Femeie reținută pentru înșelăciune: 25.000 de euro obținuți din „dezlegări și farmece”
O femeie din județul Hunedoara a fost reținută de polițiști după ce ar fi obținut aproximativ 25.000 de euro de la o singură persoană, sub pretextul efectuării unor „ritualuri spirituale, dezlegări și farmece”.
Ritualuri pe bani grei
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, femeia ar fi acționat pe parcursul unui an, între octombrie 2024 și noiembrie 2025, convingând victima să plătească sume importante de bani pentru a-i „rezolva” diverse probleme personale prin mijloace oculte.
„În această perioadă, femeia ar fi indus în eroare persoana vătămată, sub pretextul efectuării unor ritualuri spirituale și servicii de natură similară, obținând astfel suma de aproximativ 25.000 de euro”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Prinsă în flagrant
Pentru documentarea completă a activității infracționale, polițiștii au organizat miercuri o acțiune care s-a încheiat cu prinderea în flagrant delict a femeii. În urma intervenției, aceasta a fost reținută pentru 24 de ore, fiind condusă la sediul poliției pentru audieri.
Totodată, anchetatorii au efectuat o percheziție la domiciliul suspectei, unde au descoperit și ridicat mai multe bunuri, obiecte folosite în presupusele „ritualuri”, precum și sume de bani care urmează să fie verificate în cadrul anchetei.
Reținută și prezentată procurorilor
După finalizarea audierilor, femeia a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Deva. Joi, aceasta urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri legale privind măsurile preventive.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili dacă femeia ar fi înșelat și alte persoane folosind metode similare.
Ionut Jifcu puterea.ro
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de marți, 18 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 17 august 2026
Horoscopul zilei de duminică, 16 august 2026
Horoscopul zilei de sâmbătă, 15 august 2026
Horoscopul zilei de vineri, 14 august 2026
Horoscopul zilei de joi, 13 august 2026
Horoscopul zilei de miercuri, 12 august 2026
Horoscopul zilei de marți, 11 august 2026
Horoscopul zilei de luni, 10 august 2026
Horoscop de weekend, 8–9 august 2026
Postul, o rugăciune către Dumnezeu spusă cu toată viața
Cu cine se va duela CSM-USV Iași pentru promovarea în liga a doua
Blocaj la Cadastru!
„Creșterea eficienței energetice a ansamblului de locuințe rezidențiale D3, D4 și G3 situat în Str. P-ța Republicii, Oraș Gura Humorului, jud. Suceava” Codul Proiectului: C5-A3.1-510
Luptă pentru liceele de top din Iași: cine are bani, pornește cu avantaj!
Cât costă să pleci în pelerinaj din Iași. De la Apuseni la Sinai
Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei!
Statul le oferă prosumatorilor 400 de milioane de lei pentru stocarea energiei
Renovare energetică moderată Bloc P, Bulevardul 1 Mai, Nr. 2 - Cod proiect: C5-A.3.1-2205
România își leagă din nou calea ferată de Republica Moldova
Probleme serioase pe Autostrada Moldovei! CNAIR cere 43 de milioane de lei penalități
”Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a Municipiului Suceava din cadrul Asociației de Proprietari nr. 3-Lot 2” Codul proiectului: C5-A 3.2-3 Beneficiar: UAT Municipiul Suceava
”Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din zona centrală a Municipiului Suceava din cadrul Asociației de Proprietari nr. 3-Lot 1” Codul proiectului: C5-A 3.1-295 Beneficiar: UAT Municipiul Suceava
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” AGRITECH – o investiție în oameni, competențe și viitorul regiunii Nord-Est
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” UAT Comuna Popești–județulIași,înparteneriatcuMinisterul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MLDPA) implementează proiectul „Implementarea sistemelor de management local în comuna Popeș
FINALIZARE PROIECT Achiziție de mijloace de transport public – AUTOBUZE ELECTRICE 10 m la nivelul Municipiului Iași Codul proiectului: C10-I1.1-651
COMUNICAT DE PRESĂ privind încheierea proiectului de investiții cu titlul: Colegiul National MIHAI EMINESCU- Corp Cladire- C1,C6,C4,C5, CF 155388 - C1 Cladire Colegiu, C4 Cladire laborator, C5 Sala Sport, C6 Cladire internat
Cât costă drumul unui sac de gunoi prin Iași
Filarmonica „Moldova” mută concertele sub cerul liber
Ce se întâmplă când pui un microfon în mâna unui copil
Blue Book 2027. Absolvenții din Iași pot primi 1.538 euro pe lună
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Se deschide drumul spre Pașcani! Centura Bacăului, racordată la noua autostradă
ACS USV Iași, la 90 de minute de grupele Cupei României
Doina Carpaților duce Iașul la marele festival de folclor din Elveția
Un ieșean a rezolvat o problemă matematică veche de 60 de ani!
Handbal feminin - Meciuri de verificare pierdute
Orașul Îngerilor care crește în tăcere. Suspinele de la „Petru și Pavel”
Noaptea stelelor căzătoare. Unde merg ieșenii să vadă Perseidele
Studiul care schimbă perspectiva asupra orașelor. Ce înseamnă pentru Iași, oraș sufocat de betoane
Alertă în Moldova! Rezerviștii din Neamț, Suceava și Botoșani, chemați în unitățile militare
Eclipsa de Soare și „ploaia de stele” vin în aceeași zi! La Iași, eclipsa începe la ora 20,24!
Blocaj la mamografii. IRO nu mai are locuri
Cutremur în Vrancea, marți seara! Seism de 4,5, cel mai puternic din ultimele aproape șase luni
Rețeta zilei -- Jeleu de pepene galben
e-Terra revine online după blocajul care a paralizat cadastrul! 94.000 de cereri, repuse în mișcare
Românii din Italia obțin un drept major: Episcopia Ortodoxă Română, recunoscută oficial
UMB forțează deschiderea autostrăzii de la Adjud la Bacău
Postul cu apă, taina prin care trupul se reface
Criza energetică se adâncește. Fabricile mari pot rămâne fără energie în orele de vârf
Turismul intră pe minus. Iașul pierde vizitatori în 2026
Plan spectaculos pentru Iași: monorail de 7,5 kilometri, cu tuneluri sub Copou și legătură directă la Aeroport
Salariile au crescut în România, dar cifrele ascund o realitate dură
Iașul pregătește cel mai mare cimitir public din ultimele decenii
Iașul are o problemă uriașă: peste 225.000 de persoane neasigurate! Ce se schimbă din septembrie
Republica Moldova cere mai multe investiții românești: „Podurile de flori trebuie să devină poduri de capital”
Alertă pentru agricultură. Seceta lovește puternic culturile din Moldova
Lifestyle
Filarmonica „Moldova” mută concertele sub cerul liber
Ce se întâmplă când pui un microfon în mâna unui copil
Horoscopul zilei de miercuri, 19 august 2026
Copiii care învață să vorbească despre ei pornesc cu un avantaj
Whisky scump vs ieftin: ce nu apare în niciun ghid despre alegerea primei sticle
Relația la distanță se uzează când „ne vedem noi” rămâne fără dată
Timp liber
Întreținerea aspiratorului, pas cu pas, pentru o durată mai lungă
Asemănări și deosebiri între sloturi și pariuri la cazino online
Battle Royale nu mai este o modă și a devenit un mod în care prietenii își petrec timpul împreună
De ce inteligența emoțională este cheia leadership-ului eficient
Efectul terenului propriu: De ce statisticile favorizează echipele care joacă în fața propriilor suporteri