Google Rusia declară faliment

download

Dimensiune font:

| 19-05-2022 13:45

Filiala Google din Rusia a anunţat miercuri că intenţionează să declare faliment după ce autorităţile i-au confiscat conturile bancare, făcând dificil pentru companie să plătească salariile personalului şi furnizorilor, relatează joi DPA.

Un purtător de cuvânt al Google a declarat că serviciile gratuite, inclusiv căutarea şi YouTube, vor funcţiona normal, în ciuda anunţului privind falimentul.

Filiala rusă este sub presiune de luni de zile pentru că nu şterge conţinuturi pe care autorităţile ruse le consideră ilegale şi pentru că a restricţionat accesul unor mijloace de comunicare ruseşti pe YouTube, însă Kremlinul a oprit până acum doar accesul la serviciile companiei.

"Confiscarea de către autorităţile ruse a contului bancar al Google Rusia a făcut imposibilă funcţionarea biroului nostru din Rusia, inclusiv angajarea şi plata angajaţilor cu sediul în Rusia, plata furnizorilor şi a vânzătorilor şi îndeplinirea altor obligaţii financiare'', a declarat purtătorul de cuvânt al Google.

Este pentru prima dată când gigantul căutărilor a recunoscut că i-a fost confiscat întregul cont bancar.

Baza de date a Serviciului Federal al Executorilor Judecătoreşti din Rusia menţionează două popriri de la mijlocul lunii martie, fără precizarea sumelor, precum şi alte amenzi şi taxe de executare. Serviciul a confirmat că a confiscat toate activele şi proprietăţile Google.

Google şi-a mutat mulţi dintre angajaţi afară din Rusia după ce Moscova a început invadarea Ucrainei la 24 februarie. Dar unii au rămas.

Potrivit unei note postate miercuri pe registrul oficial rus, filiala rusă plănuia să declare faliment şi din 22 martie a prezis o "incapacitate de a-şi îndeplini obligaţiile monetare", inclusiv indemnizaţii de concediere, remuneraţiile pentru actualii şi foştii angajaţi şi plăţile obligatorii la timp.

Gigantul american de căutare, care a întrerupt vânzările de anunţuri şi majoritatea celorlalte operaţiuni comerciale în Rusia, a declarat că serviciile sale gratuite, inclusiv Gmail, Maps, Android şi Play, vor rămâne disponibile pentru utilizatorii ruşi.

Guvernul rus a anunţat mai înainte că nu intenţionează să blocheze YouTube, în ciuda ameninţărilor şi amenzilor repetate, spunând că o astfel de măsură îi va face probabil pe utilizatorii ruşi să sufere şi de aceea nu ar trebui luată.

În 2021, veniturile filialei ruse au fost de 134,3 miliarde de ruble, arată baza de date Spark a agenţiei de presă Interfax privind companiile ruseşti. Google a declarat în aprilie că Rusia a reprezentat 1% din veniturile sale anul trecut, sau aproximativ 2,6 miliarde de dolari. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Dezastru în agricultură! Importurile de cereale din Ucraina falimentează fermierii vasluieni care făceau producție
31/05/2023 16:56

Importul cerealelor din Ucraina este pe cale să pună sectorul agricol din judetul Vaslui pe butuci. Multi fermieri au tinut pe stoc putinele cereale pe care le aveau in speranta unor preturi mai bune. Cum pre ...

Rami Ghaziri, „regele puilor
31/05/2023 13:33

Tribunalul Damboviţa a dispus miercuri incetarea procesului penal impotriva omului de afaceri libanez Rami Ghaziri, cunoscut ca "regele puilor", intr-un dosar in care acesta a fost judecat pentru fra ...

INFORMARE privind lansarea proiectului de investiții cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul  Iasi, Județul Iasi
31/05/2023 09:30

INFORMARE privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidentiale multifamiliale din Municipiul Iasi, Judetul Iasi    

Legumele şi verdețuri sunt pline de pesticide
30/05/2023 12:25

Cele mai consumate legume şi verdeturi sunt şi cele care contin multe pesticide. Potrivit unui raport, se constată că sunt folosite cantităti tot mari de chimicale. Mai exact, aproape tot ceea ce cumpără ...

INFORMARE privind lansarea proiectului de investiții cu titlul: Renovare energetică: Camin situat în Bd. Tudor Vladimirescu nr. 79 A, camin situat în Str. Decebal nr. 1, camin situat în Str. Bularga nr. 14A, camin situat în Str. Canta nr. 60 B
30/05/2023 12:00

 INFORMARE privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare energetică: Camin situat in Bd. Tudor Vladimirescu nr. 79 A, camin situat in Str. Decebal nr. 1, camin situat in Str. Bularga nr. ...

INFORMARE privind lansarea proiectului de investiții cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul  Iasi, Județul Iasi
30/05/2023 12:00

INFORMARE privind lansarea proiectului de investitii cu titlul: Renovare energetica a clădirilor rezidentiale multifamiliale din Municipiul Iasi, Judetul Iasi

Magistrații și militarii vor ieși la pensie la 65 de ani
30/05/2023 10:14

Legea pensiilor speciale a ajuns la forma finală. Textul care va ajunge pe masa deputatilor prevede cresterea varstei de pensionare, de la 60 la 65 de ani pentru magistrati, militari si alte categorii. Î ...

Moldovenii au epuizat, în câteva minute, bugetul Programului „Casa Verde Fotovoltaice”
30/05/2023 09:42

* pentru Regiunea Nord-Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), bugetul a fost de 279.480.000 de lei * pe platformă s-au inscris 13.974 de persoane fizice * finanţarea acordată f ...

Un celebru meteorolog a murit. În 1986, a prezentat, la TVR, primul buletin meteo după accidentul nuclear de la Cernobîl
26/05/2023 14:25

S-a stins din viată celebrul meteorolog Dumitru Baltă! Totul a survenit după probleme medicale pe care le-a avut in luna aprilie, atunci cand s-a infectat cu coronavirus si a suferit un AVC. În ur ...

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, va ajunge la pușcărie. El a primit o pedeapsă de 7 ani și 4 luni pentru dosarul de cale ferată  Bucureşti - Constanţa
26/05/2023 14:22

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, condamnat definitiv la 7 ani şi 4 luni de inchisoare, in dosarul legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa Fostul mi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei