Trenul care face ocolul Pământului în 80 de zile va ajunge și în România. Un bilet costă peste 100.000 de euro
Ocolul Pământului în 80 de zile va deveni realitate și nu va mai fi doar un roman celebru al lui Jules Verne. Călătoria va începe din America și se va încheia în Asia, iar la sosirea în Europa nu va fi ocolită România.
Agenția de turism care răspunde de acest ocol deosebit, intitulată „Railbookers”, transmite că voiajul va fi întrerupt de zboruri cu avionul pe rutele unde nu va fi posibilă deplasarea cu un astfel de autovehicul.
Trenul care va face ocolul Pământului în 80 de zile va trece prin 13 țări, respectiv: prin Canada, Marea Britanie, Franța, Italia, Ungaria, România, Turcia, India, Africa de Sud și Malaezia. Un număr de 20 de orașe eblematice ale acestor destinații vor fi vizitate.
Concret, trenul va porni din Vancouver, pe data de 20 august și își va încheia lunga călătorie în Singapore. În Europa, se vor aloca șapte zile Scoției, în care se va putea vedea și faimosul viaduct Glenfinnan, care apare în seria Harry Potter.
După Scoția, vor urma Londra, Paris, Veneția, Bulgaria, România și Turcia. Pe 23 septembrie este programată oprirea în țara noastră, intrându-se pe la punctul de frontieră Ruse-Giurgiu, pe Podul Prietenia. De aici, trenul va fi tractat cu o locomotivă diesel a CFR Călători.
Sunt șanse mari ca trenul să circule pe linia directă 102 Giurgiu-București, pe la Grădiștea, iar prima destinație va fi la Sinaia. Vor urma Brașovul, Sighișoara și Sibiul. „Odată ajunși la Sinaia, veți porni într-un tur al unuia dintre cele mai uimitoare castele din Europa – Castelul Peleș. Înapoi la bord pentru prânz, în timp ce trenul își continuă călătoria spre Brașov și renumitul Castel Bran – casa legendară a lui Dracula. Ridicată pe o stâncă, este o structură impresionantă, cu o aură de mister și legendă. Cina ta de gală în interiorul castelului în această seară este o experiență încântătoare”, apare pe siteul agenției americane.
Despre Sibiu, agenția menționează viitorilor călători: „Veți putea explora acest oraș vechi fascinant, o rămășiță a așezărilor săsești din secolul al XII-lea și să admirați arhitectura sa germanică. Orașul păstrează încă ziduri și turnuri medievale, precum Turnul Sfatului din secolul al XIII-lea, care leagă piețele principale. În această seară, luați-vă rămas bun de la România în timp ce călătoriți peste Marea Câmpie Ungară”, a mai notat agenția de turism.
Biletul pentru o călătorie pornește de la suma de 103.000 de euro/persoană. În acest preț nu sunt incluse și zborurile cu avionul sau anumite mese.
Clara DIMA
Subiecte asemanatoare
Vacanța pe vas de croazieră: 5 motive să o alegi
Vacanța de Paște, mult-așteptată de românii cu dor-de-ducă! Pe unde și-au rezervat sejururi?
Orașul european unde vin 6,5 milioane de turiști pe an, deși are doar 40.000 de locuitori
Un oraș italian își schimbă numele pentru a atrage mai mulți turiști
Turiștii nu renunță la vacanțe, în ciuda ajustărilor de zbor din zona Golfului
Cătălin Botezatu povestește prin ce a trecut în momentul în care a rămas fără ceasul de 2 milioane de lire sterline: 'M-a lovit. Unul avea un briceag'
Stare de criză în turism! Românii au început să își vândă vacanțele planificate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu!
Vacanța de Paște bate la ușă – Hotelierii se întrec în oferte pentru toate buzunarele: cât costă un sejur la mare, munte sau în Delta Dunării
Atenționare de călătorie pentru șoferii care merg în Germania. Avertismentul Ministerului de Externe
Ce insule poți vizita în Grecia? Iată unde poți să-ți petreci concediul în 2026!