21 de școli ieșene au rămas cu WC-urile în fundul curții!

scoala Ungheni (6) - wc in curte

Dimensiune font:

| 09-09-2023 12:41

* „În 2020, la nivelul judeţului Iaşi, aveam 121 de unităţi de învăţământ în această situaţie, în ianuarie 2022 mai erau doar 49, pentru că prin programele guvernamentale s-a redus considerabil acest număr. Acum, mai sunt 21 astfel de şcoli, dintre care 15 sunt în situaţia în care au în desfăşurare lucrări de reabilitare sau construcţie”, a precizat Luciana Antoci, şefa Inspectoratului Şcolar Județean

În această perioadă se desfăşoară inspecţia tematică de verificare a stadiului pregătirii unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi pentru începerea anului şcolar 2023-2024. Până acum, au fost au fost monitorizate 108 unităţi şcolare, 18 din mediul urban şi 90 din mediul rural. „Colegii mei au reuşit să vadă peste 96% din şcolile rurale. Săptămâna aceasta se fac controale şi în centrele şcolare urbane pentru a vedea în ce măsură sunt pregătite spaţiile de învăţare, şcolile sunt sigure, au autorizaţii sanitare şi de securitate la incendiu sau au asigurată paza”, a spus Luciana Antoci, şefa Inspectoratului Şcolar.

Astfel, cu doar câteva zile de începerea noului an şcolar doar 87,7% din unităţile şcolare au autorizaţie sanitară de funcţionare, alte 12,3% neavând astfel de documente din partea instituţiilor de profil.

Nici la autorizaţiile pentru siguranţa la incendiu unităţile şcolare nu stau foarte bine. Doar 5,2% nu au primit astfel de certificare. „Vorbim despre aceleaşi situaţii ca şi până acum. Sunt şcoli aflate în plin proces de reabilitare sau se fac acum demersurile pentru primirea acestor autorizaţii. Pe de altă parte, sunt şcoli care derulează anumite proiecte iar în timpul derulării acestor activităţi sunt suspendate autorizaţiile. Sunt şi situaţii unde lipseşte apa curentă în acele comunităţi în care nu s-a ajuns cu dezvoltarea reţelei de apă sau canalizare. De asemenea, există riscul ca apa care ajunge în şcoli să fie cu nitraţi sau alte substanţe care nu sunt în acord cu normele DSP”, a spus inspectorul-șef.

CJ a plătit Primăriilor „leneșe” 2 milioane de lei pentru problema toaletelor

În ceea ce priveşte modul de asigurare al pazei, în 20% din cazuri este asigurată de paznici, în 20,9% din cazuri se bazează pe sisteme de supraveghere video, în 7,6% au sistem mixt de pază. În majoritatea cazurilor, adică în 47,3%  din unităţile şcolare paza este asigurată exclusiv de sisteme de alarmare împotriva efracţiei. Doar 4,2% din unităţile şcolare din judeţ sunt fără pază.

 Noul an şcolar nu va aduce nimic nou în 21 de unităţi şcolare din judeţ, deoarece în clădiri în care învaţă încă elevi nu sunt grupuri sanitare, toaletele fiind amplasate încă „în fundul curţii”. „În 2020, la nivelul judeţului Iaşi, aveam 121 de unităţi de învăţământ în această situaţie, în ianuarie 2022 mai erau doar 49, pentru că prin programele guvernamentale s-a redus considerabil acest număr. Acum, mai sunt 21 astfel de şcoli, dintre care 15 sunt în situaţia în care au în desfăşurare lucrări de reabilitare sau construcţie. Pentru remedierea acestor probleme, am primit sprijinul Consiliului Judeţean Iaşi, care a intervenit şi a trimis către UAT-urile aflate în această situaţie o tranşă de 2 milioane de lei, astfel încât în regim de coplată primăriile să poată demara proiecte pentru aceste şcoli", a spus şefa Inspectoratului Şcolar.

Probleme cu spațiile și în grădinițe

Cei de la Inspectoratul Şcolar cer urgentarea implementării proiectelor care au obţinut finanţare prin Programul Naţinal de Redresare şi Rezilienţă, în primul rând a celor ce vizează reducerea abandonului şcolar. „La Iaşi rămânem într-o situaţie provocatoare şi din prisma liniilor nenumărate deschise pe finanţarea prin PNRR, în primul rând programul pentru reducerea abandonului şcolar, care într-o primă rundă a aşezat pe lista şcolilor eligibile 72 de unităţi de învăţământ. Mai avem însă 30 care aplică. Probabil că vor intra în acest program din anul şcolar 2023-2024, ceea ce presupun atenţie deosebită pe felul în care aceste proiecte sunt aplicate în şcoli, pentru că, din păcate, eligibile sunt şcolile vulnerabile din mediul rural”, a spus Luciana Antoci.

