Taximetriștii din Iași, luați la ochi de consilierii locali!

1 taximetristi

Dimensiune font:

| 01-08-2023 08:23

 

* aleşii locali reclamă faptul că a crescut numărul şoferilor care îşi negociază cursele * dacă, până acum, astfel de practici erau apanajul taximetriştilor din zona Aeroportului Iaşi, s-a constatat că şi în oraş sunt refuzaţi clienţii care solicită curse scurte * consilierul USR Iulian Nicolau propune înfiinţarea unui număr scurt la care ieşenii să reclame aceste situaţii neconforme

În ultimul timp, la nivelul Iașului au început să apară tot mai multe plângeri la adresa taximetriștilor. De cele mai multe ori, ele fac referire la taximetriștii care preiau curse de la Aeroportul Internațional Iași. În cadrul ședinței de Consiliu Local, care a avut loc ieri, a fost abordată această problemă. Iulian Nicolau, consilier local USR, susține că ar trebui ca Primăria municipiului Iași să implementeze un număr de telefon special, care să fie afișat pe toate mașinile, pe care clienții să-l poată apela în momentul în care există nemulțumiri. ,,Cu toții am auzit că există anumite practici neconforme în rândul taximetriștilor. Aceste lucruri se întâmplă mai ales la Aeroportul Iași și am constatat că aceste practici continuă şi pe teritoriul municipiului. Aceştia aleg clienţii, negociază cursa. Am semnalat acest subiect comisiei de circulaţie și vă rugăm să ne susţineţi în acest demers şi în a reuşi să găsim o soluţie, doar primăria are puterea de a penaliza cu adevărat aceste inițiative. Operatorii nu pot prin dispecerate decât să suspende 24 de ore. Dacă sunteţi de acord să înființăm un număr scurt să îl afişăm pe exteriorul maşinii unde se poate sesiza situaţia neconformă”, a transmis Iulian Nicolau.

În absenţa primarului Mihai Chirica, plecat la Bucureşti în vederea concretizării unor alte finanţări, de această dată prin programul „Anghel Saligny”, viceprimarul Daniel Juravle a dat asigurări că astfel de situaţii nu se vor mai repeta. De altfel, oficialul Palatului Roznovanu susţine că a verificat personal modul în care taximetriştii ieşeni îşi negociază tarifele. „Inclusiv eu am făcut nişte teste cu taximetriştii de la Aeroport, după ce a apărut primul articol în mass-media cu privire la suma exorbitantă pe care a perceput-o un taximetrist pentru o cursă scurtă. Însă mie nu mi s-a cerut o sumă atât de mare, nu cred că am fost recunoscut, aveam şi şapca în cap. Acel număr unic pe care dumneavoastră îl solicitaţi cred că este o idee bună însă nu ştiu cum o putem pune în practică. Să vedem soluţia juridică. Sunt de acord cu ea, sunt scârbit de practica aceasta. Mi s-a întâmplat cu o rudă şi sunt scârbit de modul în care a reacţionat taximetristul şi firma”, a spus Juravle. În schimb, consilierul local Eduard Boz (PNL) a susţinut că demersul trebuie prefaţat de alte măsuri. „Cred că este necesară o campanie de informare a cetățenilor cu privire la ce drepturi au şi a taximetriştilor cu ce obligaţii au”, a spus acesta.

Cum se poate rezolva această problemă
De cele mai multe ori, plângerile făcute de clienți au legătură cu faptul că taximetriștii refuză cursele prea scurte. Romeo Vatră, directorul aerogării ieșene, susținea în urmă cu mai mult timp că vor fi luate toate măsurile pentru ca acest fenomen să fie stopat. „Avem nevoie de mai multe informații pentru a putea depune, la rândul nostru, plângere la poliție pentru încălcarea legii. Totodată, ne mai confruntăm și cu fenomenul microbuzelor care fac transport ilegal, noaptea în special, când nu avem chiar tot suportul celor de poliția transportului, deoarece nu au încă destul personal pentru a acoperi o tură completă, dar și această problemă se va remedia cât de curând. De câte ori au fost prinși cei care încearcă să racoleze clienți, au fost sancționați de poliție. Eu îi încurajez pe toți cei care sesizează nereguli, să le transmită ori pe pagina de facebook a Aeroportului Internațional Iași ori la adresa de e-mail Iasi@aeroport.ro. Dar avem nevoie, pentru a putea lua măsuri, de date concrete, poze sau filmulețe sau un interval orar concret pe care să îl verificăm pe camerele de supraveghere, pentru a putea sancționa pe cei care nu respectă regulamentul”, declara directorul Aeroportului Internațional Iași, Romeo Vatră, în urmă cu mai mult timp.  Cristian ANDREI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

VIDEO Stadiul lucrărilor pregătitoare construirii SRU Iași la o lună de la deschiderea șantierului
17/05/2024 19:26

 Lucrările pregătitoare construirii Spitalului Regional de Urgentă (SRU) Iasi au ajuns la un stadiu de 20% in executie la o lună de la deschiderea santierului: constructorul spune că lucrăr ...

O nouă campanie de recrutare de gradați, la Iași. La precedenta, aproape jumătate dintre candidați au picat proba fizică
17/05/2024 19:24

Brigada 15 Mecanizată „Podu Inalt” Iasi organizează o nouă campanie de recrutare de soldati gradati profesionisti, după ce, la precedenta, aproape jumătate dintre candidati au picat proba fizică. Per ...

Polițiștii și DIICOT au descins peste traficanți care vindeau droguri copiilor din județe din Moldova: Patru indivizi au fost reținuți
17/05/2024 19:07

Patru traficanti care din 2023 pană in prezent au vandut canabis consumatorilor din judetele Neamt, Suceava, Botosani si Iasi, in special copiilor, au fost retinuti de politisti si de procurorii DIICOT. Procu ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
17/05/2024 19:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

Marcel Ciolacu, de pe șantierul autostrăzii Moldova: Am transformat MOLDOVA în regiunea cu cele mai mari investiții publice în infrastructură
17/05/2024 16:15

Marcel Ciolacu, aflat vineri in vizită in judetul Iasi, anuntă că ,,Autostrada Moldovei este cea mai mare sansă pentru companiile judetului Iasi si angajatii locali la prosperitate economică, cu venituri i ...

 ACCES GRATUIT DE  ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR
17/05/2024 15:30

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi va functiona in data de 18 mai 2024 cu program normal, oferind publicului acces gratuit pentru a marca ZIUA INTERNATIONALĂ A MUZEELOR. Instituită de ICOM ...

Lansarea primelor volume din seria de autor Marian Tarangul
17/05/2024 15:18

Lansarea primelor volume din seria de autor Marian Tarangul   Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi anuntă, in calitatea sa de partener, lansarea a patru volume scrise de Marin Tarangul: ...

Profesioniști ai dreptului afacerilor conferențiază la Iași
17/05/2024 15:00

Cu sprijinul Curtii de Arbitraj Comercial de pe langă Camera de Comert si Industrie Iasi, la finalul acestei săptămani va avea loc la Iasi cea de-a doua editie a Conferintei „Dreptul Afacerilor in Dina ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei