BREAKING Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început. Anunțul făcut de Virgil Popescu
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat că România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră, deoarece exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas.
„România va avea gaze şi din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas. Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul naţional de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus. Cei de la Romgaz vor finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la cei de la Exxon. Prin această tranzacţie, cei de la Romgaz preiau şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România”, a scris Virgil Popescu, marţi pe Facebook.
Ministrul Energiei a adăugat că „pentru a nu lăsa ca propaganda să inducă o serie de temeri vreau să atrag atenţia asupra faptului că perimetrul offshore Neptun Deep nu se află în zona care a făcut obiectul procesului dintre România şi Ucraina cu privire la Insula Şerpilor”.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!