afară de fiecare dată! Am pierdut trei băieței! A trebuit să fac avort. Mă scuzați, dar mi-e foarte greu să vorbesc despre asta! Mă scuzați… atâta era lupta între noi, sportivi, antrenori, încât nu te puteai opri ca să faci copii. Nu mai puteai continua apoi. Nu mai aveai condiții. Nu te mai băga nimeni în seamă.
Au fost în jurul meu presiuni mari să fac avort. Era complicat să te oprești un an și ceva, după care să revii în circuit. Vremurile erau așa: te opreai, pierdeai căruța! Asta era!”, a spus Maricica Puică.
Lacrimi tardive: în loc de copii și nepoți, câini și pisici
Totul s-a întâmplat în intervalul de vârstă 20-30 de ani, a spus Puică.
Acum, cariera pentru care și-a sacrificat trei copii îi oferă o pensie de doar 2.300 de lei. Ea trăiește din renta viageră oferită de statul român pentru performanțele obținute la Jocurile Olimpice, medaliile de aur (3000 m) și bronz (1500 m) la Olimpiada de la Los Angeles 1984, și alte 4 trofee mondiale și europene.
Dar Puică trăiește cu spaima că acești bani pot oricând să dispară, renta fiind la cheremul statului român.
Maricica Puică are 74 de ani și trăiește singură, înconjurată de 14 câini și pisici, în loc de nepoți.
Subiecte asemanatoare
Salariul minim ar putea trece printr-o schimbare importantă în următorii ani
Ce se întâmplă cu transferul dosarului de pensie și cine asigură plata în această perioadă
Ce se întâmplă la centrala Cernavodă în timp ce producția de energie se schimbă
Reducerea gradului de handicap și pașii mai puțin știuți care pot schimba totul
Pensii și salarii în așteptare Ce semnal transmite Băsescu înainte de deciziile Guvernului
Pensii recalculate și reguli neașteptate pentru sumele primite în plus sau în minus
Ce se poate întâmpla când copacii dispar de pe străzi fără documente
Cernavodă revine în prim-plan după o perioadă dificilă pentru energie
Accident feroviar în Suceava și manevrele care au schimbat cursul unei zile obișnuite
Mesajul RO-Alert ajunge în Brăila și Galați și stârnește neliniște printre locuitori
Marian Neacșu anunță măsuri speciale după evenimentele din Europa
Horoscopul zilei de miercuri, 11 noiembrie 2026
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Comuna Lungani adună aproape 10% din șomerii județului Iași
Peste 4.300 de copii din Iași au certificat de handicap. Șase din zece sunt încadrați în grad grav
Autorizațiile rezidențiale din Iași, în picaj. Scăderea este de 66%
Mii de bărbați află anual că au cancer de prostată. Boala ucide în tăcere
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
Peste 8.300 de proiecte eliminate din listele CNI! Ce trebuie să facă primăriile pentru a le salva
Rețeta zilei: Plăcintă cu praz și brânză, rumenă și crocantă
Noul ministru al Apărării, Ștefan-Radu Oprea, face pași pentru transferul de tehnologie ucraineană în România. O schimbare de abordare față de mandatul precedent
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
Partidul Snobilor Deconectați
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor