Doi ieşeni agresivi au început săptămâna cu brăţară de supraveghere
Începând cu data de 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcţional în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecţie provizoriu, ordinului de protecţie şi ordinului european de protecţie. Concret, poliţiştii le montează brăţări electronice pentru a se şti, în orice moment, unde se află şi pentru a se preîntâmpina, astfel, escaladarea conflictului dintre agresor şi victima violenţei domestice.
De atunci încoace, au fost relativ puţine asemenea măsuri, aşa că ziua de luni, 27 martie a.c., poate fi considerată una record din acest punct de vedere. Doi ieşeni au fost împodobiţi de către poliţişti cu asemenea dispozitive. Primul e un bărbat din Comarna, în vârstă de 53 de ani, care şi-a altoit fiica în mijlocul curţii, în văzul vecinilor care abia se întorseseră de la biserică, chelfăneala având loc duminică, la orele prânzului. Tânăra a solicitat intervenţia poliţiei şi emiterea unui ordin provizoriu pentru o perioadă de cinci zile. Echipajul ajuns la faţa locului a constatat că femeia avea dreptate şi, ca să împiedice noi agresiuni, l-au dotat pe bărbat cu o brăţară de supraveghere.
Al doilea caz, tot urmara unui conflict familial, de data aceasta, la Aroneanu, între un sătean în etate de 45 de ani şi soţia lui (38 de ani) cu care se află în proces de divorţ. Neînţelegerile au culminat cu o dispută fizică derulată vineri după-amiază în încă gospodăria proprie. Femeia a încasat câţiva pumni, a sunat şi e la 112, iar poliţiştii au luat aceeaşi măsură ca şi în cazul de la Comarna. Claudiu CONSTANTIN
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Bunuri de contrabandă, în valoare de peste 250.000 de lei, descoperite la frontieră
A început demolarea teraselor de pe pietonalul Ştefan cel Mare
Super-proiect de aproape 145 de milioane de lei în inima Iașului
Screening pentru depistarea cancerului colorectal, în regiunea de Nord-Est
Firmele din Iași, amenințate de o nouă bombă fiscală
UAIC onorează o legendă: Ana Blandiana, Doctor Honoris Causa!
UMF Iași a stabilit calendarul admiterii
Prove it - primul techathon din România
Miroslava își face 58 de platforme pentru colectarea gunoiului de grajd
Spitalul „Sfânta Maria”, în topul celor mai slabe scoruri privind viața profesională din sănătate
Sute de copii dispar din școală, iar mii rămân semianalfabeți
Iată cum poți șterge un cont de Facebook. Află de ce renunță oamenii la rețelele de socializare!
Liga 2, etapa 20. ASA Târgu Mureș – Chindia Târgoviște 0-2.
Anthropic în centrul unei dispute majore cu Pentagonul care pune în joc viitorul companiei
De ce se mănâncă mucenici pe 9 martie și de unde vine obiceiul cu 40 de pahare de vin
Impact puternic în Todirești: două persoane rănite în urma unui accident între autoturisme
„Mai întâi îl întreb pe ChatGPT, apoi merg la medic”: pericolele suplimentelor luate „după ureche”
Franța mobilizează forțe militare fără precedent în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu
Fermierii ieșeni, în pragul falimentului
Bunuri de contrabandă, în valoare de peste 250.000 de lei, descoperite la frontieră
A început demolarea teraselor de pe pietonalul Ştefan cel Mare
Super-proiect de aproape 145 de milioane de lei în inima Iașului
Screening pentru depistarea cancerului colorectal, în regiunea de Nord-Est
Un tapițer s-a trezit cu 900.000 de euro în cont, în Suedia.
Firmele din Iași, amenințate de o nouă bombă fiscală
PSD Iaşi acuză Consiliul Judeţean de lipsă de responsabilitate, după ce ambulanţele nu au putut ajunge la doi pacienţi din cauza noroiului de pe un drum judeţean / Un bebeluş şi un bărbat au murit înainte de sosirea echipajelor medicale
40 de Mucenici 2026: Tradiții, superstiții și de ce se beau 40 de pahare cu vin în această zi
Alertă la o bancă din Dorohoi după descoperirea unui colet suspect
Schimbare majoră în centrul Iașului: au început demolările teraselor de pe Ștefan cel Mare
Cât de repede crește părul? Iată cum trebuie să îți îngrijești podoaba capilară!
Intervenție de urgență pe DN 29A: un bărbat încarcerat și alte trei victime transportate la spital
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
„Ca femeie, aș alege, pe lângă indispensabila onestitate, eleganța comunicării”
Ghid complet pentru alegerea plăcii de păr potrivite: ce trebuie să știi înainte să o folosești
Politehnica Iași, ciuca bătăilor pe stadioanele sătești
Dr. Ing. Irina Elena Teslărașu: „Investițiile publice se validează în timp, nu în comunicate”
Dublu medaliat la International STEM Olympiad. Rareș Grădinaru, aur la Matematică și argint la Științe, într-o competiție cu 38.000 de elevi din 153 de țări
„Fiecare femeie e dăruită de Dumnezeu cu ceva unic, iar încercarea de a semăna cu altcineva îi distruge esența”
Doliu și șoc la CJ Iași: a murit consilierul Camelia Ciornia
Fasole bătută cu ceapă călită — Rețeta tradițională românească de post
Cutremur în locuințele ieșenilor! Centralele pe gaz intră în era numărătorii inverse
Comparație de prețuri între motocoasele pe benzină și cele electrice: ce opțiune este mai avantajoasă pentru bugetul tău?
Tsunami forestier. Peste 5.700 de firme fac afaceri cu lemnul din pădurile Moldovei!
Ferească Dumnezeu și Alah de „făcătorul de pace” american!
Strigătul disperat al celor care luptă să salveze tirul sportiv
63 de blocuri din Iași se pot prăbuși în cazul unui cutremur major
Cel mai scump loc dintr-o parcare de reședință a ajuns la 876 lei/lună, în cartierul Dacia!
La o cană cu tuș
Cum să călătorești eficient între Focșani și Aeroportul Otopeni cu microbuzul Transfero
FCSB va juca în play-out!VIDEO. Rușine istorică: FCSB intră în lupta pentru salvarea de la retrogradare! Va fi cea mai slabă clasare din „era Becali”
Accident rutier pe Șoseaua Bucium din Iași: două persoane rănite după impactul dintre patru autoturisme
Iașul, 11 nominalizări explozive la „Destinația Anului 2026”
Iașul „fantomă”: peste 127.000 de locuințe goale în inima Moldovei
Chirica: „Pe durata mandatului meu, nu vor exista jocuri de noroc în oraş”
Satele Iașului se golesc: Corcodel a ajuns la 36 de locuitori
Bahluiul poate fi salvat! Ce plan spectaculos se pune la cale
Lovitură decisivă în mega-licitația pentru Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț! CNSC respinge contestațiile, dar scandalul abia începe
Ce pensie poate primi un român care a lucrat doar 7 ani în Italia. Zeci de mii de oameni sunt în această situație
353 de urși împușcați în România anul trecut, înainte de apus
Primăria Iași a moștenit „bucăți” de apartamente și un mormânt
21 de primării din Neamț au stabilit greșit taxele și impozitele. Prefectura cere recalculări urgente
Moldova
Impact puternic în Todirești: două persoane rănite în urma unui accident între autoturisme
Fermierii ieșeni, în pragul falimentului
Bunuri de contrabandă, în valoare de peste 250.000 de lei, descoperite la frontieră
A început demolarea teraselor de pe pietonalul Ştefan cel Mare
Super-proiect de aproape 145 de milioane de lei în inima Iașului
Screening pentru depistarea cancerului colorectal, în regiunea de Nord-Est
Politica
Nouă conducere la PSD municipiul Iași: Adrian Florin Boca preia organizația
Maia Sandu rupe zvonurile: „De ce aş face asta?” — nici vorbă de președinția României!
Lovitură pentru „băieții deștepți” din evaziune! Statul închide portița prin care firmele cu datorii erau pasate oamenilor vulnerabili
Vizită cu miză strategică: Nicușor Dan merge la Varșovia pentru discuții cruciale despre securitatea Europei
Planul lui Bolojan care poate schimba harta administrației locale: primăriile de lângă marile orașe ar putea deveni „sectoare”
Bogdan Ivan admite riscul: benzina în România ar putea ajunge la 10 lei/litru — „Nu îmi doresc să ajungem acolo”
Ultima Ora
Iată cum poți șterge un cont de Facebook. Află de ce renunță oamenii la rețelele de socializare!
