Magnolia, o floare care fascinează
Acei dintre dumneavoastră care aţi mers la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală în această perioadă a anului aţi remarcat, cu siguranţă, mantia de flori roşietice cu care este înveşmântată biserica mănăstirii. Şi sunt nenumărate asemenea locuri, în care această minuntă floare a arbustului de magnolie înmiresmează văzduhul primăverii.
Numele său vine de la un botanist francez, Pierre Magnol (1638 - 1715), însă magnolia este cunoscută şi cultivată în Asia şi America cu mult înainte de acest botanist. În China, de exemplu, se ştia despre ea încă din 1083, când era folosită pentru tratarea unor boli. În România, însă, a ajuns abia în 1880.
Ea cuprinde mai multe soiuri de arbori şi arbuşti, în funcţie de originea lor, dar şi de modul în care cercetătorii au încrucişat speciile pentru a produce altele noi.
Înălţimile arborilor sunt diferite, variind între 3 metri (magnolia liliflora) şi chiar 30 de metri (în cazul magnoliei grandifloră sau magnolia acuminantă), însă cercetătorii au creat şi plante mult mai mici, de ghiveci.
În ceea ce priveşte florile lor, acestea sunt solitare, mari, diferit colorate, putând fi albe, roz, purpurii, mov sau chiar verzi-gălbui sau albăstrui.
Cea mai frumoasă este considerată magnolia hibridă soulangiana, care, de altfel, este şi cea mai răspândită dintre toate speciile. Fructul este compus şi are formă de con viu colorat, conţine seminţe globuloase, cu un înveliş cărnos roşu, care la maturitate rămân suspendate de fruct printr-un filament lung şi subţire.
Forma coroanelor, precum şi frunzişul unora dintre specii, prin dimensiunile mai puţin obişnuite şi coloraţie dau o notă deosebită în peisaj, iar seminţele care rămân suspendate de conul viu colorat atrag atenţia.
O plantă nepretenţioasă
Magnolia nu este deloc o plantă pretenţioasă. Sigur, cu excepţia gerurilor de primăvară, care afectează orice plantă ce a înmugurit mai devreme. Iubeşte soarele, însă poate fi cultivată foarte bine şi în zone cu umbră temporară, cum ar fi la umbra altor copaci. Însă magnoliile plantate în aceste condiţii nu se vor dezvolta la fel ca şi cele care se bucură de soare din plin. Veţi vedea că cele de la umbră sunt mai firave, iar florile sunt mai rare. De asemenea, pentru a preveni ruperea este indicat ca plantele să fie protejate de vânt. De aceea este bine ca ele să fie plantate lângă ziduri sau clădiri. În ceea ce priveşte distanţa dintre ele, sau de alţi arbori, este bine să păstraţi o distanţă de 3-4 metri, pentru a se putea dezvolta coroanele frumos şi pentru a avea suficientă apă.
Când şi cum se plantează
În ceea ce priveşte plantarea lor, aceasta se poate face atât primăvara, cât şi toamna. Dacă le plantaţi primăvara, totuşi, trebuie să nu fie mai târziu de timpul când încep să apară frunzele pomilor. Dacă vedeţi copacii că au înmugurit, este bine să aşteptaţi până în toamnă, altfel veţi omorî planta în zadar.
Solurile în care se cultivă sunt umede şi uşor drenabile, uşor acide şi alcaline, bogate în materii organice, compost sau îngrăşământ de frunze. După ce aţi ales locul potrivit, săpaţi o groapă în care să aşezaţi arbustul. Aceasta trebuie să fie destul de mare, încât rădăcinile să stea lejer. În ceea ce priveşte adâncimea, este recomandabil să îl aşezaţi la o adâncime egală cu cea care este indicată pe tulpină, adică cea la care a fost plantat în seră. Magnolia este un arbust cu rădăcini care îşi adună substanţele hrănitoare din pământul de la suprafaţă, aşa că plantarea prea adâncă nu va fi cea mai bună soluţie.
Pe fundul gropii săpate, aşezaţi un strat de nisip de râu sau pietriş de câţiva centimetri pentru a evita stagnarea apei, care favorizează putrezirea rădăcinii. Apoi se adaugă o moviliţă de pământ alcătuit în proporţie de 50 la sută din pământul provenit de la săparea gropii şi turbă, bălegar descompus sau îngrăşământ de frunze. Tasaţi acest amestec de pământ în jurul rădăcinii pentru înlăturarea golurilor de aer şi formaţi un şanţ în jurul tulpinii, în care să turnaţi apă. După plantare, udaţi bine. De asemenea, o substanţă fertilizatoare echilibrată va da magnoliei un început bun.
După plantarea magnoliei, este bine să acoperiţi pământul de sub ramuri cu talaş, bucăţi mărunţite de scoarţă de copac sau alte asemenea materiale, şi să înlocuiţi acest strat periodic. Stratul protector ajută la menţinerea umidităţii la suprafaţa pământului, zonă în care rădăcinile magnoliei sunt active. Arbuştii nou-plantaţi trebuie legaţi de un arac, care se va înlătura după un an. Astfel veţi evita ruperea lor sau smulgerea din pământ.
Lucrări de întreţinere
Este bine ca în primul an să o udaţi mai des, pentru a se putea dezvolta corespunzător. În general, apa provenită de la ploi este suficientă pentru arbuştii care au şi stratul protector de material lemnos. În zonele mai uscate însă, unde plouă rar, rădăcinile trebuie udate săptămânal, cu circa 5 litri la fiecare udare, dar cu mare grijă, ca să nu le înecaţi. Dacă folosiţi furtunul pentru a le uda, trebuie să aveţi grijă pentru a nu le răni rădăcinile. Tăierea arbustului nu este necesară, decât dacă doriţi să reduceţi din dimensiunile coroanei.
Boli şi dăunători
Magnolia nu este o plantă foarte pretenţioasă, ea suferă rareori de pe urma atacului insectelor sau al bolilor. Există totuşi unele boli care apar. Una dintre acestea este cancerul european. Nu este fatal, dar o desfigurează. De aceea lemnul atins trebuie tăiat şi ars. Ofilirea este o altă boală, cauzată de îngheţ. Atunci, părţile de la vârful ramurilor se ofilesc. În acest caz ramurile uscate trebuie tăiate. O altă boală e legată de puricii frunzelor, unele insecte de culoare maroniu-închis ce trăiesc în colonii, pe ramurile tinere din apropierea solului. Puricii sug seva din frunze, lăsând în urma lor un lichid lipicios. Gândacii japonezi sunt alţi dăunători. Pentru ambele cazuri există mai multe medicamente cu care puteţi stropi arbuştii, redând magnoliilor sănătatea.
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Subiecte asemanatoare
4 semnale de alarmă în cazinourile străine pe care ar trebui să le eviți
Cazinourile istorice din Europa Centrală: de la saloane mondene la clădiri de patrimoniu
Top 5 cele mai frumoase plaje din Alicante pentru o vacanță reușită pe Costa Blanca
Ce ii asteapta pe posesorii de cazinouri in 2026
Cum răsplătesc cazinourile jucătorii noi: sa vorbim despre bonusuri în 2026
Cum învață un începător să parieze corect?
Jocurile de noroc online – popularitate și psihologie
Argumente în favoarea jocului conștient ca metodă modernă de combatere a stresului
Cum vacanța de vară îi inspiră pe viitorii dezvoltatori să-și creeze primele jocuri
Cum părinții pasionați de tehnologie modelează următoarea generație de gameri din familie
Cum jocurile online rescriu regulile prieteniei
„Mamă, am luptat degeaba?” Întrebarea unui copil de 15 ani care nu mai are timp să aștepte
Educația, temă majoră la întâlnirea liderilor de afaceri din Iași
„Femeia la cratiță”: stereotipul susținut de 62% dintre români
Starea copilului scos din apă inconștient, la ștrand, rămâne extrem de gravă
Cu sute de soiuri, Grădina Botanică are cea mai mare colecție de trandafiri din țară
Grav accident rutier, la Budăi
Ce trebuie să știi înainte de renovarea completă a unei locuințe
O elevă din Târgu Frumos, cea mai bună din județ la CampioMATE
De la grădină ca hobby la producție serioasă: ce aleg românii în 2026
Femeile de afaceri au o nouă conducere
De ce „fără depunere” nu înseamnă automat „fără condiții”
Eveniment special la Operă! Sala Mare se deschide pentru o experiență rară
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Igor Grosu primește un nou mandat la conducerea PAS
Donald Trump proclamă pacea cu Iranul și redeschide Strâmtoarea Ormuz!
O tânără poetă de 26 de ani cucerește cel mai râvnit trofeu al debutului literar!
Adrian Veștea sfidează revolta din PNL și merge înainte: „Mă bazez pe liberali!”
Horoscopul zilei de luni, 15 iunie 2026
Bancul Zilei
Cina care se gătește singură: pui fraged cu legume de vară
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
Zeci de mii de români originari de peste Prut, prinși în plasa verificărilor MAI!
Cutremur în lumea ortodoxă românească!
Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine la Iași, la Marșul Vieții
Iașul, în centrul atenției mondiale după câștigarea prestigiosului „Măr de Aur”
Ordin de începere a lucrărilor pe două tronsoane din autostrada Iașului!
Creșele noi primesc undă verde pentru angajări, iar porțile se deschid din toamnă
Tinerii, plătiți regește pentru a rămâne în țară!
Iașul, dat peste cap după 15 iunie! 18 luni de șantiere în inima orașului
Se vede autostrada! Primul segment din județul Iași intră în etapa asfaltării
România atacă din nou Cartea Recordurilor
„Mai tare decât viața și decât moartea” sau iubirea fotbal
Semnele din intestin care pot anunța boli ascunse
Contradicții privind drona care a explodat în Republica Moldova
Coiful de la Coțofenești, verdict în Olanda
Bolile de inimă ucid de trei ori mai mulți români decât cancerul!
Amendă istorică pentru bănci. 710 milioane de euro în dosarul ROBOR
Moartea rezidentului de la Floreasca redeschide tema fentanylului
Alertă maximă în Portul Constanța! O dronă maritimă a explodat
Scrisoarea deschisă a lui Chirica aruncă în aer avizarea monumentului Ghica
A8 nu se va termina în câmp! Se pregătesc investiții uriașe după podul de la Ungheni
Alertă de la Washington! SUA avertizează că războiul din Ucraina ar putea escalada
Ce a decis Guvernul pentru viitorul an școlar
Poli Iași, curtată de trei potențiali investitori
Se schimbă regulile pentru directorii școlilor din Iași
Se schimbă inima Iașului! Buldozerele intră în Piața Unirii după decenii de degradare
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
IPS Teofan preia Mitropolia Basarabiei!
Iașul proprietarilor se stinge
Primăria preia Academia Poli Iași și își înscrie echipă în Liga 4!
Lifestyle
Ce trebuie să știi înainte de renovarea completă a unei locuințe
De la grădină ca hobby la producție serioasă: ce aleg românii în 2026
De ce „fără depunere” nu înseamnă automat „fără condiții”
Cina care se gătește singură: pui fraged cu legume de vară
Iașul îl comemorează pe Mihai Eminescu prin poezie, muzică și dans
Șotron 2026 aduce trei zile de joacă și prietenie la Iași
Mistic
Ultima Ora