INCHIDE

Ieşenii iau cu asalt cursurile prim ajutor organizate de SVA Iaşi

Ieşenii iau cu asalt cursurile prim ajutor organizate de SVA Iaşi

 

O mie de ieșeni s-au înscris la cursurile gratuite de prim ajutor premedical și peste 700 dintre ei au bifat opțiunea de a sprijini extinderea programului Prim Ajutor in Licee și la școlile din Iași. Afirmaţia îi aparţine lui Marius Graţian Benchea, director al Serviciului Voluntar de Ambulanţă Iaşi, care a susţinut în repetate rânduri că cunoaşterea măsurilor de prim-ajutor este un lucru esenţial în zilele noastre. ,,Este absolut necesar ca fiecare persoană să cunoască măsurile de bază privind acordarea primului ajutor, dar în România acest lucru nu se întâmplă neapărat. Aceste măsuri se numesc măsuri de prim-ajutor premedicale. Aceste măsuri ar trebui să fie predate în şcoli şi pe lângă acest lucru, să nu ne oprim şi să mergem şi mai departe. Toate aceste noţiuni ar trebui să fie reîmprospătate periodic, deoarece este important ca informaţia să fie actualizată. Unele lucruri se schimbă sau se uită. Ar fi ideal ca aceste reîmprospătări să fie făcute în fiecare an”, a precizat şeful SVA.

Proiectul valabil pentru Iaşi va fi extins şi în alte judeţene. „Mâine, discutăm despre extinderea programului in județele Suceava (2 licee), Botoșani (1 liceu) și Bacău (1 liceu)! După ce am închis formularul pe județul Iași, au scris mulți dintre voi, că doriți să vă înscrieți și nu puteți. Așadar, am luat hotărârea ca formularul de înscriere pentru județul Iași, să fie activ pe termen nelimitat!”, mai spune Benchea. De notat că Serviciul Voluntar de Ambulanță oferă cel mai ieftin curs de prim ajutor premedical din Iași, pentru o donație de minim 50 de lei. Bani cu care vor fi finanţate alte proiecte ale SVA. Lucian STATE