Inspectoratul Şcolar continuă să se confrunte cu lipsa spaţiilor pentru elevi şi copiii de grădiniţă, mai ales că s-a introdus obligativitatea grupei mijlocii de la grădiniţă pentru toţi copiii care au împlinit vârsta necesară. „Este un număr mare de solicitări pentru înscrierea copiilor la gradiniţă. De data aceasta în învăţământ obligatoriu, începând cu grupa mijlocie. Infrastructura şcolara nu se dezvoltă în ritmul în care creşte dinamica populaţiei şcolare de vârstă mică. Din perspectiva asta preocuparea noastră este sa îi cuprindem pe toţi în învăţământul obligatoriu, pentru că se deschid cele două gradiniţe, cea care face parte din structura Şcolii Gimnaziale Veronica Micle, precum şi grădiniţa din Dacia. Sperăm ca la finalul acestei săptămâni să avem o situaţie clară şi să acoperim toate cererile formulate de către părinţi", a spus şefa Inspectoratului Şcolar.

Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:10

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 31.05.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 31.05.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 31.05.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 - ora 12.30; - spatiu comercial S2 (28,65 mp) - Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 -ora 13.00; spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 31.05.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul pe 31.05.2024 – ora 13.45; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 31.05.2024 – ora 14.00. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
  Băcăuanii care nu găsesc loc la creșele de stat, „despăgubiți” cu 1.000 de lei
29/05/2024 08:16

  Miercuri, 29 mai, consilierii locali din Bacău vor dezbate proiectul de hotărare depus de consilierul local independent Dorin Chirilescu, ce presupune acordarea unui ajutor financiar de 1.000 de lei p ...

 S-a deschis sezonul dulcețurilor
29/05/2024 08:09

În pietele din Iasi gospodinele caută căpsuni aromate, numai bune de făcut dulceată. În mai toate gospodăriile din judet se găsesc oale la fiert cu tot felul de bunătăti: dulceată de tranda ...

Nici jumătate dintre sucevenii care-și doresc permis de conducere nu promovează examenele
29/05/2024 07:45

  Alexandru Moldovan, si comisarul de politie Marius Emilian Rusu au analizat marti, in cadrul unei sedinte de lucru principalii indicatori rezultati din activitatea Serviciului Public Comunitar Regim Per ...

Apa din fântânile vasluienilor, otrăvită!
29/05/2024 07:30

  Peste jumătate dintre probele de apă provenite din surse publice analizate in laboratoarele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui de la inceputul acestui an sunt neconforme, arată datele sta ...

Proiectele de infrastructură ale Iaşului, pe masa reprezentanţilor Comisiei Europene!
29/05/2024 07:20

* potrivit reprezentantilor Ministerului Transporturilor, sectiunea Tirgu Neamt - Iasi - Ungheni din Autostrada A8 se regăseste in bugetul Programului  Transport 2021-2027 cu 875,5 milioane euro * princip ...

 Încă doi hoţi de catalizatoare trimişi în judecată
29/05/2024 07:13

.L. ar trebui să fie om la casa lui, deşi a terminat doar gimnaziul, s-a căsătorit şi are acum un copil mic. În prima tinereţe a suferit mai multe condamnări, toate pentru „furt calificat&rdq ...

Proiectele de infrastructură ale Iaşului, pe masa reprezentanţilor Comisiei Europene!
29/05/2024 07:12

În organizarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI), zilele trecute s-a desfăsurat la Timisoara cea de a doua reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Transport 2021-2027 ...

Proiectul de extindere a Aeroportului va continua
29/05/2024 07:00

* viitoarele proiecte vizează parcarea supraterană, locurile de parcare pentru aeronave si noi facilităti pentru pasageri Proiectul de extindere a Aeroportului Iaşi va continua şi in anii viitori, cand su ...

Două companii ar putea să „aterizeze” pe Aeroportul Iaşi
29/05/2024 06:54

Directorul general al Aerroportului Iaşi, Romeo Vatră, a anunţat că alte două companii aeriene şi-au exprimat intenţia de a inaugura noi zboruri din capitala Moldovei. ”Avem veşti bune legate de A ...

Primăria va amenaja noi staţii de încărcare pentru maşinile electrice şi hibride
29/05/2024 06:34

Primăria va amenaja noi staţii de incărcare pentru autovehiculele electrice şi hibrid din municipiul Iaşi in urma unui contract de finantare nerambursabilă semnat cu Administratia Fondului pentru Mediu (A ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei