Sărbătorile zilei din 25 Martie 2025 - Buna Vestire
Sărbătorile zilei din 25 Martie 2025 - Buna Vestire
Ortodoxe Buna Vestire
Greco-catoliceBunavestire a Presfintei Fecioare Maria.
Romanao-catoliceBuna-Vestire;Sf.Dismas.
Buna Vestire este prăznuită de Biserică în ziua de 25 martie.
Sărbătoarea Bunei Vestiri aminteşte de venirea Arhanghelului Gavriil la Fecioara Maria în cetatea Nazaret, din Galileea, pentru a-i vesti că a fost aleasă de Dumnezeu să aducă în lume pe Fiul Său, spre mântuirea oamenilor (Luca 1, 26-38).
"Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său şi, prin smerenia cea adâncă, din inima cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: 'Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!' Şi îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească". (''Vieţile Sfinţilor'')
Fecioara Maria trăia la templul din Ierusalim şi la 12 ani de la aducerea ei aici de către Sfinţii şi Drepţii ei Părinţi Ioachim şi Ana, când împlinise deja vârsta la care celelalte fecioare părăseau locuinţa sfântă şi se măritau, nu mai avea îngăduinţa să stea în biserica Domnului.
Preoţii "nu se pricepeau cum să rânduiască cu plăcere dumnezeiască, viaţa ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mânie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amândouă acelea se ştiau că sunt mare păcat; adică şi spre nuntă a sili pe o fecioară care şi-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veşnică, şi a ţine parte femeiască în Sfânta Sfintelor, fiind în vârstă desăvârşită". (''Vieţile Sfinţilor'')
Apropiindu-se de Chivotul Legii, după multă rugăciune, au primit răspuns, să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredinţeze Sfânta Fecioară, sub rânduiala şi chipul însoţirii, pentru păzirea fecioriei.
Despre cum a fost ales acel bărbat, tradiţia Bisericii arată că s-a făcut în acest fel: din casa şi din seminţia lui David au fost aleşi bărbaţi fără femei, iar toiegele lor au fost puse în altar; al cărui toiag a înverzit, acela a fost ales pentru a i se încredinţa Fecioara Maria.
Maica Domnului a fost încredinţată bătrânului drept numit Iosif, sub rânduiala însoţirii, dar pentru păzirea fecioriei celei care L-a născut pe Dumnezeu.
Dreptul Iosif a luat-o în casa sa din Nazaretul Galileii.
În Nazaret, pe când se afla la rugăciune, Sfânta Fecioară Maria a primit vestea adusă de Arhanghelul Gavriil, precum că a aflat har înaintea lui Dumnezeu, dovedindu-se vrednică să aducă în lume, ca om întrupat, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
"Ai aflat dar de la Dumnezeu prin multele tale fapte bune, dar mai ales prin trei virtuţi. Prin smerenia ta cea adâncă, pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă darul Său, zicând: 'Spre cine voi căuta, decât numai spre cel blând şi smerit cu inima!' Ai aflat dar prin fecioreasca ta curăţie, căci Preacuratul din fire Dumnezeu, din Preacurata Fecioară caută a Se naşte! Şi mai deosebi ai aflat dar de la Dumnezeu, prin dragostea cea aprinsă către El, pentru că zice: "Eu pe cei ce Mă iubesc pe Mine îi iubesc şi cei ce Mă caută vor afla dar'. Şi de vreme ce tu L-ai iubit şi L-ai căutat cu toată inima, ai aflat dar de la El şi vei naşte Fiu". (''Vieţile Sfinţilor'')
"Iar Maria a zis către înger: Cum va fi aceasta, fiindcă de bărbat nu ştiu? Nu că nu credea Preacurata Fecioară celor zise ei de înger. Ci cu adeverire, după darul lui Dumnezeu de care era plină, ştia că va naşte pe Cel ce bine i se vestea, luând înştiinţare de la Însuşi Dumnezeu, precum mai înainte s-a zis. Dar numai aceasta nu-i era ei ştiută, adică cum şi în ce chip va naşte fiind Fecioară care nu ştia de bărbat. Pentru aceea a întrebat pe înger: Cum va fi aceasta?". (''Vieţile Sfinţilor'')
Deci, îi spune ei Sfântul Arhanghel Gavriil chipul zămislirii, nu după firea şi obiceiul omenesc făcându-se aceasta, ci mai presus de fire, pentru că unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. (sursă: Vieţile Sfinţilor - paginiortodoxe.tripod.com)
Material de Roxana Popa stiripesurse.ro
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de miercuri, 9 septembrie 2026
Nașterea Maicii Domnului și începutul unui drum plin de taină
Horoscopul zilei de marți, 8 septembrie 2026
Înainte-prăznuirea Nașterii Maicii Domnului și poveștile neașteptate ale zilei de 7 septembrie
Horoscopul zilei de luni, 7 septembrie 2026
Taina izvorului și puterea credinței cu Sfântul Arhanghel Mihail
Taina vieții Sfântului Prooroc Zaharia în lumina credinței și încercărilor
Taina zilei de 4 septembrie și Icoana Maicii Domnului „Rugul Aprins” care unește credința și curajul
Horoscopul zilei de vineri, 4 septembrie 2026
Horoscopul zilei de joi, 3 septembrie 2026
Viețile pline de taină ale Sf. Cuv. Neofit și Meletie și semnele din munții Coziei
Primarii marilor municipii cer un nou model pentru fondurile europene şi investiţii publice fără blocaje
Un nou val de fraude bancare face victime în România
LANSAREA PROIECTULUI “Dezvoltarea infrastructurii de turism si turism balnear in zona centrala si reabilitarea, consolidarea si restaurarea ansamblului Bisericii „Sfantul Nicolae” din Orasul Targu Ocna, Judetul Bacau”
Ministrul Dezvoltării: „Sala Polivalentă din Iaşi nu este blocată”
Iașul a ajuns prea aproape de războiul dronelor. Cine ne apără?
Accident groaznic la Lețcani! Camion răsturnat peste un autoturism
S-a stabilit cum au sustras angajații CTP 200.000 de litri de motorină
Jordi Savall vine la Opera Iași. Două gale pentru SACRUM
Universul LEGO® NINJAGO prinde viață la Palas. Două zile de aventură, creativitate și distracție pentru întreaga familie
România își pierde copiii! 425.000 de copii sunt în afara școlii
Peste 80 de copii din Erbiceni au primit ghiozdane noi
11.500 de oameni la Festivalul Familiei din Iași. Mitropolitul Teofan a fost în public
Cinema Ateneu Iași: 20 de proiecții și 9 premiere în 11 zile
Cinci instrumente Stradivarius ajung la Piatra-Neamț într-un proiect dedicat lui Brâncuși
Ce schimbări pot apărea la pensie în septembrie și cine trebuie să fie atent
La Iași, criza psihică are gardă non-stop
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
Tâlharul din Canta, încătușat! A atacat o femeie de 72 de ani
Care case de pariuri au cea mai bună ofertă pentru Premier League?
România, de două ori peste media UE la decesele atribuite fumatului pasiv
Autostrada Moldovei ar putea ajunge în Suceava în 2027. UMB promite deschidere până la Dolhasca
Apartamente tot mai scumpe în Iași, cumpărători tot mai puțini
Mitropolitul Teofan deschide anul școlar în două locuri din Iași
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
Handbal, Liga Florilor. Greu să câștigi cu doar nouă jucătoare de câmp
AUR cere alegeri anticipate și îl indică pe Nicușor Dan drept principalul obstacol
Programări, rețete și trimiteri pe telefon, din 1 septembrie
Adio biletului de trimitere pe hârtie! Pacienții îl vor avea direct în telefon
400 de radare fixe vor fi instalate pe drumurile din țară!
De ce abia acum se sparge Copoul?
Criza profesorilor se adâncește. Școlile ieșene caută cu disperare cadre didactice
Ieșeni la Campionatele Mondiale de Tir cu Arcul Field
Unicul proiect admisibil de țară: acela al unui popor fericit!
Străzi importante, închise pentru Raliul Iașului. SuperSpeciala Râpa Galbenă dă peste cap traficul
Examenul auto se schimbă radical: patru manevre devin obligatorii pentru permisul categoria B
Bejenia BJ Iași trebuie să ia sfârșit!
GALERIE FOTO -- Prima zi de școală la Iași: emoții și planuri noi
Rețeta zilei: pui rumenit la cuptor cu cartofi și usturoi
Politehnica, victorie categorică în campionatul județean
Liga Florilor - Primul meci acasă pentru handbaliste, în noul sezon
Autostrada Moldovei ar putea ajunge în Suceava în 2027. UMB promite deschidere până la Dolhasca
Apartamente tot mai scumpe în Iași, cumpărători tot mai puțini
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
A8, spre Chișinău! Moldova scoate la licitație studiul pentru autostrada care va lega Ungheniul de capitală
Liga 3. Programul Seriei 1
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
Evoluția divertismentului digital în Moldova: Cum navighezi printre opțiuni și ce înseamnă o platformă de încredere
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
Budăi, mesaj exploziv pentru Bolojan: „Pentru Dumnezeu, opriți-vă!”
Parlamentul se întoarce de urgență din vacanță!
Lifestyle
Horoscopul zilei de miercuri, 9 septembrie 2026
Cat costa o zi fara imprimanta?
Rețeta zilei. Gogoșari umpluți cu varză, crocanți toată iarna
50 de ani pe munte. Filmul „Hoinari prin munți” ajunge la Iași