USV Iași organizează degustare de struguri, „Degustare de boabe de soare”
Gordin, Gordan, Berbecel, Cruciulița, Frâncușă, Grasă, Tămâioasă românească, Chasselas roz și doré, Italia, Moldova, Victoria, Cardinal, Muscat de Hamburg și Muscat Ottonel, Băbească neagă sau Șarbă sunt doar câteva dintre cele peste 30 soiuri de struguri care vor putea fi degustați la evenimentul găzduit de către Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV).
„Degustare de boabe de soare” este denumirea manifestării programată pentru vineri, 20 septembrie 2024, cu începe de la ora 09:30 și organizată de către Facultatea de Horticultură a USV Iași în campusul studențesc. Aflat la prima ediție, evenimentul va reuni crame și podgorii tradiționale din zona Moldovei.
„Manifestarea gândită de noi va aduce împreună crame cu notorietate națională și internațională precum Cotnari și Domeniile Panciu, dar și stațiuni de cercetare-dezvoltare cum este cazul SCDVV Iași care se va prezenta la degustare cu soiuri de struguri de masă, în special. Domeniile Panciu vor veni cu soiuri de struguri de vin specifice zonei Vrancea, iar de la USV Iași vor fi prezentate câteva soiuri din colecția ampelografică, mai puțin cunoscute publicului larg. De la Cotnari, vor fi soiuri de struguri pentru vin tradiționale pentru renumita podgorie, cum ar fi Frâncușa și Grasa de Cotnari”, a declarat conf. univ. dr. Cintia Colibaba, prodecan al Facultății de Horticultură a USV Iași.
Sub sloganul „Savurează natura într-un bob de strugure”, prezentarea și degustarea vor avea loc în campusul USV Iași, în curtea interioară dintre clădirea principală și clădirea TPPA, vineri, pe 20 septembrie, intervalul orar 09:30 – 11:00.
Degustarea de struguri se înscrie în seria de evenimente adresate publicului larg care este invitat să se familiarizeze cu diversitatea soiurilor de fructe, până acum la instituția ieșeană fiind organizate degustări de cireșe și pepeni.
Departamentul de Promovare – Comunicare
USV Iași, 18.09.2024
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Universitatea Petre Andrei din Iași pare să fi depășit perioada neagră în care Fiscul o lăsase fără active și aruncase instituția academică în groapă. UPA a găsit un investitor grație căruia oferă acum studenților spații noi de învățământ
România candidează la Executive Board UNESCO, în contextul celei de-a 43-a sesiuni. Cum contribuie Iașul la sprijinirea acestei candidaturi?
Elevii de la un liceu din Focșani și-au păcălit profesorii cu inteligența artificială. Cadrele didactice au crezut că în școală se află o maimuță
9 din 10 profesori admit că elevii sunt victime ale bullyingului!
Transport gratuit pentru elevii care susțin Bacalaureatul
Ministerul Educației schimbă regulile jocului la competițiile școlare
Criză de cadre didactice în toată țara după ce sute de dascăli au demisionat. Dan Negru: Fiica mea n-are profesoară de matematică la unul dintre cele mai bune licee de stat din București
Comunicat IntegralEdu 23 septembrie 2025 WORLD EDUCATION FAIR - IAȘI
Un elev și-a făcut temele pentru școală timp de 14 ore neîntrerupt. Ce s-a întâmplat după aceea?
USV Iași, prima universitate care va începe anul universitar 2025-2026
Un sfert dintre copiii din mediul rural nu știu să scrie și să citească. Cum poate fi redus decalajul rural-urban
Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani trebuie să renunțe la 85% din pensie Citeşte întreaga ştire: Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani tre
Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8
Iașul pierde Romsilva: centrul regional se mută la Neamț. Reforma de 19 milioane de lei/an care ar putea fi copiată peste tot: din trei județe rămâne unul
Lucrări interzise la bloc!
Comisia Europeană intenționează să propună un sistem de urgență pentru transportul militar transfrontalier și o inițiativă de punere în comun a mijloacelor de transport ale statelor membre care să faciliteze deplasarea trupelor și a echipamentelor pe conti
Naționala României încheie parcursul din preliminariile Cupei Mondiale 2026 cu meciul împotriva San Marino, programat pe 18 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Cine transmite Romania - San Marino.
Proiectil descoperit în Campusul „Tudor Vladimirescu”
Avertisment de la IRO Iaşi: Tot mai puţine femei ajung la medic după pierderea calităţii de co-asigurat
Ieșenii, mari consumatori de fast-food
O țară devastată de trei războaie simultane
O alegere de stil care nu se misca, o bratara fixa!
Leul rezistă la încetinirea economiei românești
Răsturnare definitivă în „războiul autostrăzii A8”: UMB pierde contestația
Prime speciale pentru milioane de pensionari, în decembrie
Cu cifre de vânzări excelente și fabricat la Craiova, Puma Gen-E devine acum și mai performant
Liceul de Informatică din Iași formează lideri care inspiră. Orașul devine laboratorul noii generații de antreprenori
Demisii în masă la stațiile antigrindină din Iași, Botoșani și Vaslui
Iașul, la mâna PNRR. Lista investițiilor salvate
Statul pierde lupta. Consumul de droguri ia proporții. Ministerul Sănătății, chemat să facă ordine
Prețul a două rate neachitate la leasing: dosar penal și mașină indisponibilizată
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Postul de director al Palatului Culturii din Iași, scos la concurs
Situație alarmantă: trei focare active de rabie în județul Iași
Mascaradă pe bani publici, în Copou. Poli Iași, între rușine sportivă și faliment moral
Iașul încetinește. Tot mai mulți locuitori aleg să trăiască în ritm lent
O întreagă comunitate se unește pentru a ajuta o fetiță care are nevoie de un tratament costisitor
Rămășitele ultimului domn al Moldovei, repatriate
Proiectul de munte al Autostrăzii Unirii prinde contur
Tibor Selymes, noul antrenor principal al Politehnicii Iași, promite disciplină și profesionalism
În ce condiții poți fi scos din succesiune, deși ești copilul defunctului
Sondaj INSCOP Research: 64% dintre tineri ar vota cu AUR, SENS și USR, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare
LOTO-Numerele câștigătoare de duminică, 9 noiembrie 2025
Tony, executat. La Poli, furierii ostili performanței rezistă
Dani Mocanu, arestat împreună cu fratele său au fost arestați la Napoli (oficial)
Actrița din Generația de Aur, după care Ion Iliescu era topit, nu a avut liniște nici după moarte. Mormântului ei a fost cuprins de flăcări
Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a revenit acasă, la Iaşi
USR propune schimbarea Codului Civil - În caz de divorț, soția să poată păstra numele fără acordul soțului
Piața imobiliară ieșeană își revine miraculos, după majorarea TVA
De doi bani recalculare. Ieșenii au cheltuit mii de lei pe adeverințe pentru a încasa câțiva lei în plus la pensie!
Premieră națională, la Spitalul de Recuperare
Sclavie modernă, la Hadâmbu!
Șomaj record în inima Moldovei. Iași, fața nevăzută a județului care se crede european
Trei zile cu mare însemnătate religioasă. Între 11 și 13 noiembrie nu se spală și nu se muncește în gospodărie
Trenul Iași – Timișoara, „obligat” să meargă cu 200 km/h!
Ieșenii își vor putea vedea istoricul medical online. Dispar rețetele și trimiterile pe hârtie
Două spitale ieșene își caută manageri prin toată Uniunea Europeană
Postul de director al Palatului Culturii din Iași, scos la concurs
Bătălie aprigă pe A8, la Iași! Constructori din șase țări se luptă pentru cel mai scump tronson rutier din istorie
CNIR semnează pentru 105 kilometri noi de drumuri de mare viteză în regiunea Moldovei!
Actualitate
Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani trebuie să renunțe la 85% din pensie Citeşte întreaga ştire: Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani tre
Lucrări interzise la bloc!
Comisia Europeană intenționează să propună un sistem de urgență pentru transportul militar transfrontalier și o inițiativă de punere în comun a mijloacelor de transport ale statelor membre care să faciliteze deplasarea trupelor și a echipamentelor pe conti
Proiectil descoperit în Campusul „Tudor Vladimirescu”
Avertisment de la IRO Iaşi: Tot mai puţine femei ajung la medic după pierderea calităţii de co-asigurat
Leul rezistă la încetinirea economiei românești
SOCIAL
Copiii rămași în urmă. Aproximativ 5.000 de minori din Iași cresc fără părinți
Afinele, un potențial aliat surprinzător pentru diabetici
Toate parohiile catolice din Dieceza de Iași se mobilizează pentru a-i ajuta pe sărmani
Calendar ortodox, 12 noiembrie. Sfântul Atanasie Todoran
Criză de bone și femei de serviciu. Tarifele cresc, iar oferta scade
Dani Mocanu, arestat împreună cu fratele său au fost arestați la Napoli (oficial)
Ultima Ora
Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani trebuie să renunțe la 85% din pensie Citeşte întreaga ştire: Cumulul pensie-salariu la stat va fi limitat. Cei care vor să rămână angajați până la 70 de ani tre
