„Rectorul este ales pentru fapte, nu este ales pentru vorbe"

Tudorel_Toader(1)

Dimensiune font:

| 22-01-2024 11:30

„Rectorul UAIC nu este ales ca să filozofeze, să facă promisiuni nerealiste, unele fiind chiar contrare legii. Rectorul este ales pe baza unui program managerial, de natură să asigure îndeplinirea misiunii academice a UAIC. Rectorul nu este ales pentru sine, este ales pentru comunitate. Rectorul este ales pentru fapte, nu este ales pentru vorbe", spune prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC, candidat pentru un nou mandat.

 

„La nivelul UAIC, întreaga activitate a fost desfăşurată pe baza celor două programe manageriale, din 2016 şi 2020, programe care au stat la baza alegerii mele în funcţia de Rector, şi a celor 8 planuri operaţionale, aferente fiecărui an, planuri de punere în aplicare a fiecărui program managerial. Chiar şi perioada în care am îndeplinit demnitatea de Ministru al Justiţiei, am continuat să îmi desfăşor activităţile didactice, am coordonat activitatea echipei executive, prin întâlnirile săptămânale pe care le aveam.

În îndeplinirea misiunii de Rector, în slujba UAIC, am pus toate cunoştinţele şi toate experienţele acumulate în exercitarea funcţiilor de prodecan şi decan, în exercitarea celorlalte funcţii şi demnităţi, de mare folos fiindu-mi şi cunoştinţele juridice. Din această perspectivă, în cei 8 ani de Rector al UAIC, am asigurat echilibrele necesare dintre cele 15 facultăţi, am eliminat împărţirea facultăţilor în facultăţi bogate şi facultăţi sărace. Am restituit, către bănci, datoriile de zeci de milioane, pe care UAIC le avea la momentul la care am preluat mandatul de Rector. Din semestrul imediat următor, am plătit activităţile desfăşurate în regim de plata cu ora, pentru că aşa scrie legea, obligaţie care era prevăzută şi în perioada anterioară.

Am susţinut cercetarea ştiinţifică, prin înfiinţarea Institutului de Cercetări Interdisciplinare, am oferit granturi interne de cercetare, am susţinut mobilităţile de cercetare, am stimulat publicarea în revistele indexate ISI, peste 5700, prin decontarea cheltuielilor aferente.

Am susţinut internaţionalizarea activităţilor didactice şi de cercetare ştiinţifică, prin încheierea a peste 100 de noi acorduri de colaborare, prin extinderea parteneriatelor existente, prin susţinerea mobilităţilor internaţionale, prin participarea la una dintre Alianţele Universitare Europene.

Am susţinut angajarea, prin concurs, a unui număr de 141 asistenţi universitari şi 7 lectori. Am susţinut toate propunerile pe promovare a cadrelor didactice şi a cercetătorilor ştiinţifici, prin îndeplinirea criteriilor specifice fiecărui domeniu, propuneri venite de la facultăţi, respectiv, de la ICI.

Am intabulat imobilele UAIC, terenuri şi clădiri, aspect faţă de care nu a existat nicio preocupare.

Am stopat multele cheltuieli nejustificate. Ulterior, voi oferi mai multe exemple. Astfel, pentru clădirea închiriată de la Telekom, în câţiva ani se plătise deja o chirie exorbitantă, de 3 468 572 euro, clădire pe care, la scurt timp, am cumpărat-o cu 2 165 000 euro.

Am consolidat şi refuncţionalizat multe imobile ale UAIC, unele chiar de patrimoniu, aflate într-un stadiu avansat de degradare, imobile care erau închise, în timp ce parte dintre activităţile didactice se desfăşurau în spaţii închiriate, sens în care exemplific: Casa Universitarilor, închisă din 2015; clădirea din str. Păcurari, cunoscută ca fiind Corpul E, închisă din 2002; Observatorul Astronomic, închis din 2013; clădirea Olga Bancic, cunoscută ca fiind corpul O, închisă din 2010, etc.

Am consolidat şi refuncţionalizat unele dintre staţiunile de practică studenţească şi de cercetare ştiinţifică ale Universităţii păreau a fi fost abandonate, fiind practic închise (spre exemplu, staţiunea din Ştefăneşti, judeţul Botoşani).

În scurt timp vom declanşa procedurile pentru licitaţie a proiectării Complexului sportiv, din strada Sărărie 200, a parcării auto, din perimetrul Palatului universitar, precum şi a sediului ICI", arată rectorul Tudorel TOADER  într-un material semnat de domnia sa. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
COMUNA FĂLCIU, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „Înființare centre sociale pentru persoane vârstnice în comuna FĂLCIU, județul VASLUI
17/05/2024 11:55

   COMUNICAT DE PRESĂ   Data: 17.05.2024  COMUNA FĂLCIU, in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului  „Înfiintare centre sociale pentru perso ...

COMUNA FĂLCIU, beneficiar, anunță finalizarea proiectului „construire corp nou și dotare Liceu Tehnologic „DIMITRIE CANTEMIR”, comuna FĂLCIU, județul VASLUI”
17/05/2024 11:50

  COMUNICAT DE PRESĂ Data: 17mai 2024 COMUNA FĂLCIU, ÎN CALITATE DE BENEFICIAR, ANUNTĂ FINALIZAREA PROIECTULUI „CONSTRUIRE CORP NOU SI DOTARE LICEU TEHNOLOGIC „DIMITRIE CANTEMIR ...

Palatul Culturii, închis în „Noaptea Muzeelor”
17/05/2024 10:38

* decizia are la bază nemultumirile angajatilor vis-a-vis de nivelul scăzut al salarizării din institutiile de cultură * peste 80% dintre instituţiile de cultură din ţară vor boicota ediţia din acest a ...

Păşcănean, trimis în judecată deoarece n-a vrut să le dea caş celor trei copii
17/05/2024 10:36

  Vasile D. are o fermă intinsă pe 27 hectare, la marginea unei comune de langă Paşcani. Zece sunt luate in arendă, patru le-a concesionat, restul sunt ale lui. Omul e harnic, gospodar şi instărit. ...

Imaginaţia de nestăvilit a hoţilor ieşeni
17/05/2024 10:35

Meseria  de hoţ e foarte „rentabilă”. Asta o demonstrează dosarele penale deschise impotriva lor. În 30% dintre cazuri, se lasă cu renunţare la urmărirea penală. În alte 60% ...

Primăria caută constructor pentru reamenajarea Parcului Ciurchi
17/05/2024 10:34

  Primăria Municipiului Iasi (PMI) asteaptă oferte pentru proiectarea si executia lucrărilor de reamenajare a Parcului Ciurchi, termenul limită de depunere a dosarelor de către firmele sau asocierile ...

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare în premieră la Iași, în grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week
17/05/2024 10:33

Festival du Bonheur pour le gourmands aduce delicii culinare in premieră la Iasi, in grădina Palas, cu ocazia Romanian Creative Week Iaşi, 16 mai 2024 Festival du Bonheur pour le gourmands vine in premier ...

Protest spontan la Agenția pentru Protecția Mediului
17/05/2024 10:33

Angajatii Agentiei pentru Protectia Mediului (APM) Iasi au declansat joi, 16 mai, un protest spontan in fata institutiei, nemultumiti de nivelul scăzut al salariilor si fată de neaplicarea de către Ministeru ...

„AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale pe simeze, la Muzeul Unirii din Iași
17/05/2024 09:04

  În perioada 19 - 26 mai 2024, Muzeul Unirii din Iasi va găzdui o expozitie colectivă, intitulată „AMPRENTE” – Imersiuni Vizuale, organizată de Asociatia „Excelentă pe ...

 O nouă premieră la Opera Iași. Se pot cumpăra bilete!
17/05/2024 08:50

Opera Natională Romană din Iasi pune in vanzare astăzi, la ora 12:00, biletele de intrare la ultimele spectacole ale stagiunii 2023-2024.  Stagiunea se va incheia cu o nouă premieră, „Turandot& ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei