„Războiul găştilor de la Spiridon”, la Parchet!

1spiridon1

Dimensiune font:

| 09-03-2023 07:44

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu dosarul stimulatoarelor şi defibrilatoarelor implantabile. Referindu-se la cazul stimulatoarelor cardiace, Ungureanu arată cu degetul nu doar spre cardiologul Dan Tesloianu, ci şi spre cei care ştiau că în clinica unde acesta lucra se practică acest lucru.

Într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Spitalului „Sf.Spiridondin Iaşi, Emanuel Ungureanu a anunţat că plângerea penală a fost depusă împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila. Parlamentarul în acuză pe ministru că îl menţine ilegal în funcţie pe managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon Iaşi”, dr Dan Timofte.

Parlamentarul este nemulţumit şi de directoarea economică din cadrul Ministerului Sănătăţii, pe numele căreia a făcut o plângere penală pentru  neverificarea şi neinformarea ministrului sănătăţii cu privire la existenţa arieratelor la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi.

Cea de-a treia persoană vizată în plângerea penală a parlamentarului Emanuel Ungureanu este fostul director al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Iaşi, Liviu Stafie. Pe el îl acuză că nu a luat măsurile care se impun ca urmare a adresei Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, prin care era informat de reutilizarea unor dispozitive implantabile.

Nu în ultimul rând, în plângerea penală adresată Parchetului General mai sunt vizaţi şi preşedintele-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi şi medicul şef, pentru neluarea măsurilor care se impun ca urmare a adresei Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, prin care erau informaţi de reutilizarea unor dispozitive implantabile.

Catastrofă descoperită din cauza „găştilor şi a şpăgilor”

Din faţa Spitalului „Spiridon”, parlamentatul a făcut, ieri, acuzaţii grave. El susține că despre problema stimulatoarelor cardiace nu s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost rivalităţi şi animozităţi între medici şi cei care se ocupă de management. „Catastrofa care s-a declanşat aici brusc are la bază un război între găşti care au ştiut că se întâmplă aceste lucruri extrem de grave şi au tăcut. Responsabili de dezastrul de la Spiridon sunt toţi cei care au ştiut de aceste nereguli şi au tăcut. Timofte l-a dat în gât pe Tesloianu şi pe Bîrliba, ca să-i ia locul, nu pentru că îi păsa de pacienţi. Dacă în anul 2018, fostul director medical Timofte era interesat de soarta pacienţilor ar fi făcut o conferinţă de presă, aşa cum am făcut eu în 2019 pentru a spune despre neregulile de aici şi nu m-a ascultat nimeni. Nici DNA Iaşi, nici alte Parchete! Ar fi spus pacienţilor că trebuie să refolosească dispozitivele din lipsă de fonduri. Au tăcut toţi, s-au certat pe şpagă, şi acum o gaşcă se preface că nu ştia ce făcea cealaltă gaşcă. Toate găştile de aici ştiau că se refolosesc dispozitivele de la pacienţi morţi, pentru că le luau din alte centre universitare. Asta înseamnă că şi Timişoara ştia, ştia şi Braşovul, şi Clujul ştia”, a spus deputatul Emanuel Ungureanu.  

Aceleaşi practici şi în alt centru universitar

Astfel de probleme, cum a spus Parchetul General că sunt în cazul doctorului Tesloianu care ar fi folosit stimulatoare cardiace prelevate de la morţi pentru reimplantarea la 238 de pacienţi cu afecţiuni cardiace grave, nu ar fi o practică folosită doar în clinica medicului. „Probleme nu sunt doar la Iaşi, ci sunt în toate spitalele din ţară. Doctorul Tesloianu nu făcea ceva ce nu ştiau ceilalţi că se face.  Am o întrebare retorică: de ce doar la Iaşi? De ce nu se vorbeşte de dispozitivele refolosite de la Timişoara, în condiţiile în care medicii de acolo au făcut un studiu că acelaşi lucru s-a întâmplat timp de 14 ani la Timişoara?”, a declarat Emanuel Ungureanu

Apel către procurorii din întreaga ţară

Parlamentarul a lansat un apel către toţi procurorii din ţară să verifice dacă doctorii de la alte specialităţi medicale recurg şi ei la astfel de practici considerate a fi neortodoxe. „Fac un apel la toate Parchetele din ţara asta, apel pe care l-am mai făcut şi în 2018, la cazul Lucan, şi nu m-au ascultat atunci când am spus că acele dispozitive folosite în cazul pacienţilor cu cancer de prostată erau refolosite. După 4 ani s-a dovedit că practica resterilizării unor dispozitive ilegale este o practică generalizată. Şi nu mergeţi pe fentă. Dacă scrie pe un dispozitiv medical, fie că e pentru inimă, pentru ochi, pentru afecţiuni ale prostatei că e de unică folosinţă, nu se sterilizează. Era aceeaşi lege şi în 2000, şi în anii 90 şi în anii 70 şi în anii 60. Doar producătorul poate spune dacă un produs poate fi resterilizat în siguranţă pentru pacienţi sau nu. Noi trebuia să recunoaştem ca ţară că suntem prea săraci să îi ajutăm pe toţi bolnavii şi să ne asumăm că discutăm cu producătorii în privinţa restelizării în siguranţă”, a spus deputatul.

