25 februarie, Sfântul Ierarh Tarasie

Sfântul Ierarh Tarasie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 25 februarie.

S-a născut la Constantinopol, într-o familie influentă din capitala imperiului, urmând tatălui său în înalte funcții publice din administrația bizantină.

Tarasie a fost chemat în scaunul arhiepiscopal al Constantinopolului de către împărăteasa Irina (regentă între anii 780-797; împărăteasă între anii 797-802), cu toate că era mirean. Demersul împărătesei a venit după moartea împăratului Leon IV (775-780), prigonitor al iconodulilor, cei care se închinau sfintelor icoane, în dorința de a pune capăt tulburărilor și de a restabili dogma dreptei credințe.

'Aveți lucrător iscusit care poate să dea strugurele adevăratei mărturisiri pe care, storcându-l în dumnezeiescul teasc al Bisericii, va umple paharul de înțelepciune și va pregăti credinciosului popor băutura dreptei înțelegeri', spunea despre el patriarhul Constantinopolului Pavel Cipriotul, care văzând că 'Biserica bolește de eresul luptei contra sfintelor icoane și a luat rană nevindecată' s-a retras și a luat sfânta schimă la o mănăstire.

Tarasie, unul dintre cei mai buni și mai iubiți demnitari din imperiu, a acceptat propunerea împărătesei de a ocupa scaunul patriarhal al Constantinopolului, cu condiția susținerii și organizării unui nou sinod ecumenic, singura instanță autorizată și suficient de puternică pentru a pune capăt ereziei iconoclaste.

Deci schimbându-și rânduiala, Sfântul Tarasie a început o viață sfântă, chiar dacă și până atunci trăise nu după trup, ci după duh: 'Înfrânarea și postirea lui era mare de-a pururea, având somn puțin, și petrecea în gândiri dumnezeiești și în rugăciuni toată noaptea. Nu s-a odihnit pe pat și în așternut moale, nici s-a îmbrăcat în haine moi, nici nu l-a văzut cineva din slujitorii lui lepădând cândva brâul său și hainele, când avea nevoie să se odihnească, nici a lăsat ca cineva să-i scoată încălțările din picioare, având întru pomenire cuvintele lui Hristos: 'N-am venit ca să-mi slujească mie' '. (Viețile Sfinților)

'Spre cei săraci și scăpătați era milostiv fără de seamă, hrănind pe cei flămânzi și îmbrăcând pe cei goi, cărora și bolniță le-a făcut și în toate zilele le-a făgăduit hrană din venitul patriarhiei; și singur le slujea lor, iar mai ales la ziua Învierii lui Hristos le punea masa cu mâinile sale; apoi și în alte zile aceeași făcând, având scris pe nume pe fiecare dintre dânșii. După aceea a făcut casă de străini și o mănăstire din averile părintești în Bosforul Traciei și a adunat ceată de monahi îmbunătățiți într-însa, dintre care mulți, în atâta sfințenie și desăvârșire au ajuns, încât au fost chemați și la arhiereștile scaune și s-au făcut stâlpi nemișcați soborniceștii credințe'. (Viețile Sfinților)

Întronizat ca arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Tarasie a convocat ultimul sinod ecumenic, invitând toate bisericile patriarhale și biserica Romei.

Sinodul al VII-lea Ecumenic s-a reunit la Niceea (Bitinia, Asia Mică) în anul 787 și a fost prezidat de Sfântul Tarasie, în calitatea sa de patriarh al Constantinopolului. Sinodul a condamnat iconoclasmul ca erezie și a restabilit cultul sfintelor icoane. A fost ultimul din cele șapte sinoade ecumenice.

La ieșirea sa din trup, Sfântul Tarasie se lupta cu diavolii, 'întrebându-se cu dânșii și la toate le răspundea, ca un biruitor. Când aceia, urmându-i viața lui din tinerețe, multe lucruri nedrepte aruncau cu minciună asupra lui, el grăia împotriva lor: 'Nevinovat sunt de ceea ce ziceți; minciună clevetiți asupra mea și nu aveți întru mine parte!' Era lângă dânsul scriitorul vieții sale, Ignatie, episcopul Niceii, fiind încă în diaconeasca rânduială, atunci șezând lângă bolnav, auzea cuvintele sfântului, cu care se împotrivea duhurilor celor nevăzute'. (Viețile Sfinților)

'Deci, slăbindu-i limba, cu mâna gonea pe diavoli și-i alunga, biruindu-i. Apoi, plecându-se ziua și săvârșind cântarea de seară după obicei, când s-a început psalmul lui David: 'Pleacă, Doamne, urechea Ta și mă auzi', prea sfințitul patriarh Tarasie, cu pașnic chip și cu fața luminoasă, și-a dat duhul său în mâinile Domnului, păscând Biserica Domnului 22 de ani, și s-a sfârșit pe vremea lui Nichifor împărat, care a venit după Irina, plângând după dânsul împăratul, boierii și toată cetatea, bărbații cei duhovnicești și mirenii, dar mai ales săracii și scăpătații, sărmanii și văduvele, căci era către aceia foarte milostiv, tuturor bun păstor, părinte iubit și învățător folositor și fiecăruia ajutător și apărător în primejdii'. (Viețile Sfinților)

Patriarhul Tarasie a fost îngropat în mănăstirea zidită de el, pe malul Bosforului.