INCHIDE
Ce alocații vor primi copiii de la 1 ianuarie 2025 / Majorarea este de peste 10%
Alocațiile copiilor urmează să crească cu 10,4% de la 1 ianuarie 2025. În 2024 majorarea a fost de 13,8%.
Astfel, acestea vor crește de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități și de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.
Pe data de 10 octombrie, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, declara faptul că “cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate”.
Potrivit acesteia, fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii, iar plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială.
Subiecte asemanatoare
Testul profesorului: cum folosești AI ca să gândești mai bine
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
Pensii militare și o propunere care ar putea schimba regulile pentru mamele din sistem
Comisia pentru Buget din Senat a dat aviz negativ proiectului care pre ...
Adolescenți în criză la Iași. Semnalele care pot preceda o sinucidere
* aproape jumătate dintre adolescentii inclusi intr-un amplu studiu r ...
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
* reteaua farmaceutică din Iasi rămane extinsă in 2026, insă Roman ...
Pe cine a amendat, de fapt, Rutiera de la Iași?
Politistii Biroului Rutier au iesit, pe 6 octombrie, in municipiu pent ...
Iașul are mii de joburi în construcții. Agricultura aproape dispare din recrutări
* piata muncii din Iasi arată in 2026 o ruptură spectaculoasă intre ...
Minunile Sfintei Parascheva. Mărturiile care au rămas în istoria Iașului
* de la incendiul din 1888, consemnat inclusiv in documentele autoritÄ ...
AXIOMA MIHAI EMINESCU: „TOTUL PENTRU TOȚI, GRATUIT ȘI ÎN ABUNDENȚĂ. TOȚI TREBUIE SĂ TRĂIASCĂ FOARTE BINE.”
AXIOMA CARE TREBUIE SĂ FIE DEASUPRA TUTUROR
AXIOMA MIHAI ...
COMUNA LEȚCANI ANUNȚĂ LANSAREA PROIECTULUI CONSTRUIRE GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT ÎN SATUL LETCANI, COMUNA LETCANI JUD IASI
COMUNA LETCANI ANUNTĂ LANSAREA PROIECTULUI
CONSTRUIRE GRADINITA CU ...
Bomba din Parlament vine de la Vaslui! Drogurile pentru consum propriu ar putea fi scoase din sfera penală!
Schimbare radicală propusă in Romania in războiul impotriva droguri ...
Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria ajung astăzi la Catedrala Mitropolitană
Un moment cu totul special se consumă astăzi la Iasi, chiar inainte ...
Misterul veșmintelor Sfintei Parascheva. Ce se întâmplă cu moaștele în spatele ușilor închise ale Catedralei
De ce poartă Sfanta Cuvioasă Parascheva mereu alte vesminte? De ce a ...
Bancul Zilei
— Tatăl: „Pe vremea mea, cu 10 lei veneam acasă cu paine ...
Culoar unic către Sfânta Parascheva
Iasul intră in zilele de foc ale celui mai mare pelerinaj ortodox din ...
Povestea nespusă a Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah și a celor ce au rămas neclintiți în credință
Calendarul ortodox din 7 octombrie ii aminteste pe Sfintii Mari Muceni ...
Horoscopul zilei de miercuri, 7 octombrie 2026
Astrele vin cu o zi in care lucrurile se pot schimba mai repede decat ...
Autobuzul cu două etaje, pregătit să cucerească turiștii de Hram
Iasul se pregăteste să-si schimbe imaginea in ochii turistilor! Comp ...
Noi maxime pentru euro și lira sterlină
Nominalizarea lui Luca Niculescu drept potential prim-ministru si decl ...
Cum va arăta factura la încălzire în Ploiești în următorii ani și ce detalii pot schimba suma finală
Locuitorii din Ploiesti racordati la sistemul centralizat vor plăti, ...
Calorifere din aluminiu sau oțel: diferențe și criterii de alegere
Calorifere din aluminiu sau otel: diferente si criterii de alegere
...
10 semne că hidroizolația terasei trebuie refăcută urgent
10 semne că hidroizolatia terasei trebuie refăcută urgent
Dacă ...