„Aici e raiul bacteriilor!

Parlamentarul invocă un document oficial din care reiese că blocurile operatorii de la Spitalul „Sf.Spiridondin Iași nu au mai fost reabilitate corespunzător din anul 2000. „Este vorba de un document oficial care spune că pacienţii care vin aici nu sunt în siguranţă din cauza unor grave neglijenţe a tuturor managerilor care au condus acest spital din 2000 şi până azi. Cum a primit această unitate medicală autorizaţia de funcţionare dacă nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare în blocurile operatorii? Cum s-au realizat controalele încrucişate coordonate de Inspecţia Sanitară de Stat? Vorbim de risc crescut la infecţii nosocomiale. Aici e raiul bacteriilor!”, a spus deputatul Emanuel Ungureanu.

Acesta a declarat şi că restelizarea unor dispozitive medicale era practicată nu doar în cazul pacienţilor cu afecţiuni cardiace. „La Iaşi, la secţia de Oftalmologie de ani de zile s-au resterilizat casetele de unică folosinţă pentru pacienţii cu cataractă. Ieşenii sunt în pericol şi asta trebuiau să spună din anul 2000 până azi Corpurile de Control de la CJAS şi de la Ministerul Sănătăţii, a spus Emanuel Ungureanu.

Laura RADU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:39

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
  O nouă speranță pentru ieșenii care vor să devină părinți. Guvernul oferă 10.000 de vouchere pentru FIV în 2025
25/04/2025 07:32

Guvernul Romaniei a decis să continue si in 2025 Programul national de sustinere a natalitătii prin Fertilizare In Vitro (FIV), o initiativă care oferă sprijin direct pentru cupluri si femei singure afectat ...

Primul oraș din România care ar putea avea autobuze fără șofer - Este necesară schimbarea legislației
25/04/2025 06:52

Primul oraş din Romania in care va circula un autobuz electric autonom, fără şofer, ar putea fi Iasiul, insă pentru transpunerea in realitate a acestui deziderat este nevoie de schimbarea legislaţiei actu ...

DE 28 Iași – Târgu Frumos - Ce amendă primești dacă depășești pe partea dreaptă
25/04/2025 04:01

* in cadrul actiunilor de survolare si supraveghere a traficului rutier, derulate in aceste zile, aproximativ 35 de conducători auto au fost surprinsi in timp ce efectuau depăsiri neregulamentare ale altor au ...

În spitalele ieșene mor zilnic câte 15 pacienți!
25/04/2025 04:00

* anul trecut, cele mai multe decese s-au inregistrat la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă „Sf. Spiridon” – 1.273, la Spitalul Clinic de Urgentă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” &ndash ...

O treime dintre ieșeni, acționari la bursă, fără să știe!
25/04/2025 03:50

* in Iasi sunt 276.927 de detinători, o treime dintre acestia neavand nici un fel de vesti despre actiunile cu care i-au recompensat statul in anii ’90 * desi mare parte dintre milioanele de romani ...

Peste 12.000 de ieșeni și-au pierdut locul de muncă în acest început de an
25/04/2025 03:00

Criza economică pare să fi ajuns deja la Iasi, judecand doar după numărul contractelor de muncă inregistrate. Conform statisticilor oficiale din acest debut de an - situatie intocmită pe baza datelor exis ...

Lansare de carte, la BCU: „Reședințe boierești și monumente din Iași”, un ghid sentimental al Iașului
25/04/2025 00:53

 * autorul volumului, istoricul Narcis Dorin Ion, mărturiseste in prefata lucrării apărute la Editura Vremea din Bucuresti că, „muntean fiind, dar indrăgostit din tinerete de Iasi, incerc si eu, ...

Iaşul, în centrul luptei europene împotriva cancerului
24/04/2025 20:56

* IRO Iaşi găzduieşte o intalnire strategică in cadrul proiectului CCI4EU * evenimentul se desfăşoară in cadrul unui efort european concertat de aliniere a infrastructurii oncologice din Romania la stand ...

Piața imobiliară - Iașul, lider național la perspectiva de dezvoltare
24/04/2025 20:54

* „Iasul este pe locul 1 la posibilitatea dezvoltare pe următorii 5-10 ani… În 2018-2019 cumpărai cu aproximativ 900 de euro metrul pătrat, iar acum o medie pentru orasul Iasi este de 1.65 ...

Festivalul „Podul de Flori”, la Ungheni
24/04/2025 20:53

Sambătă, 26 aprilie, cu incepere de la ora 12, Piata Independentei din Ungheni devine scena unui eveniment de referintă pentru relatia dintre Romania si Republica Moldova – Festivalul „Podul de F ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei