Haiducul căruţaş de la Răducăneni, condamnare cu executare

3haiduc

Dimensiune font:

| 09-04-2023 23:59

 * nu pentru tâlhărie, ci pe motiv de „lipsire de libertate în mod ilegal” * ostatica i-a fost prizonieră doar câteva ore, era minoră, n-a apucat s-o siluiască, dar asta nu l-a scăpat de gratii


Despre Andrei-Florin Păvălucă (22 de ani) din localitatea Roşu, comuna Răducăneni am mai scris acum ceva timp, imediat după prădălniciile sale total atipice. Dacă, pe vremuri, haiducii din codrii patriei acţionau călare şi ameninţau victimele prin clasica „Banii sau viaţa!”, tânărul ieşean a optat pentru comoditate. Îşi aştepta victimele tolănit în căruţa camuflată strategic, după un dâmb de la poalele dealului de lângă sat.

În locul ales pentru pândă, orice telefon, indiferent de reţea, are semnal excelent şi constant, nu ca în localitate, unde sunt căderi frecvente. Ştia că acolo vin destui săteni ca să vorbească în tihnă, să vadă filme ori să se joace nu sunt atenţi, pot fi jefuiţi uşor.

Aşa a păţit Viorel T. (23 de ani). Păvalucă l-a lăsat pe Viorel să-şi termine conversaţia, apoi a coborât din căruţă, abordându-l scurt: „ţigările, banii şi telefonul!”. Viorel i-a spus că nu fumează şi că n-are bani la el, dar figura n-a ţinut. Haiducul l-a prins de-o mână, i-a dat câţiva pumni, apoi trei lovituri de genunchi. Una în plex, celelalte în coapsa piciorului drept. Victima a căzut, iar Păvălucă a trecut la buzunărit, recolta fiind neaşteptat de bună. 500 lei, telefonul şi jumătate de pachet de ţigări fine. A băgat totul în buzunare şi s-a întors la căruţă.

După un timp, Viorel şi-a revenit, s-a ridicat, s-a întors în sat şi a sunat la poliţie. Agenţii au venit la scurt timp după apel şi l-au găsit pe haiduc chefuind în căruţă. I-au cerut lui Păvălucă să se predea, însă acesta a refuzat şi, ca atare, au folosit forţa, tânărul fiind încătuşat şi dus la secţie. A stat apoi în arestul preventiv până s-a terminat procesul.

Inculpat pentru „tâlhărie calificată”, Păvălucă a fost tratat cu indulgenţă de magistraţii Judecătoriei Răducăneni, el primind atunci, în octombrie 2021, o condamnare cu suspendare.

Răscumpărare, ca de obicei, cu ţigări şi bere

Magistraţii au omis să-i confişte atelajul, aşa că el şi-a continuat activitatea. Cu destul succes pentru o perioadă. Unele victime nu s-au mai complicat cu plângerile, altele le-au retras. Cum a fost cazul lui Vali B., care l-a iertat pe Păvălucă, astfel că, pe 1 iulie 2022, judecătorii au fost nevoiţi să renunţe la urmărirea penală.

Încurajat de blândeţea justiţiei, haiducul căruţaş a persistat cu activitatea sa bizară şi ilegală. O lună mai târziu, a răpit o copilă de lângă mama ei, a ţinut-o ostatică vreme de câteva ceasuri, cerând drept răscumpărare, ca de obicei, ţigări şi bere. Mama fetei nu s-a conformat, a sunat la 112, au venit „mascaţii”, au eliberat-o pe copilă şi l-au încătuşat pe haiduc. Din fericire, nu fusese siluită.

De data asta, Păvălucă n-a mai scăpat de gratii. Dimpotrivă. Vinerea trecută, magistraţii de la Judecătoria Iaşi l-au „binecuvântat” cu cinci ani şi şase luni de detenţie. Claudiu CONSTANTIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Regal de creativitate la Palatul Culturii
15/05/2024 17:43

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in calitate de partener al Federaţiei Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC) in organizarea celei de-a IV-a editii a Romanian Creative Week, invită ...

Curtea de Apel Suceava menţine controlul judiciar instituit faţă de primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei
15/05/2024 17:23

Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, rămane sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de fapte de corupţie, potrivit unei decizii luate, miercuri, de Curtea de Apel Suceava. Controlul ju ...

Dulgheritul, o meserie pe cale de dispariție
15/05/2024 14:22

  Într-un colt linistit al atelierului său, Petru Poinescu, din Vaslui, mangaie cu privirea mesele de lucru. Fiecare suprafată poartă urmele unor povesti vechi, sculptate in lemn de mainile sale ...

A început Romanian Creative Week 2024
15/05/2024 14:10

 Comunicat de presă. A inceput Romanian Creative Week 2024, premierele primei săptămani: Mircea Cantor va prezenta celebra geantă Dior la Iasi, Festival du Bonheur pour les gourmands, in parcul Pa ...

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoșani rămâne în arest la domiciliu
15/05/2024 13:34

Fostul manager al Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botosani, medicul Monica Adăscăliţei, rămane in arest la domiciliu pentru incă 30 de zile. Aceeaşi decizie a fost luată şi in cazul a ...

Concurs pe teme de anticorupție, dedicat elevilor din Vaslui
15/05/2024 13:05

Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Vaslui din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, in parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi Primăria Municipiului Vaslui, derulează in perioada, 1 ...

Spectacol dedicat copiilor, la Opera Iași
15/05/2024 13:01

Opera Naţională Romană din Iaşi anunţă că programează un nou spectacol de balet dedicat copiilor,"Zana păpuşilor", de Josef Bayer, care va putea fi urmărit duminică, in Sala Mare, de la or ...

Municipiul Iaşi devine acţionar la ApaVital
15/05/2024 12:59

Consilierii locali ieşeni se vor intruni miercuri, 15 mai, de la ora 10, intr-o nouă şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi este inscris un singur proiect de hotărare şi anume aprobarea particip ...

  La închisoare, după ce şi-a spânzurat mâţa!
15/05/2024 12:56

M.C. are o vilă intr-un sat din sudul municipiului Iasi. Construcţia e aproape de varful dealului, una foarte izolată. Dar asta nu l-a scăpat de răspunderea in faţa legii. După excesul de furie din vara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei